divorț la mediator | MediatorConflicte.com

Se mai poate divorța prin mediator în urma Deciziei nr. 33/2019 a ÎCCJ publicată în M.O. nr. 144 din 24 februarie 2020?

Răspunsul scurt, la această întrebare, este DA.

Cetățenii români, care aleg să beneficieze de serviciile de mediere, în vederea stabilirii condițiilor desfacerii căsătoriei, pot angaja cu încredere un mediator, în aceleași condiții existente de la apariția Legii 192/2006 privind exercitarea profesiei de mediator.
Din punctul de vederea al beneficiarului serviciilor de mediere nimic nu s-a schimbat.

Decizia nr. 33/2019 pronunțată de ICCJ schimbă, sau, mai corect spus, stabilește o practică unitară, cu privire la cererea, care însoțește documentele rezultate din procedura de mediere, adresată instanței de judecată, pentru a lua act de înțelegerea părților și a emite o sentință în acest sens.

Până la apariția Deciziei nr. 33/2019, acordul de mediere, prin care părțile conveneau cu privire la desfacerea căsătoriei și a aspectelor accesorii divorțului, era înaintat instanței însoțit de cereri diferite. O parte din colegi apreciau că este necesară o cerere în baza art 374 NCC, care stabilește divorțul prin acordul soților pe cale judiciară, iar alții o cerere în baza 63 alin. (1) și (3) din Legea nr. 192/2006 care reglementează condițiile de consfințire a unui acord de mediere. În egală măsură și judecătorii, în funcție de interpretarea personală a legii, admiteau sau nu o cerere sau alta din cele precizate.

Ce spune, de fapt, Decizia nr. 33/2019 a ICCJ publicată în M.O. nr. 144 din 24 februarie 2020?

Decizia nr. 33/2019 spune că, de acum înainte, pentru divorțul prin mediator, nu mai depunem cereri de consfințire a acordului de mediere, ci cereri de divorț prin acordul părților pe care judiciară, acord obținut în urma medierii și consemnat în acordul de mediere anexat, conform exigențelor art. 374NCC.

Și atunci de unde a pornit această dezinformare?

Fără a suspecta pe cineva de neștiință sau de intenții necurate, mai multe publicații juridice, publică numai jumătate de adevăr, în care se face vorbire despre ”imposibilitatea instanței de a consfinți acordul de mediere referitor la înțelegerea părților privind desfacerea căsătoriei ”, lăsând să se înțeleagă că medierea este, cumva, lipsită de condiții de legalitate și că acordul de mediere nu mai poate fi supus niciunei alte proceduri juridice pentru a conduce la concretizarea juridică a acordului de voință exprimat de părți în procedura de mediere. De aici până la tabloidele care publică titluri mari în care spun că ”Divorțul la mediator a fost interzis” mai este doar un pas. Insist să cred că este vorba doar despre o eroare.

Toată lumea a publicat doar considerentele personale despre Decizia nr. 33/2019 a ICCJ fără să publice și conținutul deciziei. În spațiul on-line, în afară de Monitorul Oficial, doar aici mai poate fi găsită decizia pentru a putea fi citită în integralitate.

Divorțul prin mediator a fost interzis?

Răspunsul corect este NU.
Medierea este o etapă importantă în dinamica divorțului și are avantaje de necontestat. ” Unele state U.E. au o legislație sau norme procedurale cuprinzătoare cu privire la mediere. În altele, organismele legislative au arătat prea puțin interes pentru reglementarea medierii. Cu toate acestea, există state membre care au o cultură solidă a medierii, care se bazează în principal pe auto reglementare”.

În loc de concluzii, despre utilitatea medierii, am să-l citez pe judecătorul Cristi Danilet: ”Atunci, cei doi adulți, în loc să meargă la un psiholog să își rezolve problemele de adulți sau la un mediator să rezolve amiabil problemele de foști soți, apelează la judecător. Desigur, unii se vor duce mai întâi la un avocat, care le va spune în față: ”Asta nu cerem, ca instanță nu va da” sau ”Așa e practica, o să vă vedeți copilul la două weekend-uri”.
Revin: cei doi ajung la judecător. Care se uită în dosar, vede iar ”doi nebuni care se luptă pentru copil” si le dă termen în funcție de încărcătură, de vacanță, apoi vin termene peste termene, o ordonanță președințială se soluționează în minim jumătate de an, un proces pe fond durează câțiva ani buni, soluția este motivată când se poate…

Ah, dar judecătorul nu poate împăca precum mediatorul, ci doar transa…
El nu unește ca primarul, ci doar desparte și împarte …
Paradoxul este că astfel de cazuri se soluționează la Judecătorie, unde sunt cei mai tineri magistrați: în vârstă de 24-25 de ani, fără a fi ei încă căsătoriți sau fără a avea copii, ei trebuie să decidă cu privire la trei destine. Legal, ar trebui să decidă în funcție de interesul superior al copilului. Practic, vor decide la care proprietar se va duce lucrul, după care vor limita dreptul celuilalt de a decide accesul la lucru că ”așa se face” – nu se are în vedere că s-a schimbat radical legislația de 5 ani de zile, că nu mai există „încredințare ”, ci ”autoritate părintească comună ” („ce prostie mai e și asta, autoritate părintească comună?”, „cum să aibă copiii două case?!”) sau că din octombrie 2013 avem criterii clare de stabilire a domiciliului copilului și sancțiuni pecuniare pentru cel care nu permite accesul celuilalt părinte la copil. Vor întreba formal copilul ”Părinții tăi au decis să se despartă, tu cu cine vrei să rămâi?”, încălcând toate recomandările posibile și năruind lumea acelui copil care are nevoie de amândoi părinții, dar care brusc este pus în situația de a decide între părintele cu care a venit de mânuță la instanță să stea de vorba cu doamna judecătoare și părintele celălalt pe care l-a văzut plângând printre uși.”

Tina Paraschiv

https://www.juristcons.com

24.02.2020

Divorțul la mediator. Legal, discret, eficient – Q.E.D

Armonizarea permanentă a legislației României cu legislația europeană oferă cetățenilor români o sumă de alternative când este vorba despre desfacerea căsătoriei. Știm cu toții despre divorțul la Oficiul Stării Civile, divorțul la notariat sau clasicul divorț în instanță, dar mai puțin mediatizat este divorțul cu ajutorul unui mediator.
Cadrul legislativ:
– Mediatorul este abilitat, potrivit legii (art. 64, art. 65, art. 66 din Legea nr. 192/2006), să rezolve prin mediere neînțelegerile dintre soți privitoare la continuarea căsătoriei și a tuturor celorlalte aspecte ce rezultă din decizia de a pune capăt unei căsnicii:

Art. 64 (1) Pot fi rezolvate prin mediere neînțelegerile dintre soți privitoare la:
a) continuarea căsătoriei;
b) partajul de bunuri comune;
c) exercițiul drepturilor părintești;
d) stabilirea domiciliului copiilor;
e) contribuția părinților la întreținerea copiilor;
f) orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

(1^1) Acordurile de mediere încheiate de părți, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exercițiul drepturilor părintești, contribuția părinților la întreținerea copiilor și stabilirea domiciliului copiilor, îmbracă forma unei hotărâri de expedient.
(2) Înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului se depune de către părți la instanța competentă să pronunțe divorțul.

Art. 65 Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului, va încuraja părinții să se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilității părintești, separația în fapt sau divorțul să nu impieteze asupra creșterii și dezvoltării acestuia.

Art. 66 (1) Înainte de încheierea contractului de mediere sau, după caz, pe parcursul procedurii, mediatorul va depune toate diligențele pentru a verifica dacă între părți există o relație abuzivă ori violentă, iar efectele unei astfel de situații sunt de natură să influențeze medierea și va decide dacă, în asemenea circumstanțe, soluționarea prin mediere este potrivită.

În urma lecturării textului de lege, înțelegem că orice cuplu poate solicita serviciile unui mediator pentru divorț și că “mediatorul divorțează” la fel cum avocații înființează firme sau ONG-uri sau cum consilierii de proprietate intelectuală protejează mărci.
Fac vorbire despre acest lucru pentru a pune capăt unei polemici în care anumiți filosofi ai medierii înțeleg să se exprime mai mult despre forma decât despre fondul procedurii de divorț, aruncând în spațiul public informații incorecte, atât față de cetățeni, cât și față de procedura de mediere.
Renunțând la a face referire la avantajele incontestabile ale procedurii de divorț cu ajutorul unui mediator, mă simt datoare să explic în detaliu procedura legală a divorțului prin mediere.

Ce înseamnă divorț?
Mergem la Dicționarul Explicativ al Limbii Romane și găsim fix la pagina 312 a ediției din ’89, emisă de Academia Română, definiția:
Divorț: Desfacere pe cale legală a unei căsătorii. Din latinescul divortium.
Nici nu intru bine în detalii și constat că termenii divorț și ilegal în aceeași frază, în condițiile în care divorț înseamnă desfacere pe cale legală a unei căsătorii, este un nonsens lingvistic, dar, pe care îl putem tolera având în vedere faptul că, de multe ori, obișnuința cu termenii ne poate conduce spre pierderea sensului exact al acestora.
Mergem, mai departe, la latinescul divortium și aflăm din dicționarul latin că: Divortium denotă actul prin care o soție poate părăsi soțul ei, sau prin care soțul poate respinge soția sa.
Interesant este că una dintre modalitățile de divorț în Roma Antică era divortium bona grația, care se traduce prin divorț prin buna înțelegere.
La o primă citire, divorț prin buna înțelegere poate fi considerat divorțul prin acordul soților pe care îl întâlnim în art. 373, art. 374 sau art. 375 din NCC, articole în care nu există nicio referire expresă la mediere. Dacă expresia latină “divortium bona gratia” nu ar fi conținut și termenul” bona”, aș fi fost intru totul de acord. Căutarea sensului corect al ideii juridice ne conduce la Legea nr. 192/2006 care ne ajută să înțelegem că “bona” din expresia latină este ceea ce se poate obține în special cu ajutorul unui mediator:

Art. 65 din Legea nr. 192/2006: “Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului, va încuraja părinții să se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilității părintești, separația în fapt sau divorțul să nu impieteze asupra creșterii și dezvoltării acestuia.

Art. 66 alin. (1) … mediatorul va depune toate diligențele pentru a verifica dacă între părți există o relație abuzivă ori violentă, iar efectele unei astfel de situații sunt de natură să influențeze medierea…”.
Textul de lege de mai sus îmi întărește convingerea că, în zilele noastre, divortium bona gratia nu poate fi altul decât divorțul cu ajutorul unui mediator.
Nu contest faptul că un divorț se poate obține și cu o înțelegere despre care nu avem întotdeauna garanția că este o bună înțelegere ori cu o înțelegere standard, la notar sau la starea civilă, la fel cum divorțul din culpa, conform art. 379 NCC se poate obține și în baza unei cereri scrise de o grefieră amabilă fără să fie nevoie neapărat de serviciile unui avocat.
Prezența avocatului în cazul divorțului în contradictoriu sau a mediatorului în cazul divorțului prin acordul soților este garanția calității deciziei finale, a faptului că felul în care se desface căsătoria este unul care să ofere liniște pentru tot restul vieții și nu un conflict perpetuu, pe viață, în care înțelegerea este doar despre renunțarea la căsătorie și nu una despre cum se vor raporta foștii soți unul la celălalt după ce nu vor mai fi împreună. La mediator, oamenii conștientizează faptul că pot oricând să renunțe la a mai fi soț și soție, dar nu pot renunța niciodată la a mai fi părinți.

De unde legalitatea divorțului la mediator?

Legalitatea divorțului la mediator vine de la Legea nr. 192/2006

Art. 64: (1^1) Acordurile de mediere încheiate de părți, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exercițiul drepturilor părintești, contribuția părinților la întreținerea copiilor și stabilirea domiciliului copiilor, îmbracă forma unei hotărâri de expedient.

(2) Înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului se depune de către părți la instanța competentă să pronunțe divorțul.
Dacă este nevoie, completăm amintind că hotărârea de expedient este o hotărâre a instanței de judecată care consfințește învoiala părților consemnată în acordul de mediere.

Vom intra și mai mult în detalii. Mediatorul desface căsătoria? Nu! Se poate divorța la mediator? Sigur că da! Divorțul este o acțiune care are un început, un parcurs și un sfârșit. Odată cu participarea la ședința de mediere în care se discută condițiile desfacerii căsătoriei ne aflăm în procedura de divorț. Aceasta se continuă cu depunerea documentației la instanța competentă care va emite o hotărâre de expedient, fără ca părțile să fie supuse unui proces.
Divorțul, așa cum am aflat din Dex, este desfacerea pe cale legală a unei căsătorii.
Calea legală de desfacere a căsătoriei poate începe în biroul mediatorului, unde se stabilesc condițiile desfacerii căsătoriei și se continuă prin depunerea unei cereri de desfacerea a căsătoriei însoțită de acordul de mediere care conține condițiile desfacerii căsătoriei la instanța competentă.
Putem spune, fără sa ne fie teamă, că divorțul la mediator este legal și posibil? Categoric da! La ce se referă alin.
(2) al art. 64 din Legea nr. 192/2006 când spune “înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului se depune de către părți la instanța competentă să pronunțe divorțul.”?

Putem spune că acțiunea prin care se stabilesc aspectele accesorii divorțului este altceva decât procedura de divorț? Consider că nu! Când ne exprimăm public spunând dacă există divorț la mediator sau nu, avem în vedere aspectele sociale, lingvistice, legale, sau totalitatea acestor aspecte?

Privind problema dintr-un singur unghi, ar însemna că persoanele care pretind că au divorțat de fostul soț să își corecteze exprimarea și să spună că fosta lor căsătorie a fost desfăcută de un judecător și nu ca au divorțat, pentru că legal nu au puterea să divorțeze, ci doar să solicite instanței să pronunțe desfacerea căsătoriei. Însă, desfacerea căsătoriei, înainte de a fi pronunțată, începe cu un act de voință. Iar instanța, oricât de competența ar fi aceasta, nu poate pronunța un divorț fără să ia act de voință cetățeanului consemnată într-un document, oricum s-ar numi acela.

Divortium, spuneam, denotă actul prin care „o soție poate părăsi soțul ei, sau prin care soțul poate respinge soția sa”. Desfacerea căsătoriei se face în fapt și în drept. Odată ce doi oameni nu mai conviețuiesc și convin că vor să pună capăt căsniciei în care nu se mai regăsesc, sunt în plin proces de divorț, fie că au depus sau nu o cerere la un organ competent. Dacă au inspirația să convină la mediator despre felul în care va decurge viața lor după desfacerea căsătoriei, vor avea un avantaj, dar, ce trebuie reținut este că divorțul este o procedură socio-juridică, nu una strict juridică și că aceasta începe odată cu exprimarea de voință, adică din momentul în care separația se produce în fapt sau din momentul în care unul dintre soți se adresează unei autorități cu o cerere în acest sens. Pronunțarea divorțului de către o instanță reprezintă finalizarea divorțului, sfârșitul procedurii de desfacere a căsătoriei, și nu divorțul în sine. Convenirea tuturor aspectelor referitoare la desfacerea căsătoriei în procedura de mediere reprezintă o parte a divorțului, reprezintă faptul că oamenii, stabilind în cadru instituționalizat acele detalii, parcurg o etapă a divorțului, pe scurt, divorțează la mediator.

Există mediatori specializați în divorțuri? Da! Eu sunt unul dintre aceștia – Laura Mădălina Marinela Pîrvan, iar tabloul mediatorilor conține detalii despre tipurile de conflicte în care fiecare mediator intenționează să activeze. Oricând vă puteți alege de pe tablou un mediator din localitatea dumneavoastră specializat în litigii de familie.

De ce există voci care au o părere diferită despre acest subiect?
În lumea avocaților se spune că acolo unde sunt doi juriști sunt trei păreri, iar în lumea mediatorilor oamenii sunt evaluați după interesele pe care aceștia le au. Dar aceasta este o altă discuție.

Interesul meu este să știu că cetățenii au cunoștință despre faptul că divorțul, procedura legală prin care se pune capăt unei căsnicii, poate dura o ședință sau două de mediere, apoi o întâlnire în camera de consiliul, sau o viață întreagă cu certuri, reproșuri, traume și neliniște. Legal, căsătoria se poate termina rapid și în multe modalități. Practic, însă, depinde de felul în care fiecare dintre noi alegem să ni se întâmple acest lucru.
Tina Paraschiv
www.juristcons.com