Este bine să cunoașteți și să rețineți !

Este bine să cunoașteți și să rețineți !

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Consiliul de Mediere (CM) au încheiat un protocol de colaborare în vederea creșterii calitative a nivelului general de pregătire și informare a consumatorilor în domeniul serviciilor financiare non-bancare, cu precădere în materia soluționării alternative a litigiilor/disputelor în afara cadrului instanțelor de judecată.

Conform prevederilor protocolului, specialiștii din ASF și CM vor coopera în toate domeniile de interes comun, prin:

- desfășurarea de prezentări în domeniul financiar non-bancar în cadrul unor conferințe/seminarii organizate de ASF;
- desfășurarea de prezentări în domeniul medierii conflictelor, în cadrul unor conferințe/seminarii organizate de CM;
- implicarea specialiștilor ASF și CM prin inițierea, propunerea, consultarea, redactarea și dezbaterea proiectelor de acte normative care au ca obiect reglementarea activității de soluționare alternativă a litigiilor;
- colaborarea specialiștilor ASF și CM în definirea/elaborarea și susținerea unor programe de formare profesională și de pregătire continuă a mediatorilor specializați pe litigiile din domeniul serviciilor financiare non-bancare apărute în rândul consumatorilor;
- colaborarea specialiștilor ASF și CM în elaborarea de materiale de promovare destinate asociațiilor de consumatori și profesioniștilor/comercianților din sectoarele relevante de business;
- informarea consumatorilor pe criterii de reciprocitate, de către ASF și CM, precum și orientarea corectă a celor care s-au adresat greșit uneia dintre aceste entități, diseminându-se implicit și datele despre existența celorlalte entități de soluționare alternativă a litigiilor, precum și despre obiectul specific de activitate al acestora;
- accesarea prin proiecte comune a fondurilor europene sau a altor surse pentru promovarea metodelor de rezolvare alternativă a disputelor;
- utilizarea mijloacelor de informare în masă atât în comun, cât și separat pentru mediatizarea acțiunilor care formează obiectul prezentului protocol.

Cele două părți vor face schimb de informații statistice în scopul evaluării posibilităților de îmbunătățire a activității lor.
Datele și informațiile se vor transmite la nivel agregat, depersonalizate și vor conține categoriile de informații furnizate de fiecare parte către autoritățile competente, cu respectarea prevederilor OG nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com