În ce litigii poate fi aplicată procedura medierii ?

În ce litigii poate fi aplicată procedura medierii ?

În domeniul protecției consumatorilor:
- când consumatorul invocă existența unui prejudiciu ca urmare a achiziționării unui produs sau unui serviciu defectuos,
- a nerespectării clauzelor contractuale ori garanțiilor acordate,
- a existenței unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori și operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislația națională sau a Uniunii Europene în domeniul protecției consumatorilor;

În materia dreptului familiei, în cazul neînțelegerilor dintre soți privitoare la:
- continuarea căsătoriei;
- partajul de bunuri comune;
- exercițiul drepturilor părintești;
- stabilirea domiciliului copiilor;
- contribuția părinților la întreținerea copiilor;
- orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
- în domeniul litigiilor privind posesia, grănițuirea, strămutarea de hotare, precum și în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;
- în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;
- în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea și încetarea contractelor individuale de muncă;
- în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepția litigiilor în care s-a pronunțat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvență, a acțiunilor referitoare la Registrul Comerțului și a cazurilor în care părțile aleg să recurgă la procedurile prevăzute la art. 999-1018 din Codul de procedură civilă;

COSTURI REDUSE

- Nu există taxă de timbru;
- Nu există onorarii ale avocaților;
- Nu există cheltuieli cu expertize sau martori.

Laura Mădălina Marinela Pîrvan & Tina Paraschiv
www.juristcons.com