Taxele de timbru la jumătate în cazul acordului de mediere !

Taxele de timbru la jumătate în cazul acordului de mediere !

După modificările aduse legii medierii de O.U.G. 80/2013, în cazul transferului de proprietate și partajului medierea devine mult mai avantajoasă pentru părți înainte de a apela la instanță deoarece taxele de timbru se înjumătățesc. Pentru restul conflictelor părțile ar trebui să se adreseze instanței și să ajungă la un acord de mediere în timpul procesului judecătoresc ca ulterior, să beneficieze de restituirea, în integralitate, a taxei judiciare de timbru.
Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Medierea, soluția modernă !

Medierea,

este soluția modernă, foarte avantajoasă și rapidă pentru rezolvarea eficientă a conflictelor/litigiilor dintre două sau mai multe persoane.
Principalele avantaje ale alegerii medierii sunt:

1. Costuri financiare reduse în comparație cu instanțele de judecată. La mediator se plătește doar onorariul dinainte stabilit și convenit împreună cu părțile, în funcție de complexitatea și natura litigiului. În instanță taxa de timbru, costurile cu onorariile avocaților, costurile expertizelor, costurile cu martorii ori materialul probator, se cumulează în sume foarte mari în comparație cu costul unui onorariu pentru un Proces de Mediere. Dacă un onorariu pentru un întreg proces de mediere începe de la 350 de lei pentru fiecare parte din conflict, un proces judiciar costa minim câteva mii de lei.

2. Timp de soluționare a litigiului/disputei redus substanțial. În cadrul procesului de Mediere, în funcție de complexitatea cauzei și disponibilitatea părților, rezolvarea conflictului poate avea loc încă de la prima ședință de mediere. În cauzele mai complexe, în funcție și de disponibilitatea părților, rezolvarea conflictului/litigiului poate avea loc în urma mai multor ședințe stabilite în cursul mai multor săptămâni. Prin comparație, un proces judiciar durează ani buni de zile, incluzând căile de atac.

3. Procedură simplă, informală, privată, comodă și flexibilă. Procedura medierii este o procedură comodă, părțile dispun de conținutul procesului – discuțiile despre conflict și soluții, mediatorul de cadrul procedural. În cadrul medierii părțile aleg “termenul” de comun acord cu mediatorul stabilind data, ora și locul unde se va desfășura medierea (de regulă la biroul mediatorului, iar prin excepție și în alte locații dacă mediatorul și părțile din conflict convin astfel).

4. Lipsa oricărui cost/stres emoțional privind procesul și finalul acestuia. În instanță părțile așteaptă ani de zile pentru o soluție, având nesiguranța că le va fi în favoarea lor, chiar dacă consideră și probează că au dreptate; în toți acești ani își consumă energie și ajung la o stare de stres emoțional privitor la procesul judiciar în derulare. În procesul de mediere fiecare parte este liberă să accepte dialogul, să propună o soluție, să analizeze soluția sa și soluțiile oferite de cealaltă parte, ca împreună să găsească soluția cea mai benefică pentru ambele. Părțile împreună decid și ambele câștigă.

5. Medierea are ca rezultat o soluție de tip WIN WIN, câștig-câștig. În mediere fiecare parte câștigă pentru că soluția – înțelegerea lor va fi acceptată de toate părțile doar dacă va fi mulțumitoare, altfel nu va fi agreată de una din ele. Fiecare parte este libera să decidă dacă o anumită soluție este potrivită, o mulțumește, îi satisface interesele în cauză.

6. Scutiri la plata taxei de timbru pentru consfințirea Acordului de Mediere, și reduceri de 50% în ceea ce privește taxa de timbru pentru consfințirea/încuviințarea Acordului de Mediere de către instanță (emiterea unei Hotărâri de Expedient, în procedură nelitigioasă, în camera de consiliu).

a. Când conflictul a fost mediat fără a exista un proces judiciar în curs(mediere extrajudiciară), pentru cererea de consfințire/încuviințare a Acordului de mediere se va plăti o taxă de timbru judiciar de doar 20 de lei. Atunci când prin Acordul de mediere se realizează un transfer de proprietate ori a altui drept real (vânzare-cumpărare, donație, schimb, compensație, etc ce privesc bunuri imobile), ori Acordul de Mediere privește un partaj/împărțire/ieșire din indiviziune, la această taxă fixă de 20 de lei se adaugă 50% din valoarea taxei de timbru judiciar care ar fi fost plătită în cazul în care conflictul se soluționa printr-un proces judiciar.

b. În cazul consfințirii/încuviințării Acordurilor de mediere ce privesc litigiile de pe rolul instanțelor de judecată, taxele de timbru se returnează părților din orice litigiu(familial, comercial, de muncă, etc), cu excepția Acordurilor de mediere ce privesc transferul drepturilor de proprietate, constituirea de drepturi reale imobiliare, cauze și partaje succesorale.

7. Puterea actului/contractului încheiat la mediator Acordul de Mediere are puterea unei convenții, unui contract, mai precis între părți acordul de mediere are putere de lege, și este viabil, valid și valabil, producând efecte juridice (obligând părțile la respectarea obligațiilor asumate) încă de la semnarea lui. Acordul se poate prezenta la notarul public sau la instanța de judecată pentru a putea fi investit cu putere executorie. În litigiile succesorale și cele care privesc transferul dreptului de proprietate imobiliară Acordul de Mediere se autentifică la notar ori se consfințește de către instanța competentă, sub sancțiunea nulității absolute.

8. Avantajul Confidențialității Procesului (Acesta este și un principiu fundamental al medierii). Întreaga procedura de MEDIERE se desfășoară în baza confidențialității informațiilor și procedurii, acesta fiind un avantaj extraordinar pentru persoanele implicate în cele mai diverse litigii. Avem în vedere, mai ales dar nu numai, relațiile de familie, de muncă, relațiile de afaceri. Toate acestea, dacă ajung să fie soluționate la Mediator vor fi confidențiale. Toate discuțiile care au loc la mediator, în toate fazele procesului de mediere, stau sub egida confidențialității. Toate ședințele de mediere vor avea loc într-un cadru neutru și confidențial. Este un avantaj pentru fiecare parte, comparându-l cu dezavantajul major al procesului judiciar unde ședințele sunt publice și oricine poate vedea și auzi partea și pretențiile sau reclamațiile acesteia fata de pârât, inclusiv reprezentanți ai mass-mediei.

9. Păstrarea relațiilor între părți, unde este posibil și se dorește. Medierea, prin însăși definiția ei este un dialog al părților, un dialog între părți, și între fiecare parte și mediator. Un dialog constructiv, focusat pe soluții, în care mediatorul asistă activ și facilitează părțile să ajungă la rezolvarea reciproc avantajoasă a conflictului. Odată ajuns la un acord în urma medierii, chiar și parțial, asupra conflictului, părțile își îmbunătățesc relațiile avute anterior ivirii conflictului, depășind cu bine situația conflictuală.

10. Prevenirea altor conflicte între părți. Acest avantaj oferă părților posibilitatea ca, prin rezolvarea amiabilă a conflictului dintre ele, să prevină alte conflicte, să le anticipeze, ori sa prevină apariția altor cauze, motive de conflict. Angajamentul unei părți din conflict de a face sau a nu face ceva, poate fi cheia unor noi relații bune pentru viitor.

11. Decizia privind SOLUȚIA aparține exclusiv părților. Nici o persoană terță, nici mediatorul prezent, nici avocatul părții nu poate obliga o parte din mediere să agreeze/ să fie de acord cu o anumită soluție, și nici nu poate impune o anumită soluție părților. Părțile singure însuși decid, care este soluția cea mai eficientă și mai avantajoasă pentru fiecare, și tot ele decid dacă soluțiile propuse și discutate le sunt favorabile ori nu.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Medierea penală !

Medierea penală,

Medierea este o instituție procesual penală distinctă de retragerea plângerii ori împăcare (cauza sui-generis conform deciziei ICCJ 9/17.04.2015) și are ca efect înlăturarea răspunderii penale și încetarea procesului penal pentru anumite infracțiuni iar pentru alte infracțiuni poate constitui un element ca procurorul să renunțe la urmărirea penală și să acorde făptuitorului un termen de 9 luni în care să îndeplinească obligațiile asumate prin acordul de mediere.

Un acord de mediere încheiat intre părți doar pe latura civilă a procesului penal va stinge orice acțiune pe latura civilă iar, pe latura penală va sta la baza deciziei judecătorului care poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei; amânarea aplicării pedepsei; suspendarea condiționată a executării pedepsei; poate să rețină circumstanțe atenuante având ca efect reducerea pedepsei sau poate să dispună eliberarea condiționată a celui privat de libertate înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Printre infracțiunile în care acordul de mediere înlătură răspunderea penală pot fi:

abandonul de familie (art. 378 – plângere prealabilă)
abuzul de încredere (art. 238 – plângere prealabilă)
abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor (art. 239 – plângere prealabilă)
amenințarea (art. 206 – plângere prealabilă)
asistența și reprezentarea neloială (art. 284 – plângere prealabilă)
agresiunea sexuală (art. 219 – plângere prealabilă)
bancrută simplă (art. 240 – plângere prealabilă)
bancrută frauduloasă (art. 241- plângere prealabilă)
distrugerea (art. 253 alin. 1 și alin. 2 – plângere prealabilă)
divulgarea secretului profesional (art. 227 – plângere prealabilă)
furtul (art. 228 – împăcare)
furtul calificat (art. 229 alin. 1 și alin. 2 –împăcare)
furtul în scop de folosință (art. 230 – împăcare)
furtul săvârșit între membrii de familiei, de către un minor în pagubă tutorelui ori de către cel care locuiește împreună cu persoana vătămată sau este găzduită de acesta (art. 231- plângere prealabilă)
gestiunea frauduloasă (art. 242 – plângere prealabilă)
hărțuirea (art. 208 – plângere prealabilă)
hărțuirea sexuală (art. 223 – plângere prealabilă)
însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor (art. 243 – împăcare)
înșelăciunea (art. 244 – împăcare)
înșelăciunea privind asigurările (art. 245 – împăcare)
împiedicarea exercitării libertății religioase (art. 381 -plângere prealabilă)
lovirea sau alte violențe (art. 193 – plângere prealabilă)
nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului (art. 379 – plângere prealabilă)
nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 287 alin.1 lit. d și g – plângere prealabilă)
seducția (art. 199 – împăcare)
tulburarea de posesie (art. 256 – plângere prealabilă)
tulburarea folosinței locuinței (art. 320 – împăcare)
violul (art. 218 – plângere prealabilă)
violarea vieții private (art. 226 – plângere prealabilă)
violarea sediului profesional (art. 225 – plângere prealabilă)
violarea secretului corespondenței – (art. 302 alin. 1 – plângere prealabilă)
violarea de domiciliu (art. 224 – plângere prealabilă)
vătămarea corporală din culpă (art. 196 – plângere prealabilă)
violența în familie (art. 199 – împăcare)

Mai trebuie menționat că mediatorii sunt asimilați persoanelor cu atribuții oficiale conform notei interne nr. 59897/20.08.2012 emise de ANP, aceștia putând avea întrevederi cu deținuții ori de câte ori este necesar.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Divorțul la mediator. Legal, discret, eficient – Q.E.D

Divorțul la mediator. Legal, discret, eficient – Q.E.D

Armonizarea permanentă a legislației României cu legislația europeană oferă cetățenilor români o sumă de alternative când este vorba despre desfacerea căsătoriei. Știm cu toții despre divorțul la Oficiul Stării Civile, divorțul la notariat sau clasicul divorț în instanță, dar mai puțin mediatizat este divorțul cu ajutorul unui mediator.
Cadrul legislativ:
– Mediatorul este abilitat, potrivit legii (art. 64, art. 65, art. 66 din Legea nr. 192/2006), să rezolve prin mediere neînțelegerile dintre soți privitoare la continuarea căsătoriei și a tuturor celorlalte aspecte ce rezultă din decizia de a pune capăt unei căsnicii:

Art. 64 (1) Pot fi rezolvate prin mediere neînțelegerile dintre soți privitoare la:
a) continuarea căsătoriei;
b) partajul de bunuri comune;
c) exercițiul drepturilor părintești;
d) stabilirea domiciliului copiilor;
e) contribuția părinților la întreținerea copiilor;
f) orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

(1^1) Acordurile de mediere încheiate de părți, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exercițiul drepturilor părintești, contribuția părinților la întreținerea copiilor și stabilirea domiciliului copiilor, îmbracă forma unei hotărâri de expedient.
(2) Înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului se depune de către părți la instanța competentă să pronunțe divorțul.

Art. 65 Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului, va încuraja părinții să se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilității părintești, separația în fapt sau divorțul să nu impieteze asupra creșterii și dezvoltării acestuia.

Art. 66 (1) Înainte de încheierea contractului de mediere sau, după caz, pe parcursul procedurii, mediatorul va depune toate diligențele pentru a verifica dacă între părți există o relație abuzivă ori violentă, iar efectele unei astfel de situații sunt de natură să influențeze medierea și va decide dacă, în asemenea circumstanțe, soluționarea prin mediere este potrivită.

În urma lecturării textului de lege, înțelegem că orice cuplu poate solicita serviciile unui mediator pentru divorț și că “mediatorul divorțează” la fel cum avocații înființează firme sau ONG-uri sau cum consilierii de proprietate intelectuală protejează mărci.
Fac vorbire despre acest lucru pentru a pune capăt unei polemici în care anumiți filosofi ai medierii înțeleg să se exprime mai mult despre forma decât despre fondul procedurii de divorț, aruncând în spațiul public informații incorecte, atât față de cetățeni, cât și față de procedura de mediere.
Renunțând la a face referire la avantajele incontestabile ale procedurii de divorț cu ajutorul unui mediator, mă simt datoare să explic în detaliu procedura legală a divorțului prin mediere.

Ce înseamnă divorț?
Mergem la Dicționarul Explicativ al Limbii Romane și găsim fix la pagina 312 a ediției din ’89, emisă de Academia Română, definiția:
Divorț: Desfacere pe cale legală a unei căsătorii. Din latinescul divortium.
Nici nu intru bine în detalii și constat că termenii divorț și ilegal în aceeași frază, în condițiile în care divorț înseamnă desfacere pe cale legală a unei căsătorii, este un nonsens lingvistic, dar, pe care îl putem tolera având în vedere faptul că, de multe ori, obișnuința cu termenii ne poate conduce spre pierderea sensului exact al acestora.
Mergem, mai departe, la latinescul divortium și aflăm din dicționarul latin că: Divortium denotă actul prin care o soție poate părăsi soțul ei, sau prin care soțul poate respinge soția sa.
Interesant este că una dintre modalitățile de divorț în Roma Antică era divortium bona grația, care se traduce prin divorț prin buna înțelegere.
La o primă citire, divorț prin buna înțelegere poate fi considerat divorțul prin acordul soților pe care îl întâlnim în art. 373, art. 374 sau art. 375 din NCC, articole în care nu există nicio referire expresă la mediere. Dacă expresia latină “divortium bona gratia” nu ar fi conținut și termenul” bona”, aș fi fost intru totul de acord. Căutarea sensului corect al ideii juridice ne conduce la Legea nr. 192/2006 care ne ajută să înțelegem că “bona” din expresia latină este ceea ce se poate obține în special cu ajutorul unui mediator:

Art. 65 din Legea nr. 192/2006: “Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului, va încuraja părinții să se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilității părintești, separația în fapt sau divorțul să nu impieteze asupra creșterii și dezvoltării acestuia.

Art. 66 alin. (1) … mediatorul va depune toate diligențele pentru a verifica dacă între părți există o relație abuzivă ori violentă, iar efectele unei astfel de situații sunt de natură să influențeze medierea…”.
Textul de lege de mai sus îmi întărește convingerea că, în zilele noastre, divortium bona gratia nu poate fi altul decât divorțul cu ajutorul unui mediator.
Nu contest faptul că un divorț se poate obține și cu o înțelegere despre care nu avem întotdeauna garanția că este o bună înțelegere ori cu o înțelegere standard, la notar sau la starea civilă, la fel cum divorțul din culpa, conform art. 379 NCC se poate obține și în baza unei cereri scrise de o grefieră amabilă fără să fie nevoie neapărat de serviciile unui avocat.
Prezența avocatului în cazul divorțului în contradictoriu sau a mediatorului în cazul divorțului prin acordul soților este garanția calității deciziei finale, a faptului că felul în care se desface căsătoria este unul care să ofere liniște pentru tot restul vieții și nu un conflict perpetuu, pe viață, în care înțelegerea este doar despre renunțarea la căsătorie și nu una despre cum se vor raporta foștii soți unul la celălalt după ce nu vor mai fi împreună. La mediator, oamenii conștientizează faptul că pot oricând să renunțe la a mai fi soț și soție, dar nu pot renunța niciodată la a mai fi părinți.

De unde legalitatea divorțului la mediator?

Legalitatea divorțului la mediator vine de la Legea nr. 192/2006

Art. 64: (1^1) Acordurile de mediere încheiate de părți, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exercițiul drepturilor părintești, contribuția părinților la întreținerea copiilor și stabilirea domiciliului copiilor, îmbracă forma unei hotărâri de expedient.

(2) Înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului se depune de către părți la instanța competentă să pronunțe divorțul.
Dacă este nevoie, completăm amintind că hotărârea de expedient este o hotărâre a instanței de judecată care consfințește învoiala părților consemnată în acordul de mediere.

Vom intra și mai mult în detalii. Mediatorul desface căsătoria? Nu! Se poate divorța la mediator? Sigur că da! Divorțul este o acțiune care are un început, un parcurs și un sfârșit. Odată cu participarea la ședința de mediere în care se discută condițiile desfacerii căsătoriei ne aflăm în procedura de divorț. Aceasta se continuă cu depunerea documentației la instanța competentă care va emite o hotărâre de expedient, fără ca părțile să fie supuse unui proces.
Divorțul, așa cum am aflat din Dex, este desfacerea pe cale legală a unei căsătorii.
Calea legală de desfacere a căsătoriei poate începe în biroul mediatorului, unde se stabilesc condițiile desfacerii căsătoriei și se continuă prin depunerea unei cereri de desfacerea a căsătoriei însoțită de acordul de mediere care conține condițiile desfacerii căsătoriei la instanța competentă.
Putem spune, fără sa ne fie teamă, că divorțul la mediator este legal și posibil? Categoric da! La ce se referă alin.
(2) al art. 64 din Legea nr. 192/2006 când spune “înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului se depune de către părți la instanța competentă să pronunțe divorțul.”?

Putem spune că acțiunea prin care se stabilesc aspectele accesorii divorțului este altceva decât procedura de divorț? Consider că nu! Când ne exprimăm public spunând dacă există divorț la mediator sau nu, avem în vedere aspectele sociale, lingvistice, legale, sau totalitatea acestor aspecte?

Privind problema dintr-un singur unghi, ar însemna că persoanele care pretind că au divorțat de fostul soț să își corecteze exprimarea și să spună că fosta lor căsătorie a fost desfăcută de un judecător și nu ca au divorțat, pentru că legal nu au puterea să divorțeze, ci doar să solicite instanței să pronunțe desfacerea căsătoriei. Însă, desfacerea căsătoriei, înainte de a fi pronunțată, începe cu un act de voință. Iar instanța, oricât de competența ar fi aceasta, nu poate pronunța un divorț fără să ia act de voință cetățeanului consemnată într-un document, oricum s-ar numi acela.

Divortium, spuneam, denotă actul prin care „o soție poate părăsi soțul ei, sau prin care soțul poate respinge soția sa”. Desfacerea căsătoriei se face în fapt și în drept. Odată ce doi oameni nu mai conviețuiesc și convin că vor să pună capăt căsniciei în care nu se mai regăsesc, sunt în plin proces de divorț, fie că au depus sau nu o cerere la un organ competent. Dacă au inspirația să convină la mediator despre felul în care va decurge viața lor după desfacerea căsătoriei, vor avea un avantaj, dar, ce trebuie reținut este că divorțul este o procedură socio-juridică, nu una strict juridică și că aceasta începe odată cu exprimarea de voință, adică din momentul în care separația se produce în fapt sau din momentul în care unul dintre soți se adresează unei autorități cu o cerere în acest sens. Pronunțarea divorțului de către o instanță reprezintă finalizarea divorțului, sfârșitul procedurii de desfacere a căsătoriei, și nu divorțul în sine. Convenirea tuturor aspectelor referitoare la desfacerea căsătoriei în procedura de mediere reprezintă o parte a divorțului, reprezintă faptul că oamenii, stabilind în cadru instituționalizat acele detalii, parcurg o etapă a divorțului, pe scurt, divorțează la mediator.

Există mediatori specializați în divorțuri? Da! Eu sunt unul dintre aceștia – Laura Mădălina Marinela Pîrvan, iar tabloul mediatorilor conține detalii despre tipurile de conflicte în care fiecare mediator intenționează să activeze. Oricând vă puteți alege de pe tablou un mediator din localitatea dumneavoastră specializat în litigii de familie.

De ce există voci care au o părere diferită despre acest subiect?
În lumea avocaților se spune că acolo unde sunt doi juriști sunt trei păreri, iar în lumea mediatorilor oamenii sunt evaluați după interesele pe care aceștia le au. Dar aceasta este o altă discuție.

Interesul meu este să știu că cetățenii au cunoștință despre faptul că divorțul, procedura legală prin care se pune capăt unei căsnicii, poate dura o ședință sau două de mediere, apoi o întâlnire în camera de consiliul, sau o viață întreagă cu certuri, reproșuri, traume și neliniște. Legal, căsătoria se poate termina rapid și în multe modalități. Practic, însă, depinde de felul în care fiecare dintre noi alegem să ni se întâmple acest lucru.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Medierea, soluția eficientă !

Medierea, soluția eficientă
Medierea, o justiție non-judiciară ?

Medierea reprezintă o modalitate modernă și eficientă de soluționare a litigiilor dintre părți pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate imparțialitate și confidențialitate, având liberul consimțământ al părților pentru desfășurarea întregului proces de mediere.

Medierea este un proces structurat, care are loc într-un cadru neutru și confidențial, la biroul mediatorului, din inițiativa părților. Părțile sunt cele care decid dacă își vor soluționa conflictul, litigiul dintre ele, în cadrul unui proces de mediere, la un mediator ales de comun acord.

Pot face obiectul unui proces de mediere conflictele în al căror conținut se află drepturi de care părțile pot dispune în mod liber, prin convenții sau alte forme prevazute de lege. Așadar, medierea poate fi folosită în numeroase conflicte sau litigii. Printre acestea enumeram litigii izvorâte din raporturi civile, raporturi comerciale, raporturi familiale, raporturi penale (se pot media cazurile penale în care retragerea plângerii prealabile sau/și împăcarea părților înlătură răspunderea penală), conflictele școlare, conflictele de malpraxis, conflictele de asigurare, conflictele ce izvorăsc din raporturile de muncă, conflictele din materia protecției consumatorului, proprietății intelectuale.

Nu se pot media conflictele din raporturile administrative, fiscale, cele referitoare la actele emise de autoritățile sau instituțiile statului (plângeri împotriva acestor acte), conflictele a căror conținut constă în drepturi strict personale, și nici orice alt conflict care are în conținut drepturi de care părțile nu pot dispune (prin convenție sau altă formă prevăzută de lege).

În instanță, părțile aduc litigiul în fața judecătorului și acesta în baza unor criterii, rațiuni și legi obiective, având și susținerile și probele părților, judecă cauza, dând dreptate doar uneia dintre părți. Așadar o parte iese perdantă și alta câștigă. Cu toate acestea și partea care câștigă, iese perdantă într-o oarecare măsură dacă ne gândim la timpul și stresul care l-a plătit cu acel proces.

Procesul de mediere este total diferit de procesul judiciar. În cadrul medierii părțile își conduc singuri disputa spre o soluție reciproc convenabilă, avantajoasă și satisfăcătoare. Procesul de mediere se desfășoară într-un câmp de interese și noi, nu de drepturi. Cu toate acestea, chiar dacă câmpul de mediere este un câmp de interese și nevoi, aceasta nu înseamnă că nu respectă drepturile și libertățile părților. Dimpotrivă, interesele și nevoile sunt ghidate de principiile respectării drepturilor fiecărei părți implicate în proces. Fără respectarea acestor drepturi nu se poate vorbi de un proces de mediere. Însă, procesul de mediere nu are în vedere drepturile stricto senso. În cadrul procesului de mediere câmpul spre care focusează părțile și mediatorul este câmpul de dorințe, interese și nevoi ale părților. În mod mai concret, conflictul dintre părți este analizat de mediator împreună și cu implicarea activă și efectivă a ambelor părți, este diagnosticat și, tot în cadrul procesului de mediere, se caută rețeta potrivită pentru că conflictul să înceteze și să se prevină reapariția lui sau a altor conflicte cu cauza conexă.

Analiza conflictului implică analiza intereselor și nevoilor părților deoarece acestea au fost cauze sau factori determinanți ai conflictului, factori de ordin subiectiv și obiectiv. Rețeta este soluția, acordul la care părțile în mod benevol ajung, în urma unui dialog și a unei negocieri în care fiecare parte urmărește să își satisfacă propriile interese și nevoi. Aceasta este posibil deoarece, în cazul unui conflict interesele și nevoile părților sunt diferite, dar nu se exclud și pot fi complementare, astfel acordul este posibil în toate conflictele care pot fi supuse medierii. Dacă vorbim de un proces de drepturi, că cel judiciar, complementareitatea dispare, deoarece legea nu mulțumește și nu dă dreptate niciodată ambelor părți, astfel una dintre ele pierde. În MEDIERE soluția este de tip WIN WIN, ambele părți câștigă și sunt mulțumite, deoarece interesele și nevoile lor au fost atinse într-o măsură mulțumitoare și satisfăcătoare, prin soluția la care au ajuns sub asistența și prin facilitarea mediatorului.

Medierea este o justiție non-judiciară deoarece părțile ajung la o înțelegere în cadrul confidențial și neutru al unui Birou de Mediator. Este o justiție, o dreptate făcută în câmpul intereselor și nevoilor părților, o dreptate bilaterală, ambele părți ale conflictului rămân mulțumite în urma soluției pe care împreună cu mediatorul au găsit-o și agreat-o. Acest câmp al intereselor și nevoilor părților este câmpul de mediere. Iar justiția pe care singure și-o fac părțile în procesul de mediere, cu asistența și prin facilitarea mediatorului, este o justiție de durată care leagă și consolidează relațiile dintre părți, și chiar previne apariția sau escaladarea conflictului dintre părți. De aceea medierea este o justiție non-judiciară care are loc într-un câmp al intereselor și nevoilor părților, în limitele și cu respectarea drepturilor lor. Și este o justiție și prin prisma faptului că conflictul dintre ele încetează, părțile dialoghează din nou, relațiile se reconsolidează; nu este aceasta cea mai mare dovadă de dreptate, de justiție? Îmi vine greu să cred că procesul judiciar face dreptate, tocmai prin prisma faptului că neînțelegerile și conflictul dintre părți escaladează, și creează între ei o adâncitură de ne-refăcut, și astfel o parte, sau chiar și ambele părți rămân cu impresia și sentimentul de ne-dreptate.

În procesul de mediere, mediatorul micșorează această ruptură dintre părți, creează punți de legătură, de dialog între ele, și prin comunicare și deschidere spre un dialog constructiv se ajunge la o soluție a părților, o soluție găsită de aceștia sub asistența și prin facilitarea mediatorului, o înțelegere reciproc mulțumitoare. Cred că aceasta este adevărată justiție și dreptate, când săbiile au fost îngropate și părțile și-au redeschis drumul spre dialog și cooperare.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Medierea unei negocieri comerciale !

Medierea unei negocieri comerciale

Negocierea comercială presupune discutarea prețului, termenelor, condițiilor unui nou contract de prestări servicii ori livrării de bunuri dintre două sau mai multe societăți/companii. Intervenția mediatorului în negocierile dintre societăți este des folosită în alte state, reprezentând și aducând un plus de succes considerabil părților contractante.

Deși ne imaginăm mediatorul ca fiind cel care intervine doar într-un conflict explicit și manifest, posibilitățile de mediere sunt mult mai multe. Mediatorul deși intervine în varii conflicte dintre persoane fizice ori juridice, intervenția sa și oportunitatea intervenției nu survine doar în momentul de “luptă” a părților într-un anumit moment. Mediatorul nu intră în arena relațiilor dintre părți doar atunci când între acestea conflictul escaladează și ajunge până la violențe, uneori chiar fizice. Funcția și rolul mediatorului devin aplicabile și în sfera preventiva a conflictului, cu atât mai benefice cu cât se restabilesc cadrele care evită conflictul.

Conflictul în care este chemat mediatorul trebuie privit lato sensu. Nu doar strict ca pe o luptă acerbă, o bătălie. În fapt într-o bătălie mediatorul nici nu poate interveni. Gravitatea conflictului nu îi permite; ar însemna o încăierare implicarea unui mediator într-o astfel de luptă încă în desfășurare. Astfel, mediatorul intervine ori când lupta este pe cale să înceapă, ori când a început dar nu este intensă și permite încă dialogul, ori când lupta este pe terminate, și părțile au consumat energia fizică-combativă, fiind în impasul unei soluții la diferend și pregătite cât de cât pentru discuții.

Mediatorul este chemat în orice tip de dispută. Orice neînțelegere, orice diferend poate face obiectul unei discuții la mediator, acesta fiind terțul neutru față de situație și interesele incidente, care dă încredere părților aflate într-o anumită problemă. Încrederea în mediator se traduce ulterior medierii într-un acord, într-o înțelegere echitabilă pentru părți, atât timp cât a fost discutată și analizată cu deschidere de către toate părțile contractante, în mod onest și fără negocieri “pe sub masă”.

Medierea în negocierea comercială pune în discuții clauzele contractuale, detalii despre părțile contractante, informații despre afacerile fiecăruia, despre perspectivele fiecărei părți care dorește să se implice în noul contract.
Evident mi se poate spune că pentru acest lucru firmele au juriști și avocați bine pregătiți pentru tranzacționarea contractului. Este foarte adevărat, dar mai adevărat este și faptul că fiecare dintre aceștia luptă și negociază contractul în baza pozițiilor lor, ne luând în considerare decât un maxim profit pentru compania pe care o reprezintă, în detrimentul companiei cu care negociază. Din acest motiv multe negocieri intră în impas, și multe contracte nu se semnează, datorită negocierilor de poziție.

Mai mult, în negocierile directe fiecare parte implicată are suspiciunea unui adversar care vrea să obțină mult mai mult, în detrimentul câștigului său, de aici adversitatea negociatorilor cu efect negativ în procesul de negociere. Prezența unui terț neutru și echidistant echilibrează raportul de forțe și negocierea ar fi astfel una deschisă, liberă, dând posibilitatea fiecărui participant să își exprime punctul de vedere, poziția și propunerea în mod degajat și ferm.

Medierea negocierii comerciale propune părților o negociere principială, pe fondul de interese complementare ale societăților implicate în negocierea unui anume contract. Medierea propune transparența negocierii contractuale, corectitudinea negocierii, echitabilitatea negocierii. Mediatorul este terțul neutru, imparțial și echidistant, care pune la dispoziția părților o procedură transparentă dându-le șansa unor discuții pe fondul relației lor contractuale, actuale sau viitoare.

Cadrul neutru oferit de mediator oferă încredere părților în punctele de vedere negociate, în clauzele negociate, în contract per ansamblu. În medierea comercială ce privește demararea ori continuarea unui contract, părțile și mediatorul fac o analiză atentă a întregii situații, a tuturor aspectelor care ar putea provoca divergențe ulterioare, a clauzelor, a condițiilor concrete și timpilor de executare și implementare a contractului.

Deseori transparența unei negocieri oferă încredere partenerilor de afaceri, încredere ce duce la sustenabilitatea relațiilor contractuale și derularea contractelor în cele mai bune condiții.

Medierea unei negocieri contractuale prezintă, de asemenea, avantajul deschiderii părților spre noi orizonturi de cooperare și colaborare. Medierea deschide astfel noi oportunități pentru parteneri, noi opțiuni de colaborare. În discuțiile din mediere, părțile deși vin pregătite cu anumite clauze/propuneri ori puncte de vedere, apar și se generează noi perspective contractuale.

Acesta este cred eu cel mai mare avantaj al medierii comerciale – deschiderea de noi perspective și lărgirea cadrului de business, avantaj propriu medierii deoarece doar în mediere se face o analiză a situației și a perspectivelor contractului. Această analiză este practic o cercetare amănunțită a situației cu scopul de a sonda aspecte relevante pentru soluții optime.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Atât de mult mi-aș dori !

Atât de mult mi-aș dori !

Atât de mult mi-aș dori ca atunci când se despart, oamenii să poată pleca fără să se rănească reciproc. Să plece fără să-și frângă inimile cu cuvinte otrăvite, să nu lase în urmă un iad care macină sufletul celui rămas în urmă până nu mai rămâne din el nimic de iubit și ajung la mine să-i mediez.

Atât de mult mi-aș dori ca oamenii să plece atunci când nu se mai iubesc, să plece la timp, sărutându-se pe frunte ca ultim rămas bun, în loc să-și spună scârbiți “adio”-uri pline de reproșuri și de ură.

Dar oamenii nu fac asta. Ei pleacă întotdeauna prea devreme sau prea târziu. Pleacă fără să spună nimic sau pleacă lăsând în urma lor o dâră lungă de nemulțumiri. Pleacă luându-ți libertatea de a iubi fără măsură, căci de fiecare dată vei deveni tot mai precaut și încrederea în cei care vor urma.

Nu pleacă sărutându-te pe frunte ca ultim rămas bun, ci pleacă lăsându-te ciobit, trădat și marcat de trecerea lor prin viața ta.

Atunci când se despart, oamenii încep întotdeauna două războaie: unul cu cel care a plecat și unul cu ei înșiși și cu durerea care a rămas acum în locul fericirii și așa ajung să intre în mediere pentru conflictul lor .

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Singurătate în 2 poate fi o posibilă mediere !

Singurătate în 2 poate fi o posibilă mediere !

Un lucru mai rău decât singurătatea sau despărțirea e singurătatea în doi. Doi oameni care nu mai au ce să-și spună sau dacă au sunt doar reproșuri, doi oameni care au uitat ce i-a apropiat și au uitat să își mai rostească vorbe frumoase, doi oameni care nu se mai iubesc dar nu au curajul să se despartă.
O relație în care unul oferă și celălalt doar primește, în care unuia îi pasă, iar pe celălalt nu îl interesează, în care faptul că adorm și se trezesc în același pat nu mai are nici o semnificație. E timpul pentru o mediere !

Compar acest tip de singurătate cu un plasture uitat pe o rană. Stă acolo zile, săptămâni, luni, ani iar sub el rana devine din ce în ce mai adâncă. Ar fi mai simplu să îl smulgem la timp. Ne-ar durea cât ne-ar durea apoi rana ar începe să se vindece și durerea am da-o uitării. Dar nu facem asta. Nu toți. Lăsăm acolo plasturele de teamă că o să ne doară. Și ne mințim că lucrurile se vor schimba, că totul va fi bine. Dar nu e așa. Ruptura e acolo, nu se mai poate lipi, nu se mai poate coase, nu se mai poate înnoda sau remedia.

Devine obositor, frustrant să vezi doi oameni singuri într-un cuplu care au o dispută tacită iar tu mediator intre acei doi oameni singuri să nu poți să-i mediezi și să le umpli golul sau să le vindeci durerea. Te obosește și te îmbătrânește.
În această postură, timpul nu îți poate fi decât dușman. Ce nu faci la timp, faci prea târziu sau niciodată iar medierea care ar fi o ultimă soluție să nu aibă sens.

Nu putem trăi aceeași viață de două ori, nu avem timp să comitem toate greșelile din lume, nu avem timp să le îndreptăm pe toate și nici timp să pierdem mediind ceva ce nu poate fi mediat.

În concluzie, nu avem timp de irosit cu oameni care nu ne vor, care nu ne acceptă și nu ne înțeleg.

E timp doar pentru iubire adevărată, pentru lacrimi de bucurie, pentru vorbe frumoase, pentru atingeri calde, pentru demnitate, pentru medierea sufletului.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Acord de mediere încheiat. Răzgândirea părților !

Acord de mediere încheiat. Răzgândirea părților !

Este posibil ca, în intervalul de timp dintre data încheierii acordului de mediere (când se întrunesc voințele părților) și data prezentării la organul judiciar în vederea”consfințirii” potrivit art. 59 alin. 2 din Legea nr. 192/2006, una dintre părți să se răzgândească și să nu mai fie de acord cu acel conținut al înțelegerii inițiale.

Eu cred că această revenire nu produce niciun efect cu privire la procedura din fața organului judiciar. Aceasta pentru că ”acordurile de mediere produc efecte între părți de la data încheierii lor,” nu a autentificării sau consfințirii înțelegerii lor – deoarece acordul de mediere este un contract supus dreptului comun. Doar dacă privesc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, alte drepturi reale, partaje, cauze succesorale, precum și în cazurile de constituire, modificare sau stingere a oricărui drept real imobiliar, și în toate situațiile în care legea impune, sub sancțiunea nulității, îndeplinirea unor condiții de fond și formă, acordurile de mediere produc efecte de la data îmbrăcării formei ”ad validitatem” în fața notarului public sau al instanței de judecată (conform alin. 4, 41 și 5 ale art. 58 din Legea nr. 192/2006).

Răzgândirea poate surveni în cazul unui acord de mediere civilă sau al uneia penale. În sprijinul opiniei mele aduc ca argument și jurisprudența existentă în materie penală. Astfel, referindu-se la „împăcarea părților” ca instituție de drept procesual penal, instanțele au decis că împăcarea trebuie să fie definitivă, în sensul că nu se mai poate reveni asupra ei din momentul exprimării voinței. Ori, dacă prin împăcare se înțelege o convenție dintre părțile procesului penal cu privire la litigiul dintre acestea, este evident că susținerile sunt întru totul valabile și pentru acordul de mediere, o formă nouă și distinctă de înțelegere a celor implicați în comiterea unei infracțiuni.

Prin urmare, în procedura consfințirii, organul judiciar este chemat să verifice acordul de mediere sub aspect formal și să se asigure că părțile l-au încheiat în cunoștință de cauză, în sensul că nu au avut consimțământul viciat. Ori, aceste aspecte se verifică prin raportare la momentul încheierii acordului și nu la momentul prezentării părților în fața organului care face verificarea. Dacă una dintre părți s-a răzgândit, acesta este un caz clasic de denunțare unilaterală a contractului (acordul de mediere fiind un contract, el are putere de lege între părți, potrivit art. 1270 Noul Cod Civil, încă de la data încheierii sale) și poate atrage răspunderea acelei părți pentru neîndeplinire, în condițiile legii civile. Deci, sub aspect penal, organul judiciar nu are decât o singură soluție: să analizeze și să ia act de voința părților existentă în momentul încheierii acordului.

Se ivește însă o dificultate în situația în care una dintre părți nu se prezintă în fața organului judiciar. Există însă temeiuri legale pentru a dispune citarea, inclusiv aplicarea unei amenzi judiciare sau chiar aducerea cu mandat a acesteia.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Un an de când ședința de informare privind medierea este obligatorie înainte de proces. Care sunt beneficiile aduse justițiabililor ?

Un an de când ședința de informare privind medierea este obligatorie înainte de proces. Care sunt beneficiile aduse justițiabililor?

În 15 februarie 2014 s-a împlinit un an de când s-a introdus obligativitatea justițiabililor de a se informa cu privire la avantajele medierii. ”Cu alte cuvinte, toți ” cei care vor să înceapă un proces pot face acest lucru doar dacă participă, în prealabil, la o ședință de informare privind medierea. În caz contrar, instanța va respinge ca inadmisibile cererile lor de chemare în judecată. Cum a influențat noua procedură mediul juridic în acest an, care sunt avantajele și dezavantajele aduse, dar și care au fost implicațiile pentru justițiabili aflați din materialul următor.

Ședința de informare privind medierea a devenit obligatorie în 15 februarie 2013, dată de la care s-a instituit obligația legală pentru părți că, anterior declanșării unei acțiuni în instanță, să se prezinte la mediator în vederea informării cu privire la posibilitatea soluționării diferendelor pe calea medierii.

Obligativitatea ședinței de informare este prevazută de Legea nr. 115/2012, care stabilește, totodată, cazurile în care trebuie urmată procedura prealabilă instanței de judecată. În plus, documentul prevede că ședința de informare este gratuită: “Pentru activitatea de informare și consiliere a părților cu privire la procedura medierii și avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu”. Mai precis, în situația în care ambele părți se prezintă la mediator, acesta nu poate pretinde onorariu pentru activitatea de informare.

Conform dispozițiilor în vigoare, în cazul în care toate părțile sunt prezente, dovada participării la ședința se va face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. În cazul în care una dintre părți refuză înscris participarea la ședinta de informare ori nu se prezintă la data fixată pentru ședința de informare, mediatorul nu va elibera certificatul de informare, ci va întocmi un proces-verbal, care se depune la dosarul instantei .

După această ședință de informare, urmează fie procedura propriu-zisă de mediere (semnarea acordului de mediere între părți și mediator, urmată de derularea propriu-zisă a procedurii, subiect pe care îl tratez într-un material amplu), fie sesizarea instanței de judecată de către reclamant.

“Introducerea informării este un început și… cam atât!”

Opinia mea este că : “Introducerea informării este un început și… cam atât! Adică ne-am ridicat de jos… și am rămas acolo!”,

Deși a trecut deja un an de când ședința de informare a devenit obligatorie, se simte nevoia unei viziuni și unei strategii noi, care să ducă mai departe acest început al implementării conceptului de mediere în societatea românească: “Mai rămâne de văzut cine și când își va asuma acest demers”.

Potrivit mediatorului, justițiabililor li s-a dat posibilitatea de a fi informați corect, de către specialiști, iar asta ar fi trebuit să constituie un avantaj de care fiecare trebuia să profite, mai ales că este cu caracter gratuit. În schimb, acest avantaj s-a pierdut pe drum.

Menționez “Faptul că reclamantul este ținut să facă dovada invitării părții adverse la informare cu privire la mediere a dus la transformarea acesteia într-o simplă formalitate de eliberare a procesului-verbal, și nu la o conștientizare reală asupra avantajelor procedurii de mediere”.

În mod normal, obligativitatea trebuia să privească ambele părți participante în conflict și, mai mult, să fie obligate să se prezinte împreună la informare, acesta fiind un prim pas către acceptarea unei căi de soluționare amiabilă a disputei lor. Cu toate acestea, solicitanții nu sunt interesați și nici măcar curioși să înțeleagă la ce e bună medierea. “Cred că mai degrabă o percep ca pe un obstacol în drumul lor către instanțele de judecată”.

Din acest motiv, susțin că, este necesară o îndelungată și susținută muncă pentru educarea oamenilor în spiritul comunicării pașnice și acceptării dialogului, deschiderii și obținerii unei soluții convenabile pentru ambele părți.

“Mai mult, oamenii nu au exercițiul deciziei asupra soluțiilor privitoare la interesele proprii, le este teamă să își asume o negociere, o confruntare față în față cu adversarul, și atunci deleagă această răspundere avocatului și respectiv judecătorului”, și mai adaug că: mediatorul are extrem de puțin timp la dispoziție pentru a reuși să îi conecteze pe cei aflați în conflict astfel încât actul medierii să își dovedească eficiența și să își arate roadele.

Un an de la obligativitatea ședinței de informare prin ochii Consiliului de Mediere este exprimată astfel:

Punctele tari și punctele slabe ale ședinței de informare privind medierea sunt:

Consider că beneficiile acestei proceduri sunt pentru societatea românească luată în ansamblu și nu pentru mediul juridic. Prevederea legislativă care a introdus obligativitatea ședinței de informare privind avantajele medierii este doar un pas intermediar până la introducerea obligativității recurgerii la procedura medierii în anumite cazuri de dispute care vor fi atent selecționate de legiuitor în viitor, în acord cu politicile europene în domeniu.

Românii vor ajunge, în timp, să ocolească din ce în ce mai des procedurile judiciare extrem de costisitoare, mari consumatoare de resurse și pline de nesiguranță, soluția instanței fiind impredictibilă, urmând să se orienteze în mod semnificativ către mediere.

Un punct slab al prevederii legislative în discuție este includerea unor nespecialiști ai domeniului în rândul celor care promovează o procedură pe care nu o înțeleg și în care nu cred.

Observ că degrevarea instanțelor de judecată, a scăzut numărul cererilor de chemare în judecată introduse în instanță drept pentru care:

Dacă s-ar realiza aceste deziderate, societatea românească ar avea de câștigat, făcând un pas mare spre normalitate. Iar starea de normalitate presupune rezolvarea disputelor în afara instanței de judecată, prin dialog constructiv. Acest lucru nu s-a realizat, însă, datorită opoziției unei părți importante a mediului juridic, parte direct interesată în menținerea actualei piețe a conflictelor, sursa importantă de venituri pe termen lung pentru aceasta și sursa de cheltuieli semnificative pentru părțile implicate în procese și pentru statul român.

Începând din iulie 2013, ședința poate fi realizată și de notari, avocați etc. Totuși, documentele eliberate de ei, care dovedesc participarea la ședința, au stârnit mai multe controverse. Am o dilemă și anume: dacă până la urmă, au ele valoare juridică, sunt acceptate în instanță sau doar certificatul de informare/procesul-verbal sunt acceptate de judecători ?

Cert este că: documentele invocate stârnesc, în mod firesc, controverse pentru cei nefamiliarizați cu domeniul medierii care, în mod nefericit, au fost incluși în categoria celor cu atribuții în acest sens.

Răspunsul l-am găsit la această dilemă, în cadrul ședinței CSM-ului din data de 10 decembrie 2013:
- categoriile de profesioniști precizați au îndatorirea de a informa părțile cu privire la existența medierii ca procedură alternativă procesului judiciar urmând ca acestea să îndrume părțile către mediator (conform art. 2 alin. 1 ind. 3 coroborat cu art. 6 Legea nr. 192/2006 și art. 21 C. proc. civ.);

- mediatorul este cel care urmează a realiza toate etapele de mediere, inclusiv procedura de informare fiind singurul profesionist abilitat să emită certificatul de informare sau procesul-verbal.\

Punctul de vedere al Consiliului de Mediere privind punerea în aplicare a art. 2 alin. (1ˆ3) din Legea 192/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea 214/2013, a fost trimis anul trecut tuturor instanțelor de judecată din țară.

Este sau nu o măsură bună introducerea obligativității ședinței de informare privind medierea? Nu reprezintă o cheltuială în plus pentru justițiabili ?

Vin și argumentez cu toată convingerea că : totul depinde din ce punct de vedere privim. Pentru justițiabili și potențiali justițiabili, măsura este benefică întrucât le lărgește orizontul cu privire la modalitățile de soluționare a conflictelor, arătându-le faptul că instanța de judecată nu este mereu calea de urmat. Pentru mediatori este o asumare (liber aleasă) de prestare a unui serviciu cu titlu gratuit cu posibilitatea reală de a îi avea în viitor ca și clienți în procedura medierii pe cei informați despre avantajele acesteia. Pentru mediul juridic este o oportunitate uriașă pe care în cele din urmă sper ca o va descoperi.

Și încă ceva, atunci când anormalitatea se confundă cu normalitatea (3.3 milioane de procese la o populație de 20 de milioane), normalitatea pare a fi de neatins. Și da, medierea este o cheltuială pentru cei interesați, însă nu în plus: medierea este cu 95% mai puțin costisitoare decât susținerea unui ciclu procesual, conform datelor oficiale făcute publice la Bruxelles în decembrie 2012.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com