Singurătate în 2 poate fi o posibilă mediere !
Un lucru mai rău decât singurătatea sau despărțirea e singurătatea în doi. Doi oameni care nu mai au ce să-și spună sau dacă au sunt doar reproșuri, doi oameni care au uitat ce i-a apropiat și au uitat să își mai rostească vorbe frumoase, doi oameni care nu se mai iubesc dar nu au curajul să se despartă.
O relație în care unul oferă și celălalt doar primește, în care unuia îi pasă, iar pe celălalt nu îl interesează, în care faptul că adorm și se trezesc în același pat nu mai are nici o semnificație. E timpul pentru o mediere !
Compar acest tip de singurătate cu un plasture uitat pe o rană. Stă acolo zile, săptămâni, luni, ani iar sub el rana devine din ce în ce mai adâncă. Ar fi mai simplu să îl smulgem la timp. Ne-ar durea cât ne-ar durea apoi rana ar începe să se vindece și durerea am da-o uitării. Dar nu facem asta. Nu toți. Lăsăm acolo plasturele de teamă că o să ne doară. Și ne mințim că lucrurile se vor schimba, că totul va fi bine. Dar nu e așa. Ruptura e acolo, nu se mai poate lipi, nu se mai poate coase, nu se mai poate înnoda sau remedia.
Devine obositor, frustrant să vezi doi oameni singuri într-un cuplu care au o dispută tacită iar tu mediator intre acei doi oameni singuri să nu poți să-i mediezi și să le umpli golul sau să le vindeci durerea. Te obosește și te îmbătrânește.
În această postură, timpul nu îți poate fi decât dușman. Ce nu faci la timp, faci prea târziu sau niciodată iar medierea care ar fi o ultimă soluție să nu aibă sens.
Nu putem trăi aceeași viață de două ori, nu avem timp să comitem toate greșelile din lume, nu avem timp să le îndreptăm pe toate și nici timp să pierdem mediind ceva ce nu poate fi mediat.
În concluzie, nu avem timp de irosit cu oameni care nu ne vor, care nu ne acceptă și nu ne înțeleg.
E timp doar pentru iubire adevărată, pentru lacrimi de bucurie, pentru vorbe frumoase, pentru atingeri calde, pentru demnitate, pentru medierea sufletului.
Tina Paraschiv
www.juristcons.com
