Atât de mult mi-aș dori !

Atât de mult mi-aș dori !

Atât de mult mi-aș dori ca atunci când se despart, oamenii să poată pleca fără să se rănească reciproc. Să plece fără să-și frângă inimile cu cuvinte otrăvite, să nu lase în urmă un iad care macină sufletul celui rămas în urmă până nu mai rămâne din el nimic de iubit și ajung la mine să-i mediez.

Atât de mult mi-aș dori ca oamenii să plece atunci când nu se mai iubesc, să plece la timp, sărutându-se pe frunte ca ultim rămas bun, în loc să-și spună scârbiți “adio”-uri pline de reproșuri și de ură.

Dar oamenii nu fac asta. Ei pleacă întotdeauna prea devreme sau prea târziu. Pleacă fără să spună nimic sau pleacă lăsând în urma lor o dâră lungă de nemulțumiri. Pleacă luându-ți libertatea de a iubi fără măsură, căci de fiecare dată vei deveni tot mai precaut și încrederea în cei care vor urma.

Nu pleacă sărutându-te pe frunte ca ultim rămas bun, ci pleacă lăsându-te ciobit, trădat și marcat de trecerea lor prin viața ta.

Atunci când se despart, oamenii încep întotdeauna două războaie: unul cu cel care a plecat și unul cu ei înșiși și cu durerea care a rămas acum în locul fericirii și așa ajung să intre în mediere pentru conflictul lor .

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Singurătate în 2 poate fi o posibilă mediere !

Singurătate în 2 poate fi o posibilă mediere !

Un lucru mai rău decât singurătatea sau despărțirea e singurătatea în doi. Doi oameni care nu mai au ce să-și spună sau dacă au sunt doar reproșuri, doi oameni care au uitat ce i-a apropiat și au uitat să își mai rostească vorbe frumoase, doi oameni care nu se mai iubesc dar nu au curajul să se despartă.
O relație în care unul oferă și celălalt doar primește, în care unuia îi pasă, iar pe celălalt nu îl interesează, în care faptul că adorm și se trezesc în același pat nu mai are nici o semnificație. E timpul pentru o mediere !

Compar acest tip de singurătate cu un plasture uitat pe o rană. Stă acolo zile, săptămâni, luni, ani iar sub el rana devine din ce în ce mai adâncă. Ar fi mai simplu să îl smulgem la timp. Ne-ar durea cât ne-ar durea apoi rana ar începe să se vindece și durerea am da-o uitării. Dar nu facem asta. Nu toți. Lăsăm acolo plasturele de teamă că o să ne doară. Și ne mințim că lucrurile se vor schimba, că totul va fi bine. Dar nu e așa. Ruptura e acolo, nu se mai poate lipi, nu se mai poate coase, nu se mai poate înnoda sau remedia.

Devine obositor, frustrant să vezi doi oameni singuri într-un cuplu care au o dispută tacită iar tu mediator intre acei doi oameni singuri să nu poți să-i mediezi și să le umpli golul sau să le vindeci durerea. Te obosește și te îmbătrânește.
În această postură, timpul nu îți poate fi decât dușman. Ce nu faci la timp, faci prea târziu sau niciodată iar medierea care ar fi o ultimă soluție să nu aibă sens.

Nu putem trăi aceeași viață de două ori, nu avem timp să comitem toate greșelile din lume, nu avem timp să le îndreptăm pe toate și nici timp să pierdem mediind ceva ce nu poate fi mediat.

În concluzie, nu avem timp de irosit cu oameni care nu ne vor, care nu ne acceptă și nu ne înțeleg.

E timp doar pentru iubire adevărată, pentru lacrimi de bucurie, pentru vorbe frumoase, pentru atingeri calde, pentru demnitate, pentru medierea sufletului.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Oamenii au nevoie de …

Oamenii au nevoie de …

Oamenii au nevoie de iubire. Au nevoie sa se simta iubiti, au nevoie ca inima lor sa bata la unison cu inima altcuiva. Au nevoie sa simta fluturi in stomac, sa li se spuna lucruri frumoase, sa primeasca afectiune. Au nevoie de atentie, au nevoie de imbratisari calde si sincere. Au nevoie de acea siguranta pe care ti-o da doar iubirea. Au nevoie de o jumatate a lor.

Oamenii au nevoie de prietenie. Au nevoie de un suflet care sa le fie aproape si care sa-i asculte. Sa le asculte bucuriile si tristetile. Sa se bucure si sa planga alaturi de ei. Au nevoie sa nu se simta singuri, neajutorati. Au nevoie de doua maini care sa se intinda pentru ei atunci cand sunt la pamant. Oamenii au nevoie si cauta toata viata prieteni.

Oamenii au nevoie de speranta. Au nevoie sa creada ca atunci cand lucrurile merg doar prost o sa apara ceva care o sa schimbe situatia in bine. Au nevoie sa stie ca viata nu ia fara sa dea inapoi. Oamenii au nevoie de speranta pentru a continua drumul anevoios al vietii, pentru ca speranta e calea pe care mergem cautand luminita de la capatul tunelului.

Oamenii au nevoie de pace. Au nevoie sa se simta bine in pielea lor, sa fie impacati cu viata lor, cu realizarile si cu esecurile lor. Au nevoie sa se impace cu trecutul si cu ce a ramas acolo. Oamenii au nevoie sa isi simta sufletul usor si nu ingreunat de suferinta.

Oamenii au nevoie de libertate. Au nevoie sa nu se simta ingraditi, sufocati. Au nevoie sa simta ca detin controlul asupra deciziilor lor. Au nevoie sa fie ei insisi, nu niste indivizi obligati sa poarte o masca a societatii.

Oamenii au nevoie de curaj. Au nevoie sa se simta puternici. Sa simta ca pot. Ei au nevoie de curaj pentru a infrunta tot ce pare fara rezolvare.

Oamenii au nevoie de credinta. Au nevoie sa simta ca undeva, acolo Sus, cineva ii iubeste si ii ocroteste de tot ce e rau. Au nevoie sa simta ca nu le este dat mai mult decat pot ei sa duca.

Oamenii au nevoie de lacrimi de bucurie, de imbratisari calde, de gesturi tandre, de vorbe frumoase, de sinceritate, de incredere si de finaluri fericite.

Iar pentru toate astea… oamenii au nevoie de alti oameni!
Tina Paraschiv

Un moment printre alte mii de momente in care ne dorim o mediere !

Un moment printre alte mii de momente in care ne dorim o mediere !

Sunt momente când ascundem în spatele unui zâmbet toate lacrimile pe care ochii nostri vor să le plângă. Ascundem în buze toată durerea, încordând colțurile și obligându-le să rămână ridicate într-un zâmbet. Procedam asa pentru a nu fi nevoiti să ne explicam sau să ne așezam încă o dată sufletul pe tavă. Pentru că vulturii planează deasupra noastra, iar noi suntem prea obositi ca să ne mai luptam cu ei.
Dar sunt și momente când renunțam să ne mai prefacem. Și-atunci ne ștergem zâmbetul tâmp și fals de pe chip și ne lasam lacrimile să o ia la fugă până la bărbie. Iar ele se adună acolo și se îmbrățișează pe bărbia noastra. Și printre sughițuri de plâns începem să ne scoatem din suflet ce ne macină. Și nu ne mai simțim nici rușinati, nici amenințati. Pentru că simțim nevoia de a-ne relaxa buzele încordate pentru a ne destăinui printr-o mediere.
Renunțam la paranteza rotundă care seamănă cu un zâmbet și o închidem între lacrimi. E mai bine.
Parcă sufletul devine mai ușor chiar dacă problema e tot acolo, chiar dacă încă nu i-am găsit rezolvarea. Și parcă nu-ne mai pasă nici de toate judecățile care vor urma. Până la urmă, cine naiba sunt ei ca să ne judece ?
Asa ajung la concluzia ca un moment printre alte mii de momente in care ne dorim o mediere !
Tina Paraschiv

Am pierdut momentul medierii !

Am pierdut momentul medierii !

Am pierdut prietenii, iubiri, vise, bucăți din noi.
Am pierdut lacrimi, multe lacrimi, de dor, de dragoste, de abandon, de singurătate, am pierdut posibilitatea unei medieri.
Am pierdut cuvinte, ne-au ieșit din suflet și n-am putut să le mai apucăm. S-au risipit în zare.
Am pierdut zile și am pierdut nopți căutându-ne sa remediem ce am stricat.
Am pierdut momente, secunde, frânturi de viață.
Am pierdut îmbrățișări, săruturi, mângâieri.
Am pierdut speranțe și zâmbete.
Am pierdut ce nu ne-a trebuit ca să vedem că nu-ne trebuie.

Am pierdut multe. Timpul , viața , oamenii ni le-au luat. Pe unele le-am pierdut chiar noi , din neglijență sau din altceva . Dar am învățat să păstrăm într-un colț de suflet lucruri pe care să nu ni le poată lua nimeni. Le-am pitulat bine de ochii lumii. Ne-am pus deoparte demnitatea, în altă parte credința, într-un alt loc puterea de a renaște mereu, într-un colțişor ne-am ascuns copilăria și într-un altul iubirea. Le păstrăm la loc de cinste. În cămăruțele inimii noastre.

Ce am pierdut ?
Destule. De exemplu medierea. Dar nu ne simţim săraci. Avem în inimă comori nedescoperite care pot fi cu certitudine arme privind pierderile ce puteau fi subiectul unei medieri.
Tina Paraschiv

Reproșurile îngreunează sufletul ! Medierea poate uşura sufletul !

Reproșurile îngreunează sufletul ! Medierea poate uşura sufletul !

Reproșurile îngreunează sufletul. Îl îngreunează atât de tare încât sfârșește prin a se prăbuși și a-ți dărâma întreaga ființă. Medierea este o soluţie !
Atunci când la un oarecare nivel oamenii se îndepărtează, încep să își reproșeze ce și-au zis, ce au făcut unul pentru celălalt, chiar și ce nu și-au zis sau nu și-au făcut. Medierea este o formă de a repara vorbe , fapte necugetate !
Reproșurile sunt ca pietrele: unele mai mici, ca niște cioburi, care odată aruncate julesc sufletul către care sunt îndreptate, rănindu-l ușor. Acele răni superficiale se vindecă însă în timp, lăsând în urmă cicatrici abia vizibile. Dar sunt și acele reproșuri ca niște bolovani imenși care cad peste sufletul celuilalt cu o forță de neoprit, de neanticipat. Cad peste el provocându-i răni adânci pe care nici timpul, nici mediatorii nu reușesc să le închidă sau să le vindece. Rămân acolo, îngreunând sufletul, lăsând o amprentă pentru totdeauna.
Medierea poate fi pansamentul de care avem nevoie ! Nu ezitaţi să mă contactaţi pentru o şedinţă de mediere.
Tina Paraschiv

Să fii mulțumit cu ceea ce ai sau să vrei mai mult ?!

Să fii mulțumit cu ceea ce ai sau să vrei mai mult ?!
Evident că oamenii sunt împărțiți în două tabere mari , iar pe lângă ei mai sunt și cei câțiva care încă nu s-au decis în care dintre ele se află , oscilând mereu între “da” și “parcă”, între “da” și “da , dar…”.
Ca să fiu sinceră , cu mine și cu voi , nu știu în care tabără e mai bine. Unii spun că a fi mulțumit cu ceea ce ai înseamnă fericire. Și au dreptate. Alții spun că e întotdeauna loc de mai bine și că în viață trebuie să îți depășești limitele. Și cred că și ei au dreptate.

Pentru că suntem mereu nemulțumiți nu reușim să ne găsim liniștea. Tânjim mereu după acel ceva care întotdeauna ne va lipsi, pentru că, fie că recunoaștem public sau nu, niciodată nu vom avea chiar tot ce ne dorim, indiferent câte sacrificii vom face de-a lungul timpului.

Câți dintre cei care au bani, bani mulți, bani pe care îi cheltui cu nemiluita și a căror lipsă nu se simte pot spune că sunt cu adevărat fericiți, împliniți sufletește ?
Câți dintre cei care au muncit pentru o carieră de succes într-un anume domeniu afirmă cu tărie că au și o familie în adevăratul sens al cuvântului. Familia înseamnă timp petrecut împreună. Și cariera înseamnă timp, mult timp petrecut în afara căminului. Una dintre cele două va fi întotdeauna pusă pe locul doi. Deci nu le vei putea situa niciodată pe amândouă pe același loc. Cei care spun că o fac mint și se mint.

Adevărul este că suntem greu de mulțumit. Și extrem de lacomi.
Am putea fi fericiți cu puțin, dar noi vom vrea mereu mai mult…
Tina Paraschiv

Cred că cineva, acolo sus, ne iubește necondiţionat !

Cred că cineva, acolo sus, ne iubește necondiţionat !

Viața înseamnă drumuri lungi și întortocheate, cu multe bariere, cu multe intersecții, cu străzi închise, rute ocolitoare și tunele extrem de întunecate. Poate fi vorba de drumuri drepte sau de curbe periculoase, de prăpăstii, de drumuri prăfuite care nu duc nicăieri, de drumuri lungi și obositoare, de drumuri periculoase sau de drumuri-labirint în care ne pierdem fără să știm și în care rătăcim multă vreme până ajungem la prima ieșire.
Nu știu dacă pe drumul vieții găsim autostrăzi. Viteza ar fi prea mare ca să mai simțim ceva, orice.
Am străbătut multe dintre aceste drumuri și cred că cel mai tare ne-au încurcat intersecțiile. La naiba, sunt atât de multe ! Te gândești, sperăm la un moment dat, că acestea se răresc după un timp, dar mergând tot înainte ele continuă să apară. Din ce în ce mai multe. Din ce în ce mai complicate.
Aș spune să nu vă grăbiţi să alegeţi încotro vreţi să schimbaţi direcția, însă e timpul cel care nu vă permite “luxul” ăsta. Ce nedrept !
Am amețit învârtindu-ne în cerc în același labirint.
Am transpirat și ne-am umplut de cenușă pe drumuri prăfuite de timp.
Ne-am pierdut răbdarea așteptând în fața unor bariere care nu s-au mai ridicat.
Ne-am pierdut timp și energie mergând pe drumuri închise fără ca nimeni să ne atenționeze spre ce ne îndreptăm.
Am ocolit, am căzut în prăpăstii din care cu greu am ieșit la suprafață, am orbecăit prin întunericul tunelelor, am mers cu viteză prea mare și ne-am accidentat, apoi am încetinit și uneori, ne-am și oprit. Ne-am oprit să-ne ștergem sudoarea, să respirăm o gură de aer proaspăt, să mai privim spre cer ca să găsim speranță. Ne-am oprit ca să vedem ce n-am văzut, să auzim ce n-am auzit, să iubim ce n-am iubit.

Acum, pornim din nou la drum cu inima îmbrăcată în curcubeu . Nici ploaia, nici vântul, nici iarna nu-ne pot pune piedică.
Cred că cineva, acolo sus, ne iubește necondiţionat și ne călăuzește toate drumurile ! Altfel, habar n-avem cum am fi putut să ajungem până aici…
Tina Paraschiv

Cugetări – Gânduri printre rânduri !!!

Cugetări – Gânduri printre rânduri !!!

În viața fiecărui om există cel puțin o persoană care îl iubește din tot sufletul în ciuda tuturor celor care l-au făcut să se simtă neiubit.

În viața fiecărui om există cel puțin un alt om care îl admiră și care și-ar dori să îi fie alături în ciuda tuturor celor care îl fac să se simtă mic și neînsemnat.

În viața fiecărui om există oameni care îi sar numaidecât în ajutor în ciuda tuturor celor care îl doboară.

În viața fiecărui om există o vorbă bună, o mângâiere, o îmbrățișare, un gând frumos în ciuda tuturor răutăților, invidiei și vorbelor grele aruncate asupra lui.

În viața fiecărui om există măcar un secret pe care îl știe doar el în ciuda tuturor poveștilor sincere pe care le are de spus.

În viața fiecărui om există oameni care îl învață ce înseamnă prietenia în ciuda tuturor dezamăgirilor provocate de așa-zișii “prieteni”.

În viața fiecărui om există răni neînchise pe care și le bandajează mereu cum poate în speranța că ele se vor vindeca într-o zi.

În viața fiecărui om există lacrimi vărsate de fericire, de durere, de dor, de ciudă, de neputință, de pierdere, de regăsire, de toate la un loc.

În viața fiecărui om există momente în care simte că lumea întreagă e a lui, la fel cum există acele momente în care simte că nu aparține nimănui, nici măcar lui.

În viața fiecărui om există o clipă de confuzie care îl împinge către cea mai adâncă și întunecată prăpastie.

În viața fiecărui om există nopți albe și zile negre.

În viața fiecărui om există amintiri pe care ar vrea mai degrabă să le uite, dar nu știe cum.

În viața fiecărui om există cel puțin o iubire care l-a sfărâmat în piese mici pe care cu greu le-a găsit.

În viața fiecărui om există un moment în care trage linie, adună și scade, iar rezultatul nu îl mulțumește.

În viața fiecărui om există un vis pe care l-a păstrat mereu în suflet dar pe care din diverse motive nu l-a putut transforma în realitate. A rămas un vis.

În viața fiecărui om există cuvinte vii pe care nu le va uita niciodată.

În viața fiecărui om există un moment în care s-a lăsat orbit de un orgoliu nemăsurat, din cauza căruia a pierdut ceva important.

În viața fiecărui om există un alt om pe care nu l-a iertat și nu l-a uitat.
Tina Paraschiv

Să mediem. Să ne lăsăm mediaţi. Să remediem ce am distrus. – Se numește supraviețuire.

Să mediem. Să ne lăsăm mediaţi. Să remediem ce am distrus. – Se numește supraviețuire.

Se spune că oamenii se tot schimbă, însă amintirile rămân aceleaşi… mai ales cele dureroase.
Adeseori, încercăm să ne convingem pe noi și pe ceilalți că trecutul a rămas în urmă, că toate lacrimile s-au uscat și că toate rănile s-au închis.
Nu știm dacă e așa. Nu știm dacă depășim cu adevărat unele momente care au lăsat urme adânci în sufletele noaste. Nu știm dacă o inimă rănită și tot bandajată cu arome de iubire mai poate iubi la fel de mult și de frumos. Nu știm când și cum ne moare iubirea și nu știm cât timp trebuie să treacă pentru a spune că te-ai vindecat de tot.

Aţi simțit vreodată că nu iubiţi de ajuns ? Aţi primit mai mult decât aţi reușit să dăruiţi înapoi ? Aţi avut vreodată senzația de deja-vu și va cuprins panica ?
Voi aţi simțit toate astea ? Aţi crezut că aţi lăsat totul în urmă, dar umbrele poveștilor trecute și-au pus amprenta și pe prezentul vostru. Nu v-au dat pace. V-au făcut să vă simţiţi incomplet(ă), defect(ă), ciudat(ă). V-au făcut să vă simţiţi vinovat(ă) și egoist(ă). V-au impus limite de iubire ?
Când ți-e teamă te simți vulnerabil și nesigur. Ți-e teamă să iubești, ba chiar ți-e teamă și să te lași iubit, de parcă aștepți ca istoria să se repete din nou.
Otrava iubirilor apuse te amărăște. Te schimbă. Te îngrădește.
Încercaţi medierea ! Încercaţi să remediaţi ce aţi distrus fiecare în sufletul celuilalt…
V-aţi schimbat. Aţi iubit în mai multe moduri, de fiecare dată altfel. V-aţi lăsat purtat(ă) pe aripi de tandrețe, aţi crezut vorbe mincinoase și aţi alergat către brațe care să vă iubească. Dar de cele mai multe ori tot singur(ă) v-aţi simțit. Lucruri care trebuiau să vă împlinească, v-au adus neîmpliniri și regrete. V-au terfelit încrederea și v-au murdărit iubirea. Au pătat-o.

Sunt momente în care primim răspunsuri la întrebări pe care nu le punem și momente când căutăm răspunsuri la întrebări pe care ni le punem, dar pe care le găsim târziu, târziu…
Cred că iubirea se învață mereu și cred că fantomele trecutului ne bântuie multă vreme. Și mai cred că trebuie să ne lăsăm iubiți și să ne urlăm nesiguranțele și neîmplinirile în singurătatea celor 4 pereți ai camerelor noastre. Doar acolo.
Să mediem. Să ne lăsăm mediaţi. Să remediem ce am distrus. – Se numește supraviețuire.
Tina Paraschiv