Se mai poate divorța prin mediator în urma Deciziei nr. 33/2019 a ÎCCJ publicată în M.O. nr. 144 din 24 februarie 2020?

Se mai poate divorța prin mediator în urma Deciziei nr. 33/2019 a ÎCCJ publicată în M.O. nr. 144 din 24 februarie 2020?

Răspunsul scurt, la această întrebare, este DA.

Cetățenii români, care aleg să beneficieze de serviciile de mediere, în vederea stabilirii condițiilor desfacerii căsătoriei, pot angaja cu încredere un mediator, în aceleași condiții existente de la apariția Legii 192/2006 privind exercitarea profesiei de mediator.
Din punctul de vederea al beneficiarului serviciilor de mediere nimic nu s-a schimbat.

Decizia nr. 33/2019 pronunțată de ICCJ schimbă, sau, mai corect spus, stabilește o practică unitară, cu privire la cererea, care însoțește documentele rezultate din procedura de mediere, adresată instanței de judecată, pentru a lua act de înțelegerea părților și a emite o sentință în acest sens.

Până la apariția Deciziei nr. 33/2019, acordul de mediere, prin care părțile conveneau cu privire la desfacerea căsătoriei și a aspectelor accesorii divorțului, era înaintat instanței însoțit de cereri diferite. O parte din colegi apreciau că este necesară o cerere în baza art 374 NCC, care stabilește divorțul prin acordul soților pe cale judiciară, iar alții o cerere în baza 63 alin. (1) și (3) din Legea nr. 192/2006 care reglementează condițiile de consfințire a unui acord de mediere. În egală măsură și judecătorii, în funcție de interpretarea personală a legii, admiteau sau nu o cerere sau alta din cele precizate.

Ce spune, de fapt, Decizia nr. 33/2019 a ICCJ publicată în M.O. nr. 144 din 24 februarie 2020?

Decizia nr. 33/2019 spune că, de acum înainte, pentru divorțul prin mediator, nu mai depunem cereri de consfințire a acordului de mediere, ci cereri de divorț prin acordul părților pe care judiciară, acord obținut în urma medierii și consemnat în acordul de mediere anexat, conform exigențelor art. 374NCC.

Și atunci de unde a pornit această dezinformare?

Fără a suspecta pe cineva de neștiință sau de intenții necurate, mai multe publicații juridice, publică numai jumătate de adevăr, în care se face vorbire despre ”imposibilitatea instanței de a consfinți acordul de mediere referitor la înțelegerea părților privind desfacerea căsătoriei ”, lăsând să se înțeleagă că medierea este, cumva, lipsită de condiții de legalitate și că acordul de mediere nu mai poate fi supus niciunei alte proceduri juridice pentru a conduce la concretizarea juridică a acordului de voință exprimat de părți în procedura de mediere. De aici până la tabloidele care publică titluri mari în care spun că ”Divorțul la mediator a fost interzis” mai este doar un pas. Insist să cred că este vorba doar despre o eroare.

Toată lumea a publicat doar considerentele personale despre Decizia nr. 33/2019 a ICCJ fără să publice și conținutul deciziei. În spațiul on-line, în afară de Monitorul Oficial, doar aici mai poate fi găsită decizia pentru a putea fi citită în integralitate.

Divorțul prin mediator a fost interzis?

Răspunsul corect este NU.
Medierea este o etapă importantă în dinamica divorțului și are avantaje de necontestat. ” Unele state U.E. au o legislație sau norme procedurale cuprinzătoare cu privire la mediere. În altele, organismele legislative au arătat prea puțin interes pentru reglementarea medierii. Cu toate acestea, există state membre care au o cultură solidă a medierii, care se bazează în principal pe auto reglementare”.

În loc de concluzii, despre utilitatea medierii, am să-l citez pe judecătorul Cristi Danilet: ”Atunci, cei doi adulți, în loc să meargă la un psiholog să își rezolve problemele de adulți sau la un mediator să rezolve amiabil problemele de foști soți, apelează la judecător. Desigur, unii se vor duce mai întâi la un avocat, care le va spune în față: ”Asta nu cerem, ca instanță nu va da” sau ”Așa e practica, o să vă vedeți copilul la două weekend-uri”.
Revin: cei doi ajung la judecător. Care se uită în dosar, vede iar ”doi nebuni care se luptă pentru copil” si le dă termen în funcție de încărcătură, de vacanță, apoi vin termene peste termene, o ordonanță președințială se soluționează în minim jumătate de an, un proces pe fond durează câțiva ani buni, soluția este motivată când se poate…

Ah, dar judecătorul nu poate împăca precum mediatorul, ci doar transa…
El nu unește ca primarul, ci doar desparte și împarte …
Paradoxul este că astfel de cazuri se soluționează la Judecătorie, unde sunt cei mai tineri magistrați: în vârstă de 24-25 de ani, fără a fi ei încă căsătoriți sau fără a avea copii, ei trebuie să decidă cu privire la trei destine. Legal, ar trebui să decidă în funcție de interesul superior al copilului. Practic, vor decide la care proprietar se va duce lucrul, după care vor limita dreptul celuilalt de a decide accesul la lucru că ”așa se face” – nu se are în vedere că s-a schimbat radical legislația de 5 ani de zile, că nu mai există „încredințare ”, ci ”autoritate părintească comună ” („ce prostie mai e și asta, autoritate părintească comună?”, „cum să aibă copiii două case?!”) sau că din octombrie 2013 avem criterii clare de stabilire a domiciliului copilului și sancțiuni pecuniare pentru cel care nu permite accesul celuilalt părinte la copil. Vor întreba formal copilul ”Părinții tăi au decis să se despartă, tu cu cine vrei să rămâi?”, încălcând toate recomandările posibile și năruind lumea acelui copil care are nevoie de amândoi părinții, dar care brusc este pus în situația de a decide între părintele cu care a venit de mânuță la instanță să stea de vorba cu doamna judecătoare și părintele celălalt pe care l-a văzut plângând printre uși.”

Tina Paraschiv

https://www.juristcons.com

24.02.2020