Toate articolele cu eticheta: Procesul de mediere

Medierea, soluția eficientă !

Publicat pe de

Medierea, soluția eficientă
Medierea, o justiție non-judiciară ?

Medierea reprezintă o modalitate modernă și eficientă de soluționare a litigiilor dintre părți pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate imparțialitate și confidențialitate, având liberul consimțământ al părților pentru desfășurarea întregului proces de mediere.

Medierea este un proces structurat, care are loc într-un cadru neutru și confidențial, la biroul mediatorului, din inițiativa părților. Părțile sunt cele care decid dacă își vor soluționa conflictul, litigiul dintre ele, în cadrul unui proces de mediere, la un mediator ales de comun acord.

Pot face obiectul unui proces de mediere conflictele în al căror conținut se află drepturi de care părțile pot dispune în mod liber, prin convenții sau alte forme prevazute de lege. Așadar, medierea poate fi folosită în numeroase conflicte sau litigii. Printre acestea enumeram litigii izvorâte din raporturi civile, raporturi comerciale, raporturi familiale, raporturi penale (se pot media cazurile penale în care retragerea plângerii prealabile sau/și împăcarea părților înlătură răspunderea penală), conflictele școlare, conflictele de malpraxis, conflictele de asigurare, conflictele ce izvorăsc din raporturile de muncă, conflictele din materia protecției consumatorului, proprietății intelectuale.

Nu se pot media conflictele din raporturile administrative, fiscale, cele referitoare la actele emise de autoritățile sau instituțiile statului (plângeri împotriva acestor acte), conflictele a căror conținut constă în drepturi strict personale, și nici orice alt conflict care are în conținut drepturi de care părțile nu pot dispune (prin convenție sau altă formă prevăzută de lege).

În instanță, părțile aduc litigiul în fața judecătorului și acesta în baza unor criterii, rațiuni și legi obiective, având și susținerile și probele părților, judecă cauza, dând dreptate doar uneia dintre părți. Așadar o parte iese perdantă și alta câștigă. Cu toate acestea și partea care câștigă, iese perdantă într-o oarecare măsură dacă ne gândim la timpul și stresul care l-a plătit cu acel proces.

Procesul de mediere este total diferit de procesul judiciar. În cadrul medierii părțile își conduc singuri disputa spre o soluție reciproc convenabilă, avantajoasă și satisfăcătoare. Procesul de mediere se desfășoară într-un câmp de interese și noi, nu de drepturi. Cu toate acestea, chiar dacă câmpul de mediere este un câmp de interese și nevoi, aceasta nu înseamnă că nu respectă drepturile și libertățile părților. Dimpotrivă, interesele și nevoile sunt ghidate de principiile respectării drepturilor fiecărei părți implicate în proces. Fără respectarea acestor drepturi nu se poate vorbi de un proces de mediere. Însă, procesul de mediere nu are în vedere drepturile stricto senso. În cadrul procesului de mediere câmpul spre care focusează părțile și mediatorul este câmpul de dorințe, interese și nevoi ale părților. În mod mai concret, conflictul dintre părți este analizat de mediator împreună și cu implicarea activă și efectivă a ambelor părți, este diagnosticat și, tot în cadrul procesului de mediere, se caută rețeta potrivită pentru că conflictul să înceteze și să se prevină reapariția lui sau a altor conflicte cu cauza conexă.

Analiza conflictului implică analiza intereselor și nevoilor părților deoarece acestea au fost cauze sau factori determinanți ai conflictului, factori de ordin subiectiv și obiectiv. Rețeta este soluția, acordul la care părțile în mod benevol ajung, în urma unui dialog și a unei negocieri în care fiecare parte urmărește să își satisfacă propriile interese și nevoi. Aceasta este posibil deoarece, în cazul unui conflict interesele și nevoile părților sunt diferite, dar nu se exclud și pot fi complementare, astfel acordul este posibil în toate conflictele care pot fi supuse medierii. Dacă vorbim de un proces de drepturi, că cel judiciar, complementareitatea dispare, deoarece legea nu mulțumește și nu dă dreptate niciodată ambelor părți, astfel una dintre ele pierde. În MEDIERE soluția este de tip WIN WIN, ambele părți câștigă și sunt mulțumite, deoarece interesele și nevoile lor au fost atinse într-o măsură mulțumitoare și satisfăcătoare, prin soluția la care au ajuns sub asistența și prin facilitarea mediatorului.

Medierea este o justiție non-judiciară deoarece părțile ajung la o înțelegere în cadrul confidențial și neutru al unui Birou de Mediator. Este o justiție, o dreptate făcută în câmpul intereselor și nevoilor părților, o dreptate bilaterală, ambele părți ale conflictului rămân mulțumite în urma soluției pe care împreună cu mediatorul au găsit-o și agreat-o. Acest câmp al intereselor și nevoilor părților este câmpul de mediere. Iar justiția pe care singure și-o fac părțile în procesul de mediere, cu asistența și prin facilitarea mediatorului, este o justiție de durată care leagă și consolidează relațiile dintre părți, și chiar previne apariția sau escaladarea conflictului dintre părți. De aceea medierea este o justiție non-judiciară care are loc într-un câmp al intereselor și nevoilor părților, în limitele și cu respectarea drepturilor lor. Și este o justiție și prin prisma faptului că conflictul dintre ele încetează, părțile dialoghează din nou, relațiile se reconsolidează; nu este aceasta cea mai mare dovadă de dreptate, de justiție? Îmi vine greu să cred că procesul judiciar face dreptate, tocmai prin prisma faptului că neînțelegerile și conflictul dintre părți escaladează, și creează între ei o adâncitură de ne-refăcut, și astfel o parte, sau chiar și ambele părți rămân cu impresia și sentimentul de ne-dreptate.

În procesul de mediere, mediatorul micșorează această ruptură dintre părți, creează punți de legătură, de dialog între ele, și prin comunicare și deschidere spre un dialog constructiv se ajunge la o soluție a părților, o soluție găsită de aceștia sub asistența și prin facilitarea mediatorului, o înțelegere reciproc mulțumitoare. Cred că aceasta este adevărată justiție și dreptate, când săbiile au fost îngropate și părțile și-au redeschis drumul spre dialog și cooperare.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Cum exploreaza procesul de mediere nevoile/interesele persoanelor in conflict ?

Publicat pe de

Cum exploreaza procesul de mediere nevoile/interesele persoanelor in conflict ?

Medierea este o metoda de solutionare a conflictelor dintre persoane, ce se fundamenteaza pe nevoi si interese. Discutiile din mediere, informatiile pe care partile le pun in discutii, intrebarile mediatorului si toata structura dialogului converg toate spre sondarea nevoilor si intereselor partilor implicate in conflict.

Odata cunoscute – nevoile si interesele fiecarei parti – medierea urca urmatoarea treapa ca proces, si anume negocierea solutiilor in lumina si prin prisma nevoilor si intereselor persoanelor. Din acest punct de vedere, negiocierea din mediere nu se desfasoara in simetria principiului do ut des facio ut facias, ci in baza “achitarii” unor nevoi sau interese ale negociatorului.

Negocierea solutiilor ori propunerilor fiecarei persoane din conflict presupune cunoasterea solutiilor si propunerilor persoanelor si baza lor de nevoi si interese. Putem spune ca negociind/discutand propunerile reciproce si complementare, persoanele din mediere isi negociaza/discuta nevoile si interesele lor personale, atat cat au fost devoalate in sedintele comune. Uneori persoanele apeleaza la sedintele private, in care prin increderea pe care au dobandit-o in persoana mediatorului, doresc ca doar acesta sa cunoasca unele aspecte mai private ori ce tin inca de domeniul secretului in cauza.

Procesul de mediere incepe prin discutarea problemei/situatiei, discutarea conflictului asa cum s-a petrecut el, si cum este perceput de fiecare din persoanele implicate. In tot acest timp, mediatorul cat si partea care asculta, noteaza elementele esentiale pentru persoana care nareaza conflictul.

A doua treapta de discutii este discutarea intereselor si nevoilor, problemelor personale incidente in cauza. A treia treapta din discutii consta in generarea optiunilor. Dupa ce fiecare parte si-a aratat propunerile sale, se trece la treapta negocierii propriu-zise a optiunilor/propunerilor. In urma negocierii, persoanele agreaza una sau mai multe solutii propuse.

In toate cazurile, pentru ca o solutie ori o propunere sa fie acceptata de catre o parte, aceasta trebuie sa satisfaca intr-un grad multumitor nevoile si interesele persoanei careia ii este adresata, altfel nu va fi agreata.

Referindu-ne strict la nevoile si interesele persoanelor implicate in conflict putem spune ca, interactiunea dintre acestea (in planul individual al fiecarei parti) la momentul ivirii conflictului, va genera, printr-o noua perspectiva, coagularea unei solutii la conflict la momentul medierii. Asadar convergenta initiala a intereselor dintre persoane a degenerat in conflict. Convergenta a generat divergenta.

Momentul divergent este conflictul propriu-zis, care difera ca durata/intensitate/tip, insa prezinta aceeasi structura de relatie intre persoane. Din momentul aparitiei divergentei, apare necesitatea unei noi convergente pentru re-asezarea persoanelor intr-o stare de normalitate. Daca nu in starea dinaintea conflictului catusi de putin, macar intr-o noua relatie cu noi coordonate.

Convergenta si divergenta au loc in baza nevoilor si intereselor persoanelor care interactioneaza. In fapt, acest dinamism relational este inerent, fiind ontologic in structura persoanei umane, persoana supusa schimbarii, in functie de diversitatea factorilor umani si nu numai, cu care zi de zi intra in contact.

Interesul meu intr-o cauza pare sa fie motiv de conflict atunci cand interesul altuia in cauza este ori acelasi ori cel putin similar si se atenteaza la satisfacerea interesului meu.

In conflictele de zi cu zi observam aceasta dualitate de interese identice ori similare privind un anumit lucru ori o anumita persoana.

Conflictul privitor la custodia comuna a fetitei de 2 ani (cu titlul de exemplu) are in componenta sa interesul fiecarui parinte de a o avea pentru el. In unele din cazurile pe care le-am mediat pana acum in acest domeniu – custodia comuna a copilului – fiecare parinte isi vroia copilul doar pentru sine, vroia sa fie doar a lui, intocmai ca un bun.

Evident abordarea era una care se impotriveste legislatiei cat si principiilor de interes personal al persoanei copilului, si a trebuit mai intai sa plec de la discutarea acestor premise si principii umane cu parintii. Conflictul ramanea in continuare deschis. Era momentul medierii.

Conflictul privitor la succesiune, pune in discutie interesul celor 4 frati (cu titlul de exemplu) in ceea ce priveste un bun anume din mostenire ori intreaga mostenire pe care fiecare o doreste intr-un alt mod. 2 vor acelasi pamant de la munte, ceilalti 2 au un conflict ce vizeaza garsoniera din cartierul Militari-Veteranilor. Asadar interesele se interpun si pare ca nu este cale de iesire. Interesul unuia exclude acelasi interes la altuia privitor la acelasi bun in discutie. Conflictul este deschis. Este momentul medierii.

Conflictul privitor la o creanta vizeaza deasemeni o dualitate de interese. Banca, Asociatia de Proprietari, o institutie de credit, (cu titlul de exemplu), doreste plata unei datorii clare. La prima vedere debitorul nu are nici o sansa de castig. Trebuie sa achite suma de 10.000 de lei, insa acesta nu are momentan resursele disponibile, situatia economica actuala si alti factori l-au adus in imposibilitatea platii datoriei. Ce e de facut ?

Creditorii doresc sa isi recupereze suma cu orice pret. Interesul lor principal este recuperarea datoriei. Interesul creditorului nu este sa nu plateasca, nici nu are cum sa se exonereze de plata unui credit, asadar el nu se eschiveaza de la plata, ci doar se afla pur si simplu in imposibilitate de plata la momentul actual. Conflictul este deschis. Este momentul medierii.

Fiecare conflict are structura de mai sus – o dualitate de interese care converg la un moment, dualitate care la un moment dat duce la individualitatea intereselor aparand situatia de divergenta – conflictul. Situatia de divergenta este o situatie normala la un moment dat, avand in vedere fluctuatiile si dinamicitatea intereselor si nevoilor noastre de zi cu zi. Este normal sa imi schimb la un moment dat prioritatile, sa imi re-prioritizez ceea ce vreau – interesele si nevoile-de la o anumita relatie. Este normal sa schimb directia, optiunea, modul de a fi.

Situatia de divergenta presupune o restructurare de relatie, prin dialog, prin mediere daca dialogul direct cu persoana in cauza este anevoios ori imposibil. In toate cazurile medierea este un coagulant mult mai forte.

In mediere, din toate discutiile persoanelor cu mediatorul, acesta trebuie sa urmareasca fondul de nevoi si interese ale partilor. Acest lucru este posibil doar si numai daca s-a construit relatia de incredere persoana din conflict – mediator. Fara aceasta relatie, medierea nu este viabila. Poate incepe, poate continua, se poate incheia prin procesul verbal de inchidere a medierii, insa medierea nu are suflul necesar succesului ei fara doza de incredere in persoana mediatorului ales.

Din practica am observat ca nu intotdeauna este usor sa afli interesele si nevoile reale persoanelor cu care vorbesti. Pe de o parte, putem avea persoane in mediere care sunt libere, deschise, vorbesc si discuta fara temeri, persoane cu un grad inalt de incredere in ele, cu o deschidere mare spre un dialog despre problema lor.

Pe de alta parte in mediere persoanele pot fi rezervate, inchise, suspicioase, sceptice. Arta mediatorului este de a le deschide pe acestea la un dialog, in beneficiul lor. Nu exista persoana care sa nu poate fi deschisa, oricat de inchisa ar fi. Un alt aspect din discutiile cu oamenii este ca deseori, cel mai greu este sa declansezi momentul deschiderii printr-un anume lucru, printr-o idee care sa ii cada bine, printr-un gest, printr-un fapt care sa dozeze incredere in discutie si sa deschida persoana spre un dialog constructiv.

In toate cazurile, in toate medierile, deschiderea discutiilor, construirea si pastrarea increderii in relatia mediator-persoana din conflict, este mediul perfect pentru sondarea si reliefarea nevoilor si intereselor reale ale fiecarei persoane. Fara aflarea acestor factori determinanti ai conflictului, solutiile negociate sunt subrede, si medierea a fost mai mult tranzactie decat mediere.

Solutiile sunt subrede deoarece nu au ca fundament satisfacerea nevoii ori a interesului de baza in conflict, chiar cu un compromis. In cele din urma, daca persoana conchide ca satisafacerea interesului sau merita unui anume compromis, inseamna ca medierea a avut rezultatul scontat, un rezultat multumitor. Conteaza enorm gradul de satisfacere a nevoii ori a interesului , grad cuantificat de insasi partea in nevoie sau cu acel interes.

Nevoile si interesele persoanelor in mediere sunt umbra tuturor discutiilor cu mediatorul. Sunt deasemeni si umbra solutiilor finale acceptate de catre parti. Atat discutiile cat si solutiile sunt sistemic angrenate cu nevoile si interesele persoanelor din conflict.
Tina Paraschiv