Am pierdut momentul medierii !

Am pierdut momentul medierii !

Am pierdut prietenii, iubiri, vise, bucăți din noi.
Am pierdut lacrimi, multe lacrimi, de dor, de dragoste, de abandon, de singurătate, am pierdut posibilitatea unei medieri.
Am pierdut cuvinte, ne-au ieșit din suflet și n-am putut să le mai apucăm. S-au risipit în zare.
Am pierdut zile și am pierdut nopți căutându-ne sa remediem ce am stricat.
Am pierdut momente, secunde, frânturi de viață.
Am pierdut îmbrățișări, săruturi, mângâieri.
Am pierdut speranțe și zâmbete.
Am pierdut ce nu ne-a trebuit ca să vedem că nu-ne trebuie.

Am pierdut multe. Timpul , viața , oamenii ni le-au luat. Pe unele le-am pierdut chiar noi , din neglijență sau din altceva . Dar am învățat să păstrăm într-un colț de suflet lucruri pe care să nu ni le poată lua nimeni. Le-am pitulat bine de ochii lumii. Ne-am pus deoparte demnitatea, în altă parte credința, într-un alt loc puterea de a renaște mereu, într-un colțişor ne-am ascuns copilăria și într-un altul iubirea. Le păstrăm la loc de cinste. În cămăruțele inimii noastre.

Ce am pierdut ?
Destule. De exemplu medierea. Dar nu ne simţim săraci. Avem în inimă comori nedescoperite care pot fi cu certitudine arme privind pierderile ce puteau fi subiectul unei medieri.
Tina Paraschiv

Cred că cineva, acolo sus, ne iubește necondiţionat !

Cred că cineva, acolo sus, ne iubește necondiţionat !

Viața înseamnă drumuri lungi și întortocheate, cu multe bariere, cu multe intersecții, cu străzi închise, rute ocolitoare și tunele extrem de întunecate. Poate fi vorba de drumuri drepte sau de curbe periculoase, de prăpăstii, de drumuri prăfuite care nu duc nicăieri, de drumuri lungi și obositoare, de drumuri periculoase sau de drumuri-labirint în care ne pierdem fără să știm și în care rătăcim multă vreme până ajungem la prima ieșire.
Nu știu dacă pe drumul vieții găsim autostrăzi. Viteza ar fi prea mare ca să mai simțim ceva, orice.
Am străbătut multe dintre aceste drumuri și cred că cel mai tare ne-au încurcat intersecțiile. La naiba, sunt atât de multe ! Te gândești, sperăm la un moment dat, că acestea se răresc după un timp, dar mergând tot înainte ele continuă să apară. Din ce în ce mai multe. Din ce în ce mai complicate.
Aș spune să nu vă grăbiţi să alegeţi încotro vreţi să schimbaţi direcția, însă e timpul cel care nu vă permite “luxul” ăsta. Ce nedrept !
Am amețit învârtindu-ne în cerc în același labirint.
Am transpirat și ne-am umplut de cenușă pe drumuri prăfuite de timp.
Ne-am pierdut răbdarea așteptând în fața unor bariere care nu s-au mai ridicat.
Ne-am pierdut timp și energie mergând pe drumuri închise fără ca nimeni să ne atenționeze spre ce ne îndreptăm.
Am ocolit, am căzut în prăpăstii din care cu greu am ieșit la suprafață, am orbecăit prin întunericul tunelelor, am mers cu viteză prea mare și ne-am accidentat, apoi am încetinit și uneori, ne-am și oprit. Ne-am oprit să-ne ștergem sudoarea, să respirăm o gură de aer proaspăt, să mai privim spre cer ca să găsim speranță. Ne-am oprit ca să vedem ce n-am văzut, să auzim ce n-am auzit, să iubim ce n-am iubit.

Acum, pornim din nou la drum cu inima îmbrăcată în curcubeu . Nici ploaia, nici vântul, nici iarna nu-ne pot pune piedică.
Cred că cineva, acolo sus, ne iubește necondiţionat și ne călăuzește toate drumurile ! Altfel, habar n-avem cum am fi putut să ajungem până aici…
Tina Paraschiv