Avem un conflict !

          Stăm față în față. Avem un conflict. Eu și inima mea. Între noi stau aruncate câteva foi scrise și alte câteva veline. Cele scrise sunt ale inimii mele. Ea și-a scris motivele pentru care avem un conflict, vrea divorțul, spunându-mi că singurul vinovat pentru suferințele ei sunt eu. Cele veline sunt pentru mine. Eu trebuie să aștern pe ele greșelile pe care le-am făcut față de inima mea şi am creat acest conflict. Și stau. Mă holbez la ele neștiind cu ce să încep, ce să spun despre acest conflict.

     Inima mi-a scris că din cauza alegerilor mele a plâns lacrimi de sânge și că nu mai suportă acest conflict, durerea pe care i-am pricinuit-o. Mi-a spus că am dezamăgit-o din nou pentru că i-am trimis acolo oameni care i-au lăsat mizerie, oameni care au lovit-o și care i-au provocat durere. A lăcrimat în timp ce scria pentru că printre rânduri am observat câteva picături roșii. Plâng și eu, dar lacrimile mele doar încrețesc pagina, iar gustul lor nu este sărat ca al lacrimilor obișnuite, ci amar.

     Am început să scriu. Îmi tremură mâna pentru că mă simt vinovată de acest conflict. Pentru că inima mea are dreptate… eu sunt vinovată pentru acest conflict. Pentru că am rănit-o atât de tare încât ea nu mă mai vrea.

     De ce-oi fi deschis larg ușa pentru toată lumea? De ce nu m-am gândit cum să-mi protejez inima și m-am gândit în schimb, cum să-i primesc mai bine pe “oaspeți”? De ce oare am dus grija altora în loc să mi-o port doar pe a mea? De ce nu m-am uitat în jos, la picioarele lor să-i caut de murdărie?

     Astăzi inima mea îmi cere socoteală pentru acest conflict, iar eu nu știu cum să-i răspund, cum să-mi răspund. Ne privim una pe alta lăcrimând. Și ne cerem iertare reciproc. Eu pentru că i-am greșit și ea pentru că a vrut să mă abandoneze, să mă lase singură în acest conflict. Am hotărât că vom lupta împreună până la ultima bătaie, până la ultima respirație. Am hotărât că suntem puternice și ne-am promis că nimeni, niciodată nu ne va mai întoarce una împotriva alteia.

     Eu i-am promis că o să-i trimit acolo, în cămăruțele ei, doar oameni buni și frumoși cu inimi la fel de calde fără a crea un conflict.

     Mi-a promis și ea la rândul ei că din când în când va aerisi încăperile pentru ca eu să nu mă simt prea împovărată.

     M-am iertat și i-am iertat pe toți cei care au intrat în inima mea doar ca-să semene furtuni – conflicte.

     Stăm față în față. Nu mai avem conflict. Eu și inima mea. Între noi stau aruncate câteva foi scrise, așteptând să fie semnate. Dar nu le mai semnăm. Le aruncăm. Pentru că ne-am iertat în acest conflict.

                                                              Tina Paraschiv

 

 

Comentarii închise.