Acum obligatoriu : Instanța de judecată este obligată să solicite atât reclamantului, cât și pârâtului, dovada că au încercat să-și soluționeze conflictul prin mediere !

Instanța de judecată este obligată să solicite atât reclamantului, cât și pârâtului, dovada că au încercat să-și soluționeze conflictul prin mediere

Un alt mare beneficiu adus de noile modificări legislative privitoare la legea medierii, întărit de Curtea Constituțională a României prin declararea constituționalității textului de lege vizat, este reprezentat de obligația care va cădea de acum înainte în sarcina judecătorului, de a solicita părților să prezinte dovada că au încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, dacă o astfel de încercare a avut loc, în ipoteza în care odată cu primirea cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a depus dovada că s-a încercat soluţionarea conflictului prin mediere. Această obligație se va realiza odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată.

Astfel, conform dispozițiilor art. 61 alin. (3) din proiectul de lege adoptat de Parlamentul României:

„(3) În cazurile prevăzute la art. 60 indice 1, dacă odată cu primirea cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a depus dovada că s-a încercat soluţionarea conflictului prin mediere, instanţa, odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată, va solicita atât reclamantului, cât şi pârâtului, să depună dovada că au încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, dacă o astfel de încercare a avut loc”.

De asemenea, conform alineatului (4) al aceluiași articol, se precizează și termenul până la care judecătorul va solicita părților să depună înscrisul doveditor (acordul de mediere sau procesul verbal de închidere a medierii, după caz), respectiv până la primul termen de judecată.

Astfel:

(4) În cazul în care până la data la care judecătorul fixează prin rezoluţie, potrivit art. 201 alin. (3) din Codul de procedură civilă, primul termen de judecată, niciuna dintre părţi nu comunică instanţei dovada prevăzută la alin. (2), instanţa va solicita părţilor depunerea acesteia până la primul termen de judecată.”

Dacă până acum, în baza dispozițiilor art. 227 din Legea Nr. 134/2010 (Noul Cod de Procedură Civilă), în sarcina judecătorului revenea obligația de a recomanda părților să încerce soluționarea amiabilă a litigiului, de la momentul intrării în vigoare a noilor dispoziții din Legea 192/2006 judecătorul va fi ținut să solicite părților dovada că au încercat să-și soluționeze disputa prin mediere, dacă o astfel de încercare a avut loc.

Printr-o asemenea măsură, legiuitorul fortifică rolul activ al judecătorului în vederea soluționării cauzei și oferă procedurii de mediere o perspectivă clară în economia soluționării judiciare a cauzelor civile.

Laura Mădălina Pîrvan & Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Medierea, soluția eficientă !

Medierea, soluția eficientă
Medierea, o justiție non-judiciară ?

Medierea reprezintă o modalitate modernă și eficientă de soluționare a litigiilor dintre părți pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate imparțialitate și confidențialitate, având liberul consimțământ al părților pentru desfășurarea întregului proces de mediere.

Medierea este un proces structurat, care are loc într-un cadru neutru și confidențial, la biroul mediatorului, din inițiativa părților. Părțile sunt cele care decid dacă își vor soluționa conflictul, litigiul dintre ele, în cadrul unui proces de mediere, la un mediator ales de comun acord.

Pot face obiectul unui proces de mediere conflictele în al căror conținut se află drepturi de care părțile pot dispune în mod liber, prin convenții sau alte forme prevazute de lege. Așadar, medierea poate fi folosită în numeroase conflicte sau litigii. Printre acestea enumeram litigii izvorâte din raporturi civile, raporturi comerciale, raporturi familiale, raporturi penale (se pot media cazurile penale în care retragerea plângerii prealabile sau/și împăcarea părților înlătură răspunderea penală), conflictele școlare, conflictele de malpraxis, conflictele de asigurare, conflictele ce izvorăsc din raporturile de muncă, conflictele din materia protecției consumatorului, proprietății intelectuale.

Nu se pot media conflictele din raporturile administrative, fiscale, cele referitoare la actele emise de autoritățile sau instituțiile statului (plângeri împotriva acestor acte), conflictele a căror conținut constă în drepturi strict personale, și nici orice alt conflict care are în conținut drepturi de care părțile nu pot dispune (prin convenție sau altă formă prevăzută de lege).

În instanță, părțile aduc litigiul în fața judecătorului și acesta în baza unor criterii, rațiuni și legi obiective, având și susținerile și probele părților, judecă cauza, dând dreptate doar uneia dintre părți. Așadar o parte iese perdantă și alta câștigă. Cu toate acestea și partea care câștigă, iese perdantă într-o oarecare măsură dacă ne gândim la timpul și stresul care l-a plătit cu acel proces.

Procesul de mediere este total diferit de procesul judiciar. În cadrul medierii părțile își conduc singuri disputa spre o soluție reciproc convenabilă, avantajoasă și satisfăcătoare. Procesul de mediere se desfășoară într-un câmp de interese și noi, nu de drepturi. Cu toate acestea, chiar dacă câmpul de mediere este un câmp de interese și nevoi, aceasta nu înseamnă că nu respectă drepturile și libertățile părților. Dimpotrivă, interesele și nevoile sunt ghidate de principiile respectării drepturilor fiecărei părți implicate în proces. Fără respectarea acestor drepturi nu se poate vorbi de un proces de mediere. Însă, procesul de mediere nu are în vedere drepturile stricto senso. În cadrul procesului de mediere câmpul spre care focusează părțile și mediatorul este câmpul de dorințe, interese și nevoi ale părților. În mod mai concret, conflictul dintre părți este analizat de mediator împreună și cu implicarea activă și efectivă a ambelor părți, este diagnosticat și, tot în cadrul procesului de mediere, se caută rețeta potrivită pentru că conflictul să înceteze și să se prevină reapariția lui sau a altor conflicte cu cauza conexă.

Analiza conflictului implică analiza intereselor și nevoilor părților deoarece acestea au fost cauze sau factori determinanți ai conflictului, factori de ordin subiectiv și obiectiv. Rețeta este soluția, acordul la care părțile în mod benevol ajung, în urma unui dialog și a unei negocieri în care fiecare parte urmărește să își satisfacă propriile interese și nevoi. Aceasta este posibil deoarece, în cazul unui conflict interesele și nevoile părților sunt diferite, dar nu se exclud și pot fi complementare, astfel acordul este posibil în toate conflictele care pot fi supuse medierii. Dacă vorbim de un proces de drepturi, că cel judiciar, complementareitatea dispare, deoarece legea nu mulțumește și nu dă dreptate niciodată ambelor părți, astfel una dintre ele pierde. În MEDIERE soluția este de tip WIN WIN, ambele părți câștigă și sunt mulțumite, deoarece interesele și nevoile lor au fost atinse într-o măsură mulțumitoare și satisfăcătoare, prin soluția la care au ajuns sub asistența și prin facilitarea mediatorului.

Medierea este o justiție non-judiciară deoarece părțile ajung la o înțelegere în cadrul confidențial și neutru al unui Birou de Mediator. Este o justiție, o dreptate făcută în câmpul intereselor și nevoilor părților, o dreptate bilaterală, ambele părți ale conflictului rămân mulțumite în urma soluției pe care împreună cu mediatorul au găsit-o și agreat-o. Acest câmp al intereselor și nevoilor părților este câmpul de mediere. Iar justiția pe care singure și-o fac părțile în procesul de mediere, cu asistența și prin facilitarea mediatorului, este o justiție de durată care leagă și consolidează relațiile dintre părți, și chiar previne apariția sau escaladarea conflictului dintre părți. De aceea medierea este o justiție non-judiciară care are loc într-un câmp al intereselor și nevoilor părților, în limitele și cu respectarea drepturilor lor. Și este o justiție și prin prisma faptului că conflictul dintre ele încetează, părțile dialoghează din nou, relațiile se reconsolidează; nu este aceasta cea mai mare dovadă de dreptate, de justiție? Îmi vine greu să cred că procesul judiciar face dreptate, tocmai prin prisma faptului că neînțelegerile și conflictul dintre părți escaladează, și creează între ei o adâncitură de ne-refăcut, și astfel o parte, sau chiar și ambele părți rămân cu impresia și sentimentul de ne-dreptate.

În procesul de mediere, mediatorul micșorează această ruptură dintre părți, creează punți de legătură, de dialog între ele, și prin comunicare și deschidere spre un dialog constructiv se ajunge la o soluție a părților, o soluție găsită de aceștia sub asistența și prin facilitarea mediatorului, o înțelegere reciproc mulțumitoare. Cred că aceasta este adevărată justiție și dreptate, când săbiile au fost îngropate și părțile și-au redeschis drumul spre dialog și cooperare.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Am convingerea ca partile prefera medierea tocmai datorita caracterului confidential, rapiditatii si costurilor facile.

Am convingerea ca partile prefera medierea tocmai datorita caracterului confidential, rapiditatii si costurilor facile.

Medierea incepe sa functioneze. Va spun din propria experienta si din cea a colegilor apropiati, incepem sa avem medieri constant, nu doar cate una, din cand in cand. As numi asta un bun inceput.

Medierea se construieste. Sunt doua categorii de acorduri de mediere. In primul rand sunt acordurile de mediere care ajung in instanta si sunt validate de catre judecatori in cadrul procedurii judiciare si acordurile de mediere care rezolva problemele partilor, dar care nu necesita prezentarea la judecator pentru incuviintare si adaug ca marea majoritate a problemelor cu care se confrunta partile nu presupun efecte in raporturile cu tertii.

Consider ca singurele tipuri de litigii unde medierea produce efecte juridice in raporturile cu tertii, adica in exteriorul vietii partilor, sunt cele care privesc transferul drepturilor de proprietate in principal. Și doar aici exista obligativitatea ca acordurile de mediere sa fie incuviintate de catre instanta.

Din experienta mea pot spune ca inclusiv in partajele judiciare, care nu au ca obiect imobile, partile prefera medierea tocmai datorita caracterului confidential, rapiditatii si costurilor facile. Daca s-au clarificat raporturile dintre ei, nu au interesul sa ajunga in instanta. Pe de alta parte, ne confruntam la momentul de fata cu un conservatorism al instantelor si cu o serie de solutii care nu ne ajuta, ne creeaza discutii. Profesia de mediator este o profesie tanara, care si-a dobandit eficienta abia de la sfarsitul anului 2012, cand practic s-a contruit piata si intregul sistem legislativ in domeniu.

Progresele sunt evidente.

Sunt de parere ca medierea a avansat foarte mult in ultimul an, existand toate premisele pentru si mai mare dezvoltare in viitorul apropiat. Sunt optimista si vad cum progresam. La ora actuala cadrul legislativ construieste iar cetatenii apeleaza la mediere pentru ca sunt in primul rand nevoiti.
Exista un intreg plan de masuri legislative pus in aplicare care ajuta cetatenii sa afle ca au si aceasta alternativa, ca este utila pentru ei, ca este utila pentru creseterea actului de justitie prin degrevare si implicit a ajutat medierea sa se aseze pe piata ca o profesie utila atat pentru mediatori cat si pentru cetateni.

In ceea ce priveste modul in care institutiile au inteles sa sprijine si sa dezvolte medierea, eu cred ca se fac eforturi serioase si sustinute.

Va rog sa aveti in vedere faptul ca in momentul de fata in Romania exista o piata a serviciilor de mediere care s-a conturat abia de aproape un an. Și s-a conturat cu controversele de rigoare si cu o reglementare care nu constituie o politica publica de implementare a medierii, dar si cu eforturi ale institutiilor interesate de a-si eficientiza activitatea.

Nu trebuie uitat nici efortul Consiliului de Mediere de a crea o piata a medierii si de forma un corp profesional bine pregatit, efortul CSM de a degreva instantele, efortul Ministerului Justitiei de a clarifica rolul si continutul pregatirii mediatorului. Intr-un an de zile am reusit sa facem progrese atat de mari, sa ne asezam la masa discutiilor mai multe institutii, pentru a ne imbunatati cu totii viata.
Tina Paraschiv

Este mediatorul dușmanul avocatului ?

Este mediatorul dușmanul avocatului?

Am citit, recent, o sumedenie de articole in care mediatorii erau pusi la zid de avocati. Am crezut ca mi se pare, ca nu vad eu bine, dar dupa ce am vorbit personal cu niste avocati, am ajuns la concluzia ca lucrurile nu stau tocmai bine intre cele doua parti. Probabil ca au nevoie sa fie mediate ! Sau, de ce nu, puse in fata instantei. Asta ar fi tocmai apogeul solutiei.

Insa, de unde deriva toata nebunia legata de mediere ? De ce nu sunt avocatii impacati cu medierea ? In principiu, oricat de multe argumente ar fi servite pe tava, toate se reduc la o teama, sa-i spunem, o frica pornita de la ciolan. Toti au impresia, sub o forma sau alta, ca vor fi lasati cu ochii in soare daca mediatorii ies in piata.

Vechea meteahna intre profesii. Asa de tipica mentalului romanesc incat ne apuca instantaneu durerea de cap. Sa ne ducem la doctor sau la asistent mai intai ? Sau, chiar de vrem la doctor, apare asistenta pe felie. Ce sa facem ? Eu zic sa ne razboim asa cum o facem de la Revolutia din 89 incoace. Cu pathos si cat mai putina putinta logica.

Sa ne gandim la mitologia lui Procust. Ce facea cu oaspetii care nu se incadrau in patul sau de arama ? Pai, daca erau mai scunzi, ii lungea. Iar daca erau mai inalti, atunci le taia capul, sau picioarele. Vreau sa pastram aceasta imagine si sa ne gandim la mediere. Ce incearca mediatorul sa faca in esenta ? Sa aduca la medie, adica sa gaseasca linia mediana. Cam ceea ce incerca si Procust. Insa, ca orice beneficiu sa reuseasca, trebuie stabilite niste costuri. Si dupa cum bine stim, mai ales in ziua de azi, omul nu este dispus sa renunte. Nu vrea sa-i fie taiat capul, nici sa fie lungit. Mai ales cand vorbim de postmodernism.

Ideea este ca medierea din start isi da o ispita greu de dus. Prin insasi menirea ei nu poate atinge tintele ideale. Si atunci intra in rol avocatura, care preia fraiele si duce mai departe ceea ce poate fi dus. Medierea nu face decat sa fixeze campul tematic al problemei, sa astearna terenul, sa fixeze ceea ce poate fi fixat. Daca lucrurile nu sunt batute in cuie, atunci mergem mai departe.

Avocatura, chiar daca suna scrupulos, nu are decat de castigat din implementarea medierii. Atat pragmatic, pentru ca actele vor fi deja configurate, iar traseele argumentative conturate, cat si ideal, pentru ca totul se va implini in acest fel. Roata juridica va fi fost astfel pusa la lucru. Totodata, in masura in care medierea isi va gasi rostul ei pe piata, si avocatii cu adevarat importanti, buni, vor putea sa dea ceea ce au mai bun de dat. Practic, medierea il va scoate din scena pe avocatul care traieste din siretlicurile viciilor de procedura. In fond, un avocat trebuie sa arate pe scena ce poate sa faca. Nu in abscons, acolo unde pune un timbru invers, sau scrie o data de nastere gresita.

Deci, oricat de aprigi am fi, medierea da privilegiul avocatilor sa iasa din anonimat si sa lupte cu adevarat pentru propria lor menire. Nu vreau sa cred ca, asa cum spunea un individ, doi romani nu pot da mana. Vreau sa cred ca medierea si avocatura merg mana in mana in spiritul dreptatii. Si daca nu iese pe cale amiabila, atunci mergem in instanta!

Tina Paraschiv