Mediatorii – protest in fata Parlamentului impotriva alterarilor legii medierii !!!

Mediatorii – protest in fata Parlamentului impotriva alterarilor legii medierii

Federatia Uniunea Centrelor de Mediere din Romania (UCMR) a protestat ieri in fata Palatului Parlamentului, impotriva modificarilor aduse Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Modificarile, spun acestia, propun subordonarea medierii profesiilor juridice.

La protest au participat reprezentanti ai asociatiilor de mediatori din Bucuresti, Constanta, Ploiesti, Calarasi si Baia-Mare, in acelasi timp fiind organizat si in Oradea un protest similar de catre asociatiile locale.

Totodata, scrisori deschise de protest au fost semnate de toti membrii federatiei UCMR si au fost inaintate catre Administratia Prezidentiala, Camera Deputatilor – plen si Comisia Juridica, Comisia Europeana – Directia Generala Justitie, Viviane Reding – vice-presedinte al Comisiei Europene, precum si Ambasada SUA in Romania.

Cei prezenti au atras atentia ca medierea nu este o profesie juridica, ci o procedura alternativa la instanta de judecata menita sa sprijine cetatenii sa-si rezolve conflictele in afara salii de judecata, reducand substantial costurile de bani, timp si stres, intr-un cadru confidential si profesionist.

Mai mult decat atat, mediatorii au protestat si impotriva lipsei de transparenta a procesului de modificare a legii medierii, intrucat modificarile adoptate si amendamentul mentionat au fost propuse si adoptate direct in Comisia Juridica a Camerei Deputatilor, de pe o zi pe alta, nefiind puse in discutia corpului profesional al mediatorilor, fara o dezbatere publica si cu atat mai mult, fara o analiza a consecintelor grave ale acestor norme modificatoare.

Concret, modificarile la care fac referire mediatorii au fost adoptate in data de 26 iunie 2013, prin Legea 214/2013 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2013, care a aprobat prevederea potrivit careia informarea prealabila obligatorie in mediere se poate face si de judecatori, procurori, notari, avocati, consilieri juridici.

De asemenea, Comisia Juridica a Camerei Deputatilor a discutat in sedinta din 25 iunie 2013 un amendament la O.U.G. nr. 90/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 prin care se intentioneaza ca avocatii si notarii sa devina de drept mediatori.

Potrivit protestatarilor, toate categoriile profesionale prevazute (judecator, procuror, consilier juridic, avocat, notar) nu au pregatirea necesara practicii medierii, astfel incat activitatea de mediere risca sa fie furnizata de catre persoane nespecializate, fara pregatire in conducerea si desfasurarea procedurii de mediere.

In acest fel, mai sustin mediatorii, partile risca sa nu mai beneficieze de obiectivismul, neutralitatea, impartialitatea si confidentialitatea mediatorului – fundamentale in aceasta procedura, riscand sa ia o decizie in necunostinta de cauza, sa le fie impusa o solutie care nu corespunde cu nevoile lor si sa fie folosite impotriva lor probele dezvaluite in procedura.

Mai mult decat atat, mentinerea prevederilor modificatoare citate ar insemna distrugerea unei profesii si a unui corp profesional insemnat si in plina dezvoltare, golirea de continut a insusi conceptului de mediere si caderea in derizoriu a acestei proceduri eficiente si civilizate.

Nu in ultimul rand, mediatorii sustin ca astfel s-ar ajunge la afectarea grava a evaluarii sistemului de justitie din Romania de catre organismele europene, pentru ca se blocheaza dezvoltarea unui sistem alternativ la justitia clasica, obligatie impusa Statelor Membre prin norme europene tocmai din cauza numeroaselor discutii privind eficienta si credibilitatea justitiei clasice.

In Romania, profesia de mediator si procedura acesteia sunt reglementate prin legea nr. 192/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. Incepand cu 1 octombrie 2012 a intrat in vigoare Legea nr. 115/2012, prin care partile sunt obligate sa participe la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii inainte de a apela la instanța de judecata. Incepand cu 1 august 2013, partile care nu fac dovada participarii la aceasta sedinta de informare vor fi sanctionate cu inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata.

Uniunea Centrelor de Mediere din Romania este federatia nationala infiintata in 2005 care reuneste asociatii profesionale ale mediatorilor din toata tara. In prezent, corpul profesional al mediatorilor din Romania numara aproximativ 7.000 de mediatori autorizati.
Tina Paraschiv

Comentarii închise.