Medierea, soluția eficientă !

Medierea, soluția eficientă
Medierea, o justiție non-judiciară ?

Medierea reprezintă o modalitate modernă și eficientă de soluționare a litigiilor dintre părți pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate imparțialitate și confidențialitate, având liberul consimțământ al părților pentru desfășurarea întregului proces de mediere.

Medierea este un proces structurat, care are loc într-un cadru neutru și confidențial, la biroul mediatorului, din inițiativa părților. Părțile sunt cele care decid dacă își vor soluționa conflictul, litigiul dintre ele, în cadrul unui proces de mediere, la un mediator ales de comun acord.

Pot face obiectul unui proces de mediere conflictele în al căror conținut se află drepturi de care părțile pot dispune în mod liber, prin convenții sau alte forme prevazute de lege. Așadar, medierea poate fi folosită în numeroase conflicte sau litigii. Printre acestea enumeram litigii izvorâte din raporturi civile, raporturi comerciale, raporturi familiale, raporturi penale (se pot media cazurile penale în care retragerea plângerii prealabile sau/și împăcarea părților înlătură răspunderea penală), conflictele școlare, conflictele de malpraxis, conflictele de asigurare, conflictele ce izvorăsc din raporturile de muncă, conflictele din materia protecției consumatorului, proprietății intelectuale.

Nu se pot media conflictele din raporturile administrative, fiscale, cele referitoare la actele emise de autoritățile sau instituțiile statului (plângeri împotriva acestor acte), conflictele a căror conținut constă în drepturi strict personale, și nici orice alt conflict care are în conținut drepturi de care părțile nu pot dispune (prin convenție sau altă formă prevăzută de lege).

În instanță, părțile aduc litigiul în fața judecătorului și acesta în baza unor criterii, rațiuni și legi obiective, având și susținerile și probele părților, judecă cauza, dând dreptate doar uneia dintre părți. Așadar o parte iese perdantă și alta câștigă. Cu toate acestea și partea care câștigă, iese perdantă într-o oarecare măsură dacă ne gândim la timpul și stresul care l-a plătit cu acel proces.

Procesul de mediere este total diferit de procesul judiciar. În cadrul medierii părțile își conduc singuri disputa spre o soluție reciproc convenabilă, avantajoasă și satisfăcătoare. Procesul de mediere se desfășoară într-un câmp de interese și noi, nu de drepturi. Cu toate acestea, chiar dacă câmpul de mediere este un câmp de interese și nevoi, aceasta nu înseamnă că nu respectă drepturile și libertățile părților. Dimpotrivă, interesele și nevoile sunt ghidate de principiile respectării drepturilor fiecărei părți implicate în proces. Fără respectarea acestor drepturi nu se poate vorbi de un proces de mediere. Însă, procesul de mediere nu are în vedere drepturile stricto senso. În cadrul procesului de mediere câmpul spre care focusează părțile și mediatorul este câmpul de dorințe, interese și nevoi ale părților. În mod mai concret, conflictul dintre părți este analizat de mediator împreună și cu implicarea activă și efectivă a ambelor părți, este diagnosticat și, tot în cadrul procesului de mediere, se caută rețeta potrivită pentru că conflictul să înceteze și să se prevină reapariția lui sau a altor conflicte cu cauza conexă.

Analiza conflictului implică analiza intereselor și nevoilor părților deoarece acestea au fost cauze sau factori determinanți ai conflictului, factori de ordin subiectiv și obiectiv. Rețeta este soluția, acordul la care părțile în mod benevol ajung, în urma unui dialog și a unei negocieri în care fiecare parte urmărește să își satisfacă propriile interese și nevoi. Aceasta este posibil deoarece, în cazul unui conflict interesele și nevoile părților sunt diferite, dar nu se exclud și pot fi complementare, astfel acordul este posibil în toate conflictele care pot fi supuse medierii. Dacă vorbim de un proces de drepturi, că cel judiciar, complementareitatea dispare, deoarece legea nu mulțumește și nu dă dreptate niciodată ambelor părți, astfel una dintre ele pierde. În MEDIERE soluția este de tip WIN WIN, ambele părți câștigă și sunt mulțumite, deoarece interesele și nevoile lor au fost atinse într-o măsură mulțumitoare și satisfăcătoare, prin soluția la care au ajuns sub asistența și prin facilitarea mediatorului.

Medierea este o justiție non-judiciară deoarece părțile ajung la o înțelegere în cadrul confidențial și neutru al unui Birou de Mediator. Este o justiție, o dreptate făcută în câmpul intereselor și nevoilor părților, o dreptate bilaterală, ambele părți ale conflictului rămân mulțumite în urma soluției pe care împreună cu mediatorul au găsit-o și agreat-o. Acest câmp al intereselor și nevoilor părților este câmpul de mediere. Iar justiția pe care singure și-o fac părțile în procesul de mediere, cu asistența și prin facilitarea mediatorului, este o justiție de durată care leagă și consolidează relațiile dintre părți, și chiar previne apariția sau escaladarea conflictului dintre părți. De aceea medierea este o justiție non-judiciară care are loc într-un câmp al intereselor și nevoilor părților, în limitele și cu respectarea drepturilor lor. Și este o justiție și prin prisma faptului că conflictul dintre ele încetează, părțile dialoghează din nou, relațiile se reconsolidează; nu este aceasta cea mai mare dovadă de dreptate, de justiție? Îmi vine greu să cred că procesul judiciar face dreptate, tocmai prin prisma faptului că neînțelegerile și conflictul dintre părți escaladează, și creează între ei o adâncitură de ne-refăcut, și astfel o parte, sau chiar și ambele părți rămân cu impresia și sentimentul de ne-dreptate.

În procesul de mediere, mediatorul micșorează această ruptură dintre părți, creează punți de legătură, de dialog între ele, și prin comunicare și deschidere spre un dialog constructiv se ajunge la o soluție a părților, o soluție găsită de aceștia sub asistența și prin facilitarea mediatorului, o înțelegere reciproc mulțumitoare. Cred că aceasta este adevărată justiție și dreptate, când săbiile au fost îngropate și părțile și-au redeschis drumul spre dialog și cooperare.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Medierea unei negocieri comerciale !

Medierea unei negocieri comerciale

Negocierea comercială presupune discutarea prețului, termenelor, condițiilor unui nou contract de prestări servicii ori livrării de bunuri dintre două sau mai multe societăți/companii. Intervenția mediatorului în negocierile dintre societăți este des folosită în alte state, reprezentând și aducând un plus de succes considerabil părților contractante.

Deși ne imaginăm mediatorul ca fiind cel care intervine doar într-un conflict explicit și manifest, posibilitățile de mediere sunt mult mai multe. Mediatorul deși intervine în varii conflicte dintre persoane fizice ori juridice, intervenția sa și oportunitatea intervenției nu survine doar în momentul de “luptă” a părților într-un anumit moment. Mediatorul nu intră în arena relațiilor dintre părți doar atunci când între acestea conflictul escaladează și ajunge până la violențe, uneori chiar fizice. Funcția și rolul mediatorului devin aplicabile și în sfera preventiva a conflictului, cu atât mai benefice cu cât se restabilesc cadrele care evită conflictul.

Conflictul în care este chemat mediatorul trebuie privit lato sensu. Nu doar strict ca pe o luptă acerbă, o bătălie. În fapt într-o bătălie mediatorul nici nu poate interveni. Gravitatea conflictului nu îi permite; ar însemna o încăierare implicarea unui mediator într-o astfel de luptă încă în desfășurare. Astfel, mediatorul intervine ori când lupta este pe cale să înceapă, ori când a început dar nu este intensă și permite încă dialogul, ori când lupta este pe terminate, și părțile au consumat energia fizică-combativă, fiind în impasul unei soluții la diferend și pregătite cât de cât pentru discuții.

Mediatorul este chemat în orice tip de dispută. Orice neînțelegere, orice diferend poate face obiectul unei discuții la mediator, acesta fiind terțul neutru față de situație și interesele incidente, care dă încredere părților aflate într-o anumită problemă. Încrederea în mediator se traduce ulterior medierii într-un acord, într-o înțelegere echitabilă pentru părți, atât timp cât a fost discutată și analizată cu deschidere de către toate părțile contractante, în mod onest și fără negocieri “pe sub masă”.

Medierea în negocierea comercială pune în discuții clauzele contractuale, detalii despre părțile contractante, informații despre afacerile fiecăruia, despre perspectivele fiecărei părți care dorește să se implice în noul contract.
Evident mi se poate spune că pentru acest lucru firmele au juriști și avocați bine pregătiți pentru tranzacționarea contractului. Este foarte adevărat, dar mai adevărat este și faptul că fiecare dintre aceștia luptă și negociază contractul în baza pozițiilor lor, ne luând în considerare decât un maxim profit pentru compania pe care o reprezintă, în detrimentul companiei cu care negociază. Din acest motiv multe negocieri intră în impas, și multe contracte nu se semnează, datorită negocierilor de poziție.

Mai mult, în negocierile directe fiecare parte implicată are suspiciunea unui adversar care vrea să obțină mult mai mult, în detrimentul câștigului său, de aici adversitatea negociatorilor cu efect negativ în procesul de negociere. Prezența unui terț neutru și echidistant echilibrează raportul de forțe și negocierea ar fi astfel una deschisă, liberă, dând posibilitatea fiecărui participant să își exprime punctul de vedere, poziția și propunerea în mod degajat și ferm.

Medierea negocierii comerciale propune părților o negociere principială, pe fondul de interese complementare ale societăților implicate în negocierea unui anume contract. Medierea propune transparența negocierii contractuale, corectitudinea negocierii, echitabilitatea negocierii. Mediatorul este terțul neutru, imparțial și echidistant, care pune la dispoziția părților o procedură transparentă dându-le șansa unor discuții pe fondul relației lor contractuale, actuale sau viitoare.

Cadrul neutru oferit de mediator oferă încredere părților în punctele de vedere negociate, în clauzele negociate, în contract per ansamblu. În medierea comercială ce privește demararea ori continuarea unui contract, părțile și mediatorul fac o analiză atentă a întregii situații, a tuturor aspectelor care ar putea provoca divergențe ulterioare, a clauzelor, a condițiilor concrete și timpilor de executare și implementare a contractului.

Deseori transparența unei negocieri oferă încredere partenerilor de afaceri, încredere ce duce la sustenabilitatea relațiilor contractuale și derularea contractelor în cele mai bune condiții.

Medierea unei negocieri contractuale prezintă, de asemenea, avantajul deschiderii părților spre noi orizonturi de cooperare și colaborare. Medierea deschide astfel noi oportunități pentru parteneri, noi opțiuni de colaborare. În discuțiile din mediere, părțile deși vin pregătite cu anumite clauze/propuneri ori puncte de vedere, apar și se generează noi perspective contractuale.

Acesta este cred eu cel mai mare avantaj al medierii comerciale – deschiderea de noi perspective și lărgirea cadrului de business, avantaj propriu medierii deoarece doar în mediere se face o analiză a situației și a perspectivelor contractului. Această analiză este practic o cercetare amănunțită a situației cu scopul de a sonda aspecte relevante pentru soluții optime.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Atât de mult mi-aș dori !

Atât de mult mi-aș dori !

Atât de mult mi-aș dori ca atunci când se despart, oamenii să poată pleca fără să se rănească reciproc. Să plece fără să-și frângă inimile cu cuvinte otrăvite, să nu lase în urmă un iad care macină sufletul celui rămas în urmă până nu mai rămâne din el nimic de iubit și ajung la mine să-i mediez.

Atât de mult mi-aș dori ca oamenii să plece atunci când nu se mai iubesc, să plece la timp, sărutându-se pe frunte ca ultim rămas bun, în loc să-și spună scârbiți “adio”-uri pline de reproșuri și de ură.

Dar oamenii nu fac asta. Ei pleacă întotdeauna prea devreme sau prea târziu. Pleacă fără să spună nimic sau pleacă lăsând în urma lor o dâră lungă de nemulțumiri. Pleacă luându-ți libertatea de a iubi fără măsură, căci de fiecare dată vei deveni tot mai precaut și încrederea în cei care vor urma.

Nu pleacă sărutându-te pe frunte ca ultim rămas bun, ci pleacă lăsându-te ciobit, trădat și marcat de trecerea lor prin viața ta.

Atunci când se despart, oamenii încep întotdeauna două războaie: unul cu cel care a plecat și unul cu ei înșiși și cu durerea care a rămas acum în locul fericirii și așa ajung să intre în mediere pentru conflictul lor .

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Singurătate în 2 poate fi o posibilă mediere !

Singurătate în 2 poate fi o posibilă mediere !

Un lucru mai rău decât singurătatea sau despărțirea e singurătatea în doi. Doi oameni care nu mai au ce să-și spună sau dacă au sunt doar reproșuri, doi oameni care au uitat ce i-a apropiat și au uitat să își mai rostească vorbe frumoase, doi oameni care nu se mai iubesc dar nu au curajul să se despartă.
O relație în care unul oferă și celălalt doar primește, în care unuia îi pasă, iar pe celălalt nu îl interesează, în care faptul că adorm și se trezesc în același pat nu mai are nici o semnificație. E timpul pentru o mediere !

Compar acest tip de singurătate cu un plasture uitat pe o rană. Stă acolo zile, săptămâni, luni, ani iar sub el rana devine din ce în ce mai adâncă. Ar fi mai simplu să îl smulgem la timp. Ne-ar durea cât ne-ar durea apoi rana ar începe să se vindece și durerea am da-o uitării. Dar nu facem asta. Nu toți. Lăsăm acolo plasturele de teamă că o să ne doară. Și ne mințim că lucrurile se vor schimba, că totul va fi bine. Dar nu e așa. Ruptura e acolo, nu se mai poate lipi, nu se mai poate coase, nu se mai poate înnoda sau remedia.

Devine obositor, frustrant să vezi doi oameni singuri într-un cuplu care au o dispută tacită iar tu mediator intre acei doi oameni singuri să nu poți să-i mediezi și să le umpli golul sau să le vindeci durerea. Te obosește și te îmbătrânește.
În această postură, timpul nu îți poate fi decât dușman. Ce nu faci la timp, faci prea târziu sau niciodată iar medierea care ar fi o ultimă soluție să nu aibă sens.

Nu putem trăi aceeași viață de două ori, nu avem timp să comitem toate greșelile din lume, nu avem timp să le îndreptăm pe toate și nici timp să pierdem mediind ceva ce nu poate fi mediat.

În concluzie, nu avem timp de irosit cu oameni care nu ne vor, care nu ne acceptă și nu ne înțeleg.

E timp doar pentru iubire adevărată, pentru lacrimi de bucurie, pentru vorbe frumoase, pentru atingeri calde, pentru demnitate, pentru medierea sufletului.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Acord de mediere încheiat. Răzgândirea părților !

Acord de mediere încheiat. Răzgândirea părților !

Este posibil ca, în intervalul de timp dintre data încheierii acordului de mediere (când se întrunesc voințele părților) și data prezentării la organul judiciar în vederea”consfințirii” potrivit art. 59 alin. 2 din Legea nr. 192/2006, una dintre părți să se răzgândească și să nu mai fie de acord cu acel conținut al înțelegerii inițiale.

Eu cred că această revenire nu produce niciun efect cu privire la procedura din fața organului judiciar. Aceasta pentru că ”acordurile de mediere produc efecte între părți de la data încheierii lor,” nu a autentificării sau consfințirii înțelegerii lor – deoarece acordul de mediere este un contract supus dreptului comun. Doar dacă privesc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, alte drepturi reale, partaje, cauze succesorale, precum și în cazurile de constituire, modificare sau stingere a oricărui drept real imobiliar, și în toate situațiile în care legea impune, sub sancțiunea nulității, îndeplinirea unor condiții de fond și formă, acordurile de mediere produc efecte de la data îmbrăcării formei ”ad validitatem” în fața notarului public sau al instanței de judecată (conform alin. 4, 41 și 5 ale art. 58 din Legea nr. 192/2006).

Răzgândirea poate surveni în cazul unui acord de mediere civilă sau al uneia penale. În sprijinul opiniei mele aduc ca argument și jurisprudența existentă în materie penală. Astfel, referindu-se la „împăcarea părților” ca instituție de drept procesual penal, instanțele au decis că împăcarea trebuie să fie definitivă, în sensul că nu se mai poate reveni asupra ei din momentul exprimării voinței. Ori, dacă prin împăcare se înțelege o convenție dintre părțile procesului penal cu privire la litigiul dintre acestea, este evident că susținerile sunt întru totul valabile și pentru acordul de mediere, o formă nouă și distinctă de înțelegere a celor implicați în comiterea unei infracțiuni.

Prin urmare, în procedura consfințirii, organul judiciar este chemat să verifice acordul de mediere sub aspect formal și să se asigure că părțile l-au încheiat în cunoștință de cauză, în sensul că nu au avut consimțământul viciat. Ori, aceste aspecte se verifică prin raportare la momentul încheierii acordului și nu la momentul prezentării părților în fața organului care face verificarea. Dacă una dintre părți s-a răzgândit, acesta este un caz clasic de denunțare unilaterală a contractului (acordul de mediere fiind un contract, el are putere de lege între părți, potrivit art. 1270 Noul Cod Civil, încă de la data încheierii sale) și poate atrage răspunderea acelei părți pentru neîndeplinire, în condițiile legii civile. Deci, sub aspect penal, organul judiciar nu are decât o singură soluție: să analizeze și să ia act de voința părților existentă în momentul încheierii acordului.

Se ivește însă o dificultate în situația în care una dintre părți nu se prezintă în fața organului judiciar. Există însă temeiuri legale pentru a dispune citarea, inclusiv aplicarea unei amenzi judiciare sau chiar aducerea cu mandat a acesteia.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Un an de când ședința de informare privind medierea este obligatorie înainte de proces. Care sunt beneficiile aduse justițiabililor ?

Un an de când ședința de informare privind medierea este obligatorie înainte de proces. Care sunt beneficiile aduse justițiabililor?

În 15 februarie 2014 s-a împlinit un an de când s-a introdus obligativitatea justițiabililor de a se informa cu privire la avantajele medierii. ”Cu alte cuvinte, toți ” cei care vor să înceapă un proces pot face acest lucru doar dacă participă, în prealabil, la o ședință de informare privind medierea. În caz contrar, instanța va respinge ca inadmisibile cererile lor de chemare în judecată. Cum a influențat noua procedură mediul juridic în acest an, care sunt avantajele și dezavantajele aduse, dar și care au fost implicațiile pentru justițiabili aflați din materialul următor.

Ședința de informare privind medierea a devenit obligatorie în 15 februarie 2013, dată de la care s-a instituit obligația legală pentru părți că, anterior declanșării unei acțiuni în instanță, să se prezinte la mediator în vederea informării cu privire la posibilitatea soluționării diferendelor pe calea medierii.

Obligativitatea ședinței de informare este prevazută de Legea nr. 115/2012, care stabilește, totodată, cazurile în care trebuie urmată procedura prealabilă instanței de judecată. În plus, documentul prevede că ședința de informare este gratuită: “Pentru activitatea de informare și consiliere a părților cu privire la procedura medierii și avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu”. Mai precis, în situația în care ambele părți se prezintă la mediator, acesta nu poate pretinde onorariu pentru activitatea de informare.

Conform dispozițiilor în vigoare, în cazul în care toate părțile sunt prezente, dovada participării la ședința se va face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. În cazul în care una dintre părți refuză înscris participarea la ședinta de informare ori nu se prezintă la data fixată pentru ședința de informare, mediatorul nu va elibera certificatul de informare, ci va întocmi un proces-verbal, care se depune la dosarul instantei .

După această ședință de informare, urmează fie procedura propriu-zisă de mediere (semnarea acordului de mediere între părți și mediator, urmată de derularea propriu-zisă a procedurii, subiect pe care îl tratez într-un material amplu), fie sesizarea instanței de judecată de către reclamant.

“Introducerea informării este un început și… cam atât!”

Opinia mea este că : “Introducerea informării este un început și… cam atât! Adică ne-am ridicat de jos… și am rămas acolo!”,

Deși a trecut deja un an de când ședința de informare a devenit obligatorie, se simte nevoia unei viziuni și unei strategii noi, care să ducă mai departe acest început al implementării conceptului de mediere în societatea românească: “Mai rămâne de văzut cine și când își va asuma acest demers”.

Potrivit mediatorului, justițiabililor li s-a dat posibilitatea de a fi informați corect, de către specialiști, iar asta ar fi trebuit să constituie un avantaj de care fiecare trebuia să profite, mai ales că este cu caracter gratuit. În schimb, acest avantaj s-a pierdut pe drum.

Menționez “Faptul că reclamantul este ținut să facă dovada invitării părții adverse la informare cu privire la mediere a dus la transformarea acesteia într-o simplă formalitate de eliberare a procesului-verbal, și nu la o conștientizare reală asupra avantajelor procedurii de mediere”.

În mod normal, obligativitatea trebuia să privească ambele părți participante în conflict și, mai mult, să fie obligate să se prezinte împreună la informare, acesta fiind un prim pas către acceptarea unei căi de soluționare amiabilă a disputei lor. Cu toate acestea, solicitanții nu sunt interesați și nici măcar curioși să înțeleagă la ce e bună medierea. “Cred că mai degrabă o percep ca pe un obstacol în drumul lor către instanțele de judecată”.

Din acest motiv, susțin că, este necesară o îndelungată și susținută muncă pentru educarea oamenilor în spiritul comunicării pașnice și acceptării dialogului, deschiderii și obținerii unei soluții convenabile pentru ambele părți.

“Mai mult, oamenii nu au exercițiul deciziei asupra soluțiilor privitoare la interesele proprii, le este teamă să își asume o negociere, o confruntare față în față cu adversarul, și atunci deleagă această răspundere avocatului și respectiv judecătorului”, și mai adaug că: mediatorul are extrem de puțin timp la dispoziție pentru a reuși să îi conecteze pe cei aflați în conflict astfel încât actul medierii să își dovedească eficiența și să își arate roadele.

Un an de la obligativitatea ședinței de informare prin ochii Consiliului de Mediere este exprimată astfel:

Punctele tari și punctele slabe ale ședinței de informare privind medierea sunt:

Consider că beneficiile acestei proceduri sunt pentru societatea românească luată în ansamblu și nu pentru mediul juridic. Prevederea legislativă care a introdus obligativitatea ședinței de informare privind avantajele medierii este doar un pas intermediar până la introducerea obligativității recurgerii la procedura medierii în anumite cazuri de dispute care vor fi atent selecționate de legiuitor în viitor, în acord cu politicile europene în domeniu.

Românii vor ajunge, în timp, să ocolească din ce în ce mai des procedurile judiciare extrem de costisitoare, mari consumatoare de resurse și pline de nesiguranță, soluția instanței fiind impredictibilă, urmând să se orienteze în mod semnificativ către mediere.

Un punct slab al prevederii legislative în discuție este includerea unor nespecialiști ai domeniului în rândul celor care promovează o procedură pe care nu o înțeleg și în care nu cred.

Observ că degrevarea instanțelor de judecată, a scăzut numărul cererilor de chemare în judecată introduse în instanță drept pentru care:

Dacă s-ar realiza aceste deziderate, societatea românească ar avea de câștigat, făcând un pas mare spre normalitate. Iar starea de normalitate presupune rezolvarea disputelor în afara instanței de judecată, prin dialog constructiv. Acest lucru nu s-a realizat, însă, datorită opoziției unei părți importante a mediului juridic, parte direct interesată în menținerea actualei piețe a conflictelor, sursa importantă de venituri pe termen lung pentru aceasta și sursa de cheltuieli semnificative pentru părțile implicate în procese și pentru statul român.

Începând din iulie 2013, ședința poate fi realizată și de notari, avocați etc. Totuși, documentele eliberate de ei, care dovedesc participarea la ședința, au stârnit mai multe controverse. Am o dilemă și anume: dacă până la urmă, au ele valoare juridică, sunt acceptate în instanță sau doar certificatul de informare/procesul-verbal sunt acceptate de judecători ?

Cert este că: documentele invocate stârnesc, în mod firesc, controverse pentru cei nefamiliarizați cu domeniul medierii care, în mod nefericit, au fost incluși în categoria celor cu atribuții în acest sens.

Răspunsul l-am găsit la această dilemă, în cadrul ședinței CSM-ului din data de 10 decembrie 2013:
- categoriile de profesioniști precizați au îndatorirea de a informa părțile cu privire la existența medierii ca procedură alternativă procesului judiciar urmând ca acestea să îndrume părțile către mediator (conform art. 2 alin. 1 ind. 3 coroborat cu art. 6 Legea nr. 192/2006 și art. 21 C. proc. civ.);

- mediatorul este cel care urmează a realiza toate etapele de mediere, inclusiv procedura de informare fiind singurul profesionist abilitat să emită certificatul de informare sau procesul-verbal.\

Punctul de vedere al Consiliului de Mediere privind punerea în aplicare a art. 2 alin. (1ˆ3) din Legea 192/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea 214/2013, a fost trimis anul trecut tuturor instanțelor de judecată din țară.

Este sau nu o măsură bună introducerea obligativității ședinței de informare privind medierea? Nu reprezintă o cheltuială în plus pentru justițiabili ?

Vin și argumentez cu toată convingerea că : totul depinde din ce punct de vedere privim. Pentru justițiabili și potențiali justițiabili, măsura este benefică întrucât le lărgește orizontul cu privire la modalitățile de soluționare a conflictelor, arătându-le faptul că instanța de judecată nu este mereu calea de urmat. Pentru mediatori este o asumare (liber aleasă) de prestare a unui serviciu cu titlu gratuit cu posibilitatea reală de a îi avea în viitor ca și clienți în procedura medierii pe cei informați despre avantajele acesteia. Pentru mediul juridic este o oportunitate uriașă pe care în cele din urmă sper ca o va descoperi.

Și încă ceva, atunci când anormalitatea se confundă cu normalitatea (3.3 milioane de procese la o populație de 20 de milioane), normalitatea pare a fi de neatins. Și da, medierea este o cheltuială pentru cei interesați, însă nu în plus: medierea este cu 95% mai puțin costisitoare decât susținerea unui ciclu procesual, conform datelor oficiale făcute publice la Bruxelles în decembrie 2012.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Am convingerea ca partile prefera medierea tocmai datorita caracterului confidential, rapiditatii si costurilor facile.

Am convingerea ca partile prefera medierea tocmai datorita caracterului confidential, rapiditatii si costurilor facile.

Medierea incepe sa functioneze. Va spun din propria experienta si din cea a colegilor apropiati, incepem sa avem medieri constant, nu doar cate una, din cand in cand. As numi asta un bun inceput.

Medierea se construieste. Sunt doua categorii de acorduri de mediere. In primul rand sunt acordurile de mediere care ajung in instanta si sunt validate de catre judecatori in cadrul procedurii judiciare si acordurile de mediere care rezolva problemele partilor, dar care nu necesita prezentarea la judecator pentru incuviintare si adaug ca marea majoritate a problemelor cu care se confrunta partile nu presupun efecte in raporturile cu tertii.

Consider ca singurele tipuri de litigii unde medierea produce efecte juridice in raporturile cu tertii, adica in exteriorul vietii partilor, sunt cele care privesc transferul drepturilor de proprietate in principal. Și doar aici exista obligativitatea ca acordurile de mediere sa fie incuviintate de catre instanta.

Din experienta mea pot spune ca inclusiv in partajele judiciare, care nu au ca obiect imobile, partile prefera medierea tocmai datorita caracterului confidential, rapiditatii si costurilor facile. Daca s-au clarificat raporturile dintre ei, nu au interesul sa ajunga in instanta. Pe de alta parte, ne confruntam la momentul de fata cu un conservatorism al instantelor si cu o serie de solutii care nu ne ajuta, ne creeaza discutii. Profesia de mediator este o profesie tanara, care si-a dobandit eficienta abia de la sfarsitul anului 2012, cand practic s-a contruit piata si intregul sistem legislativ in domeniu.

Progresele sunt evidente.

Sunt de parere ca medierea a avansat foarte mult in ultimul an, existand toate premisele pentru si mai mare dezvoltare in viitorul apropiat. Sunt optimista si vad cum progresam. La ora actuala cadrul legislativ construieste iar cetatenii apeleaza la mediere pentru ca sunt in primul rand nevoiti.
Exista un intreg plan de masuri legislative pus in aplicare care ajuta cetatenii sa afle ca au si aceasta alternativa, ca este utila pentru ei, ca este utila pentru creseterea actului de justitie prin degrevare si implicit a ajutat medierea sa se aseze pe piata ca o profesie utila atat pentru mediatori cat si pentru cetateni.

In ceea ce priveste modul in care institutiile au inteles sa sprijine si sa dezvolte medierea, eu cred ca se fac eforturi serioase si sustinute.

Va rog sa aveti in vedere faptul ca in momentul de fata in Romania exista o piata a serviciilor de mediere care s-a conturat abia de aproape un an. Și s-a conturat cu controversele de rigoare si cu o reglementare care nu constituie o politica publica de implementare a medierii, dar si cu eforturi ale institutiilor interesate de a-si eficientiza activitatea.

Nu trebuie uitat nici efortul Consiliului de Mediere de a crea o piata a medierii si de forma un corp profesional bine pregatit, efortul CSM de a degreva instantele, efortul Ministerului Justitiei de a clarifica rolul si continutul pregatirii mediatorului. Intr-un an de zile am reusit sa facem progrese atat de mari, sa ne asezam la masa discutiilor mai multe institutii, pentru a ne imbunatati cu totii viata.
Tina Paraschiv

Cum exploreaza procesul de mediere nevoile/interesele persoanelor in conflict ?

Cum exploreaza procesul de mediere nevoile/interesele persoanelor in conflict ?

Medierea este o metoda de solutionare a conflictelor dintre persoane, ce se fundamenteaza pe nevoi si interese. Discutiile din mediere, informatiile pe care partile le pun in discutii, intrebarile mediatorului si toata structura dialogului converg toate spre sondarea nevoilor si intereselor partilor implicate in conflict.

Odata cunoscute – nevoile si interesele fiecarei parti – medierea urca urmatoarea treapa ca proces, si anume negocierea solutiilor in lumina si prin prisma nevoilor si intereselor persoanelor. Din acest punct de vedere, negiocierea din mediere nu se desfasoara in simetria principiului do ut des facio ut facias, ci in baza “achitarii” unor nevoi sau interese ale negociatorului.

Negocierea solutiilor ori propunerilor fiecarei persoane din conflict presupune cunoasterea solutiilor si propunerilor persoanelor si baza lor de nevoi si interese. Putem spune ca negociind/discutand propunerile reciproce si complementare, persoanele din mediere isi negociaza/discuta nevoile si interesele lor personale, atat cat au fost devoalate in sedintele comune. Uneori persoanele apeleaza la sedintele private, in care prin increderea pe care au dobandit-o in persoana mediatorului, doresc ca doar acesta sa cunoasca unele aspecte mai private ori ce tin inca de domeniul secretului in cauza.

Procesul de mediere incepe prin discutarea problemei/situatiei, discutarea conflictului asa cum s-a petrecut el, si cum este perceput de fiecare din persoanele implicate. In tot acest timp, mediatorul cat si partea care asculta, noteaza elementele esentiale pentru persoana care nareaza conflictul.

A doua treapta de discutii este discutarea intereselor si nevoilor, problemelor personale incidente in cauza. A treia treapta din discutii consta in generarea optiunilor. Dupa ce fiecare parte si-a aratat propunerile sale, se trece la treapta negocierii propriu-zise a optiunilor/propunerilor. In urma negocierii, persoanele agreaza una sau mai multe solutii propuse.

In toate cazurile, pentru ca o solutie ori o propunere sa fie acceptata de catre o parte, aceasta trebuie sa satisfaca intr-un grad multumitor nevoile si interesele persoanei careia ii este adresata, altfel nu va fi agreata.

Referindu-ne strict la nevoile si interesele persoanelor implicate in conflict putem spune ca, interactiunea dintre acestea (in planul individual al fiecarei parti) la momentul ivirii conflictului, va genera, printr-o noua perspectiva, coagularea unei solutii la conflict la momentul medierii. Asadar convergenta initiala a intereselor dintre persoane a degenerat in conflict. Convergenta a generat divergenta.

Momentul divergent este conflictul propriu-zis, care difera ca durata/intensitate/tip, insa prezinta aceeasi structura de relatie intre persoane. Din momentul aparitiei divergentei, apare necesitatea unei noi convergente pentru re-asezarea persoanelor intr-o stare de normalitate. Daca nu in starea dinaintea conflictului catusi de putin, macar intr-o noua relatie cu noi coordonate.

Convergenta si divergenta au loc in baza nevoilor si intereselor persoanelor care interactioneaza. In fapt, acest dinamism relational este inerent, fiind ontologic in structura persoanei umane, persoana supusa schimbarii, in functie de diversitatea factorilor umani si nu numai, cu care zi de zi intra in contact.

Interesul meu intr-o cauza pare sa fie motiv de conflict atunci cand interesul altuia in cauza este ori acelasi ori cel putin similar si se atenteaza la satisfacerea interesului meu.

In conflictele de zi cu zi observam aceasta dualitate de interese identice ori similare privind un anumit lucru ori o anumita persoana.

Conflictul privitor la custodia comuna a fetitei de 2 ani (cu titlul de exemplu) are in componenta sa interesul fiecarui parinte de a o avea pentru el. In unele din cazurile pe care le-am mediat pana acum in acest domeniu – custodia comuna a copilului – fiecare parinte isi vroia copilul doar pentru sine, vroia sa fie doar a lui, intocmai ca un bun.

Evident abordarea era una care se impotriveste legislatiei cat si principiilor de interes personal al persoanei copilului, si a trebuit mai intai sa plec de la discutarea acestor premise si principii umane cu parintii. Conflictul ramanea in continuare deschis. Era momentul medierii.

Conflictul privitor la succesiune, pune in discutie interesul celor 4 frati (cu titlul de exemplu) in ceea ce priveste un bun anume din mostenire ori intreaga mostenire pe care fiecare o doreste intr-un alt mod. 2 vor acelasi pamant de la munte, ceilalti 2 au un conflict ce vizeaza garsoniera din cartierul Militari-Veteranilor. Asadar interesele se interpun si pare ca nu este cale de iesire. Interesul unuia exclude acelasi interes la altuia privitor la acelasi bun in discutie. Conflictul este deschis. Este momentul medierii.

Conflictul privitor la o creanta vizeaza deasemeni o dualitate de interese. Banca, Asociatia de Proprietari, o institutie de credit, (cu titlul de exemplu), doreste plata unei datorii clare. La prima vedere debitorul nu are nici o sansa de castig. Trebuie sa achite suma de 10.000 de lei, insa acesta nu are momentan resursele disponibile, situatia economica actuala si alti factori l-au adus in imposibilitatea platii datoriei. Ce e de facut ?

Creditorii doresc sa isi recupereze suma cu orice pret. Interesul lor principal este recuperarea datoriei. Interesul creditorului nu este sa nu plateasca, nici nu are cum sa se exonereze de plata unui credit, asadar el nu se eschiveaza de la plata, ci doar se afla pur si simplu in imposibilitate de plata la momentul actual. Conflictul este deschis. Este momentul medierii.

Fiecare conflict are structura de mai sus – o dualitate de interese care converg la un moment, dualitate care la un moment dat duce la individualitatea intereselor aparand situatia de divergenta – conflictul. Situatia de divergenta este o situatie normala la un moment dat, avand in vedere fluctuatiile si dinamicitatea intereselor si nevoilor noastre de zi cu zi. Este normal sa imi schimb la un moment dat prioritatile, sa imi re-prioritizez ceea ce vreau – interesele si nevoile-de la o anumita relatie. Este normal sa schimb directia, optiunea, modul de a fi.

Situatia de divergenta presupune o restructurare de relatie, prin dialog, prin mediere daca dialogul direct cu persoana in cauza este anevoios ori imposibil. In toate cazurile medierea este un coagulant mult mai forte.

In mediere, din toate discutiile persoanelor cu mediatorul, acesta trebuie sa urmareasca fondul de nevoi si interese ale partilor. Acest lucru este posibil doar si numai daca s-a construit relatia de incredere persoana din conflict – mediator. Fara aceasta relatie, medierea nu este viabila. Poate incepe, poate continua, se poate incheia prin procesul verbal de inchidere a medierii, insa medierea nu are suflul necesar succesului ei fara doza de incredere in persoana mediatorului ales.

Din practica am observat ca nu intotdeauna este usor sa afli interesele si nevoile reale persoanelor cu care vorbesti. Pe de o parte, putem avea persoane in mediere care sunt libere, deschise, vorbesc si discuta fara temeri, persoane cu un grad inalt de incredere in ele, cu o deschidere mare spre un dialog despre problema lor.

Pe de alta parte in mediere persoanele pot fi rezervate, inchise, suspicioase, sceptice. Arta mediatorului este de a le deschide pe acestea la un dialog, in beneficiul lor. Nu exista persoana care sa nu poate fi deschisa, oricat de inchisa ar fi. Un alt aspect din discutiile cu oamenii este ca deseori, cel mai greu este sa declansezi momentul deschiderii printr-un anume lucru, printr-o idee care sa ii cada bine, printr-un gest, printr-un fapt care sa dozeze incredere in discutie si sa deschida persoana spre un dialog constructiv.

In toate cazurile, in toate medierile, deschiderea discutiilor, construirea si pastrarea increderii in relatia mediator-persoana din conflict, este mediul perfect pentru sondarea si reliefarea nevoilor si intereselor reale ale fiecarei persoane. Fara aflarea acestor factori determinanti ai conflictului, solutiile negociate sunt subrede, si medierea a fost mai mult tranzactie decat mediere.

Solutiile sunt subrede deoarece nu au ca fundament satisfacerea nevoii ori a interesului de baza in conflict, chiar cu un compromis. In cele din urma, daca persoana conchide ca satisafacerea interesului sau merita unui anume compromis, inseamna ca medierea a avut rezultatul scontat, un rezultat multumitor. Conteaza enorm gradul de satisfacere a nevoii ori a interesului , grad cuantificat de insasi partea in nevoie sau cu acel interes.

Nevoile si interesele persoanelor in mediere sunt umbra tuturor discutiilor cu mediatorul. Sunt deasemeni si umbra solutiilor finale acceptate de catre parti. Atat discutiile cat si solutiile sunt sistemic angrenate cu nevoile si interesele persoanelor din conflict.
Tina Paraschiv

Oamenii au nevoie de …

Oamenii au nevoie de …

Oamenii au nevoie de iubire. Au nevoie sa se simta iubiti, au nevoie ca inima lor sa bata la unison cu inima altcuiva. Au nevoie sa simta fluturi in stomac, sa li se spuna lucruri frumoase, sa primeasca afectiune. Au nevoie de atentie, au nevoie de imbratisari calde si sincere. Au nevoie de acea siguranta pe care ti-o da doar iubirea. Au nevoie de o jumatate a lor.

Oamenii au nevoie de prietenie. Au nevoie de un suflet care sa le fie aproape si care sa-i asculte. Sa le asculte bucuriile si tristetile. Sa se bucure si sa planga alaturi de ei. Au nevoie sa nu se simta singuri, neajutorati. Au nevoie de doua maini care sa se intinda pentru ei atunci cand sunt la pamant. Oamenii au nevoie si cauta toata viata prieteni.

Oamenii au nevoie de speranta. Au nevoie sa creada ca atunci cand lucrurile merg doar prost o sa apara ceva care o sa schimbe situatia in bine. Au nevoie sa stie ca viata nu ia fara sa dea inapoi. Oamenii au nevoie de speranta pentru a continua drumul anevoios al vietii, pentru ca speranta e calea pe care mergem cautand luminita de la capatul tunelului.

Oamenii au nevoie de pace. Au nevoie sa se simta bine in pielea lor, sa fie impacati cu viata lor, cu realizarile si cu esecurile lor. Au nevoie sa se impace cu trecutul si cu ce a ramas acolo. Oamenii au nevoie sa isi simta sufletul usor si nu ingreunat de suferinta.

Oamenii au nevoie de libertate. Au nevoie sa nu se simta ingraditi, sufocati. Au nevoie sa simta ca detin controlul asupra deciziilor lor. Au nevoie sa fie ei insisi, nu niste indivizi obligati sa poarte o masca a societatii.

Oamenii au nevoie de curaj. Au nevoie sa se simta puternici. Sa simta ca pot. Ei au nevoie de curaj pentru a infrunta tot ce pare fara rezolvare.

Oamenii au nevoie de credinta. Au nevoie sa simta ca undeva, acolo Sus, cineva ii iubeste si ii ocroteste de tot ce e rau. Au nevoie sa simta ca nu le este dat mai mult decat pot ei sa duca.

Oamenii au nevoie de lacrimi de bucurie, de imbratisari calde, de gesturi tandre, de vorbe frumoase, de sinceritate, de incredere si de finaluri fericite.

Iar pentru toate astea… oamenii au nevoie de alti oameni!
Tina Paraschiv

Metodele alternative de solutionare a disputelor in Romania ! – Medierea si arbitrajul.

Metodele alternative de solutionare a disputelor in Romania !
Medierea si arbitrajul.

Arbitrajul

Fara a avea intentia sa ne pozitionam ferm in favoarea arbitrajului sau a medierii in cadrul acestui articol, statisticile sunt elocvente in sensul unei dezvoltari spectaculoase a arbitrajului ca forma alternativa de solutionare a disputelor. Din cunostintele noastre un numar de peste 400-500 dosare de arbitraj se afla pe rolul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, si un numar mai redus pe rolul curtilor de arbitraj de pe langa camerele de comert judetene.

Dimensiunea numerica si traditia dobandita recomanda arbitrajul ca fiind prima forma de metoda alternativa de solutionare a disputelor in Romania.

Arbitrajul institutionalizat si arbitrajul ad-hoc

In cadrul arbitrajului se identifica doua mari categorii, anume arbitrajul institutionalizat si arbitrajul ad-hoc, in aceste doua categorii putand intra atat arbitraje interne cat si arbitraje internationale.
Arbitrajul institutionalizat se poate desfasura sub auspiciile institutiei Curtii de Arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, caz in care partile adera la regulile de procedura ale Curtii, in vigoare la data sesizarii tribunalului arbitral.
In cazul arbitrajului ad – hoc, partile aleg regulile pe care acestia doresc sa le aplice in procedura, putand apela si la regulile prestabilite ale unui institutii de arbitraj. Spre exemplu, Regulile de procedura arbitrale ale Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei prevad, in ce priveste forma arbitrajului, ca disputele pot fi supuse unui arbitraj ad-hoc in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 335/2007, cu dispozitiile Codului de Procedura Civila, cu dispozitiile conventiilor internationale la care Romania este parte precum si cu prezentele Reguli care privesc arbitrajul ad-hoc.

Medierea

In ceea ce priveste medierea, aceasta se afla la inceputurile sale, avand in vedere ca pentru consolidarea unei astfel de metode de solutionare a disputelor este nevoie de un interval de timp mult mai lung decat s-a scurs din 2006, anul Legii nr. 192/2007 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, pana in prezent. Sapte ani pot fi suficienti pentru adoptarea, asimilarea, uzitarea unor principii, insa s-au dovedit insuficienti pentru implementarea increderii depline in aceasta metoda.

Faptul ca noile modificari aduse legii privind medierea prevad obligativitatea participarii la sedinta de mediere inainte de sesizarea instantei de judecata, reprezinta o dovada, un indiciu ca medierea capata o importanta crescuta, justificandu-si utilitatea.

Ceea ce lipseste insa medierii si, intr-o oarecare masura, tuturor formelor alternative de solutionare a disputelor, este traditia, cunoasterea si mentalitatea necesare. Dintre toate formele de solutionare, arbitrajul a dobandit cea mai mare traditie, are cea mai mare raspandire, iar profesionistii au in minte arbitrajul ca prima forma de solutionare alternativa a disputelor. Dobandirea unei traditii si a unei mentalitati inovatoare este un proces de lunga durata prin definitie. Faptul ca, in Romania, aceste forme de solutionare a disputelor nu sunt folosite la capacitatea maxima, este tocmai din cauza neintrunirii uneia dintre premisele de mai sus. Rolul de a informa, raspandi, argumenta avantajele uneia sau alteia dintre metodele ADR revine avocatilor, consilierilor, mediatorilor.

DAB – Dispute Adjudication Board

O discutie aparte comporta DAB – Dispute Adjudication Board, aceasta fiind o etapa prealabila arbitrajului, prevazuta in contractele de tip FIDIC. In randul beneficiarilor, contractorilor, angajatorilor de lucrari de constructie, tot mai multe sunt situatiile in care contractele de tip FIDIC sunt luate in considerare, prin aderarea la conditiile generale si posibilitatea partilor de a le modifica prin adoptarea unor conditii speciale.

Perioada in care contractele de tip FIDIC publicate de Federatia Internationala a Inginerilor Consultanti devenisera obligatorii pentru obiective de investitii din domeniul infrastructurii de transport de interes national, finantate din fonduri publice, dar si perioada de timp situata in afara acestei reglementari, au contribuit la schimbarea mentalitatii in mediul de afaceri din Romania, tot mai multe contracte de antrepriza fiind dupa modelul FIDIC. Partile apeleaza la mecanismul DAB cu increderea ca disputa preponderent tehnica va fi solutionata de o persoana cu pregatire si experienta indestulatoare.

Procedura DAB are insa si o continuare, in sensul ca, daca una dintre parti este nemultumita de solutia pronuntată de DAB, poate transmite o notificare partii adverse prin care exprima aceasta nemultumire, in final disputa fiind solutionata pe calea arbitrajului international.

In concluzie, cred ca ne aflam pe o linie ascendenta in ceea ce priveste schimbarea mentalitatii in sensul utilizarii tot mai dese a metodelor de solutionare alternativa a disputelor, o concluzie certa pana in prezent fiind ca, ori de cate ori am fost constransi sa aplicam una dintre metode, aceasta schimbare s-a produs. Ramane sa confirm, in calitate de practiciana, ca nu reactionez numai sub presiunea reglementarii obligatorii, ci ca voi identifica avantajele acestor metode si le voi prezenta ca atare celor interesati.
Tina Paraschiv