Un an de când ședința de informare privind medierea este obligatorie înainte de proces. Care sunt beneficiile aduse justițiabililor?
În 15 februarie 2014 s-a împlinit un an de când s-a introdus obligativitatea justițiabililor de a se informa cu privire la avantajele medierii. ”Cu alte cuvinte, toți ” cei care vor să înceapă un proces pot face acest lucru doar dacă participă, în prealabil, la o ședință de informare privind medierea. În caz contrar, instanța va respinge ca inadmisibile cererile lor de chemare în judecată. Cum a influențat noua procedură mediul juridic în acest an, care sunt avantajele și dezavantajele aduse, dar și care au fost implicațiile pentru justițiabili aflați din materialul următor.
Ședința de informare privind medierea a devenit obligatorie în 15 februarie 2013, dată de la care s-a instituit obligația legală pentru părți că, anterior declanșării unei acțiuni în instanță, să se prezinte la mediator în vederea informării cu privire la posibilitatea soluționării diferendelor pe calea medierii.
Obligativitatea ședinței de informare este prevazută de Legea nr. 115/2012, care stabilește, totodată, cazurile în care trebuie urmată procedura prealabilă instanței de judecată. În plus, documentul prevede că ședința de informare este gratuită: “Pentru activitatea de informare și consiliere a părților cu privire la procedura medierii și avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu”. Mai precis, în situația în care ambele părți se prezintă la mediator, acesta nu poate pretinde onorariu pentru activitatea de informare.
Conform dispozițiilor în vigoare, în cazul în care toate părțile sunt prezente, dovada participării la ședința se va face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. În cazul în care una dintre părți refuză înscris participarea la ședinta de informare ori nu se prezintă la data fixată pentru ședința de informare, mediatorul nu va elibera certificatul de informare, ci va întocmi un proces-verbal, care se depune la dosarul instantei .
După această ședință de informare, urmează fie procedura propriu-zisă de mediere (semnarea acordului de mediere între părți și mediator, urmată de derularea propriu-zisă a procedurii, subiect pe care îl tratez într-un material amplu), fie sesizarea instanței de judecată de către reclamant.
“Introducerea informării este un început și… cam atât!”
Opinia mea este că : “Introducerea informării este un început și… cam atât! Adică ne-am ridicat de jos… și am rămas acolo!”,
Deși a trecut deja un an de când ședința de informare a devenit obligatorie, se simte nevoia unei viziuni și unei strategii noi, care să ducă mai departe acest început al implementării conceptului de mediere în societatea românească: “Mai rămâne de văzut cine și când își va asuma acest demers”.
Potrivit mediatorului, justițiabililor li s-a dat posibilitatea de a fi informați corect, de către specialiști, iar asta ar fi trebuit să constituie un avantaj de care fiecare trebuia să profite, mai ales că este cu caracter gratuit. În schimb, acest avantaj s-a pierdut pe drum.
Menționez “Faptul că reclamantul este ținut să facă dovada invitării părții adverse la informare cu privire la mediere a dus la transformarea acesteia într-o simplă formalitate de eliberare a procesului-verbal, și nu la o conștientizare reală asupra avantajelor procedurii de mediere”.
În mod normal, obligativitatea trebuia să privească ambele părți participante în conflict și, mai mult, să fie obligate să se prezinte împreună la informare, acesta fiind un prim pas către acceptarea unei căi de soluționare amiabilă a disputei lor. Cu toate acestea, solicitanții nu sunt interesați și nici măcar curioși să înțeleagă la ce e bună medierea. “Cred că mai degrabă o percep ca pe un obstacol în drumul lor către instanțele de judecată”.
Din acest motiv, susțin că, este necesară o îndelungată și susținută muncă pentru educarea oamenilor în spiritul comunicării pașnice și acceptării dialogului, deschiderii și obținerii unei soluții convenabile pentru ambele părți.
“Mai mult, oamenii nu au exercițiul deciziei asupra soluțiilor privitoare la interesele proprii, le este teamă să își asume o negociere, o confruntare față în față cu adversarul, și atunci deleagă această răspundere avocatului și respectiv judecătorului”, și mai adaug că: mediatorul are extrem de puțin timp la dispoziție pentru a reuși să îi conecteze pe cei aflați în conflict astfel încât actul medierii să își dovedească eficiența și să își arate roadele.
Un an de la obligativitatea ședinței de informare prin ochii Consiliului de Mediere este exprimată astfel:
Punctele tari și punctele slabe ale ședinței de informare privind medierea sunt:
Consider că beneficiile acestei proceduri sunt pentru societatea românească luată în ansamblu și nu pentru mediul juridic. Prevederea legislativă care a introdus obligativitatea ședinței de informare privind avantajele medierii este doar un pas intermediar până la introducerea obligativității recurgerii la procedura medierii în anumite cazuri de dispute care vor fi atent selecționate de legiuitor în viitor, în acord cu politicile europene în domeniu.
Românii vor ajunge, în timp, să ocolească din ce în ce mai des procedurile judiciare extrem de costisitoare, mari consumatoare de resurse și pline de nesiguranță, soluția instanței fiind impredictibilă, urmând să se orienteze în mod semnificativ către mediere.
Un punct slab al prevederii legislative în discuție este includerea unor nespecialiști ai domeniului în rândul celor care promovează o procedură pe care nu o înțeleg și în care nu cred.
Observ că degrevarea instanțelor de judecată, a scăzut numărul cererilor de chemare în judecată introduse în instanță drept pentru care:
Dacă s-ar realiza aceste deziderate, societatea românească ar avea de câștigat, făcând un pas mare spre normalitate. Iar starea de normalitate presupune rezolvarea disputelor în afara instanței de judecată, prin dialog constructiv. Acest lucru nu s-a realizat, însă, datorită opoziției unei părți importante a mediului juridic, parte direct interesată în menținerea actualei piețe a conflictelor, sursa importantă de venituri pe termen lung pentru aceasta și sursa de cheltuieli semnificative pentru părțile implicate în procese și pentru statul român.
Începând din iulie 2013, ședința poate fi realizată și de notari, avocați etc. Totuși, documentele eliberate de ei, care dovedesc participarea la ședința, au stârnit mai multe controverse. Am o dilemă și anume: dacă până la urmă, au ele valoare juridică, sunt acceptate în instanță sau doar certificatul de informare/procesul-verbal sunt acceptate de judecători ?
Cert este că: documentele invocate stârnesc, în mod firesc, controverse pentru cei nefamiliarizați cu domeniul medierii care, în mod nefericit, au fost incluși în categoria celor cu atribuții în acest sens.
Răspunsul l-am găsit la această dilemă, în cadrul ședinței CSM-ului din data de 10 decembrie 2013:
- categoriile de profesioniști precizați au îndatorirea de a informa părțile cu privire la existența medierii ca procedură alternativă procesului judiciar urmând ca acestea să îndrume părțile către mediator (conform art. 2 alin. 1 ind. 3 coroborat cu art. 6 Legea nr. 192/2006 și art. 21 C. proc. civ.);
- mediatorul este cel care urmează a realiza toate etapele de mediere, inclusiv procedura de informare fiind singurul profesionist abilitat să emită certificatul de informare sau procesul-verbal.\
Punctul de vedere al Consiliului de Mediere privind punerea în aplicare a art. 2 alin. (1ˆ3) din Legea 192/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea 214/2013, a fost trimis anul trecut tuturor instanțelor de judecată din țară.
Este sau nu o măsură bună introducerea obligativității ședinței de informare privind medierea? Nu reprezintă o cheltuială în plus pentru justițiabili ?
Vin și argumentez cu toată convingerea că : totul depinde din ce punct de vedere privim. Pentru justițiabili și potențiali justițiabili, măsura este benefică întrucât le lărgește orizontul cu privire la modalitățile de soluționare a conflictelor, arătându-le faptul că instanța de judecată nu este mereu calea de urmat. Pentru mediatori este o asumare (liber aleasă) de prestare a unui serviciu cu titlu gratuit cu posibilitatea reală de a îi avea în viitor ca și clienți în procedura medierii pe cei informați despre avantajele acesteia. Pentru mediul juridic este o oportunitate uriașă pe care în cele din urmă sper ca o va descoperi.
Și încă ceva, atunci când anormalitatea se confundă cu normalitatea (3.3 milioane de procese la o populație de 20 de milioane), normalitatea pare a fi de neatins. Și da, medierea este o cheltuială pentru cei interesați, însă nu în plus: medierea este cu 95% mai puțin costisitoare decât susținerea unui ciclu procesual, conform datelor oficiale făcute publice la Bruxelles în decembrie 2012.
Tina Paraschiv
www.juristcons.com
