Medierea penală !

Medierea penală,

Medierea este o instituție procesual penală distinctă de retragerea plângerii ori împăcare (cauza sui-generis conform deciziei ICCJ 9/17.04.2015) și are ca efect înlăturarea răspunderii penale și încetarea procesului penal pentru anumite infracțiuni iar pentru alte infracțiuni poate constitui un element ca procurorul să renunțe la urmărirea penală și să acorde făptuitorului un termen de 9 luni în care să îndeplinească obligațiile asumate prin acordul de mediere.

Un acord de mediere încheiat intre părți doar pe latura civilă a procesului penal va stinge orice acțiune pe latura civilă iar, pe latura penală va sta la baza deciziei judecătorului care poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei; amânarea aplicării pedepsei; suspendarea condiționată a executării pedepsei; poate să rețină circumstanțe atenuante având ca efect reducerea pedepsei sau poate să dispună eliberarea condiționată a celui privat de libertate înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Printre infracțiunile în care acordul de mediere înlătură răspunderea penală pot fi:

abandonul de familie (art. 378 – plângere prealabilă)
abuzul de încredere (art. 238 – plângere prealabilă)
abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor (art. 239 – plângere prealabilă)
amenințarea (art. 206 – plângere prealabilă)
asistența și reprezentarea neloială (art. 284 – plângere prealabilă)
agresiunea sexuală (art. 219 – plângere prealabilă)
bancrută simplă (art. 240 – plângere prealabilă)
bancrută frauduloasă (art. 241- plângere prealabilă)
distrugerea (art. 253 alin. 1 și alin. 2 – plângere prealabilă)
divulgarea secretului profesional (art. 227 – plângere prealabilă)
furtul (art. 228 – împăcare)
furtul calificat (art. 229 alin. 1 și alin. 2 –împăcare)
furtul în scop de folosință (art. 230 – împăcare)
furtul săvârșit între membrii de familiei, de către un minor în pagubă tutorelui ori de către cel care locuiește împreună cu persoana vătămată sau este găzduită de acesta (art. 231- plângere prealabilă)
gestiunea frauduloasă (art. 242 – plângere prealabilă)
hărțuirea (art. 208 – plângere prealabilă)
hărțuirea sexuală (art. 223 – plângere prealabilă)
însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor (art. 243 – împăcare)
înșelăciunea (art. 244 – împăcare)
înșelăciunea privind asigurările (art. 245 – împăcare)
împiedicarea exercitării libertății religioase (art. 381 -plângere prealabilă)
lovirea sau alte violențe (art. 193 – plângere prealabilă)
nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului (art. 379 – plângere prealabilă)
nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 287 alin.1 lit. d și g – plângere prealabilă)
seducția (art. 199 – împăcare)
tulburarea de posesie (art. 256 – plângere prealabilă)
tulburarea folosinței locuinței (art. 320 – împăcare)
violul (art. 218 – plângere prealabilă)
violarea vieții private (art. 226 – plângere prealabilă)
violarea sediului profesional (art. 225 – plângere prealabilă)
violarea secretului corespondenței – (art. 302 alin. 1 – plângere prealabilă)
violarea de domiciliu (art. 224 – plângere prealabilă)
vătămarea corporală din culpă (art. 196 – plângere prealabilă)
violența în familie (art. 199 – împăcare)

Mai trebuie menționat că mediatorii sunt asimilați persoanelor cu atribuții oficiale conform notei interne nr. 59897/20.08.2012 emise de ANP, aceștia putând avea întrevederi cu deținuții ori de câte ori este necesar.

Laura Mădălina Marinela Pîrvan & Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Între trecut , prezent şi viitor !

Între trecut , prezent şi viitor ….

Am vrut să scriu deseori despre lucruri frumoase, despre momentele plăcute din viața oamenilor, despre partea aceea frumoasă a vieții. Și am scris. Însă de fiecare dată când am făcut-o, realitatea m-a plesnit cu atâta putere peste față încât urme adânci mi-au rămas pe obraz.
Am scris despre acei oameni care credeam că sunt speciali, că au un caracter admirabil și o personalitate de neclintit. Mai târziu însă am descoperit stupefiată că special era doar felul lor de a îmbrăca minciunile în cuvinte frumoase, că acel caracter admirabil era inexistent, iar personalitatea era bine mascată de câteva fapte bune.
Am scris deseori despre prietenie și despre oamenii care credeam că-mi arată în fiecare zi ce înseamnă ea. Am descoperit deseori că și ei aveau deseori cuțite la capătul brațelor.
Am scris despre oameni care mă inspirau și îmi dădeau speranțe. De fapt, ei vindeau doar iluzii de care eu deveneam dependentă și le doream cu lăcomia unui om privat de ceea ce-și dorea.
Acesta este motivul pentru care mi-e teamă să mai scriu despre partea frumoasă a vieții și despre momentele frumoase pe care mi le dăruiesc uneori oamenii. Mi-e teamă ca realitatea să nu mă găsească iarăși și să mă pălmuiască zdravăn. Palmele ei sunt reci, umede și au o forță pe care nu o pot învinge.
Amintirile frumoase sunt clipe pe care noi le furăm timpului. Amintirile dureroase sunt cele pe care realitatea ni le oferă forțat. Ele au un ecou puternic, care ne răsună în suflete vreme îndelungată. Pe ele timpul nu-și așterne praful, lăsându-le să provoace în continuare durere și amărăciune, o amărăciune care îți invadează toată ființa.
Se spune că nu e bine să trăim în trecut și să păstrăm dezamăgirile în suflet. Eu spun că asta nu e posibil. Nu e de ajuns voința, dorința sau autocontrolul pentru a ne scutura de trecut. În fond, de ce am face-o ? Trecutul e ceea ce suntem în prezent, e drumul acela mai scurt sau mai lung pe care l-am parcurs fiecare în parte. Sunt multe întrebări ale prezentului la care doar trecutul ne oferă răspunsuri și multe întrebări ale trecutului la care ne răspunde viitorul. E un cerc în care ne învârtim la nesfârșit, la fel cum fac șoarecii în acea rotiță care se învârte amețitor de repede, cu marea diferență că noi nu ne putem opri. Nu putem ieși din acest cerc, ci continuăm să ne învârtim în același ritm amețitor și obositor.
Ca și în trecut, dezamăgirile, trădările, înșelăciunile și ipocrizia mă trag deseori de mânecă și acum.
Și știu. Știu că deși nu recunosc, oamenii le-au simțit biciul pe propria piele. Doar că îi doare să își găsească gândurile pierdute printre rândurile altcuiva…
Tina Paraschiv