Judecăm ce nu cunoaștem prea simplu, prea ușor, prea repede.
Poate că în spatele unei atitudini morocănoase celălalt are o problemă pe care nu o poate controla, rezolva media.
Poate că dincolo de tăceri plictisitoare sunt gânduri care sufocă ideea de mediere.
Poate că în spatele unor haine ponosite se află un suflet minunat, dar singur.
Poate că niște mâini neîngrijite și aspre sunt niște mâini muncite.
Poate că unele fericiri maschează răni adânci, încă sângerânde și oameni neuitați.
Poate că unele lacrimi nu curg din slăbiciune, ci pentru că s-au adunat atât de multe acolo, în suflet, încât nu mai au loc.
Poate că un om e neprietenos și închis în el pentru că a fost rănit sau alungat de prea multe ori.
Poate că egoismul nu e decât o formă de autoapărare.
Poate că un zâmbet forțat înseamnă o noapte albă de suspine.
Poate că nevoia de a fi în centrul atenției nu e decât un strigăt mut de ajutor.
Poate că la un moment dat fiecare dintre noi a fost egoist, morocănos, neprietenos, nepăsător.
Poate că n-am întors întotdeauna zâmbetul care ni s-a oferit și poate că am tratat pe ceilalți cu răceală preocupați fiind de propriul zbucium sufletesc.
Poate că n-am iubit și am rănit și am devenit astfel niște călăi.
Poate că am ucis vise din fașă altor oameni, influențându-i, doar pentru că noi nu am luptat suficient pentru ale noastre.
Poate că și noi am fost sau am făcut ceea ce judecăm acum la alți oameni.
Judecăm ce nu cunoaștem prea simplu, prea ușor, prea repede… ca și cum am judeca un întreg roman după coperta pe care o are, fără a gîndi că poţi media cu certitudine gîndurile….
Tina Paraschiv