Atât de mult mi-aș dori !

Atât de mult mi-aș dori !

Atât de mult mi-aș dori ca atunci când se despart, oamenii să poată pleca fără să se rănească reciproc. Să plece fără să-și frângă inimile cu cuvinte otrăvite, să nu lase în urmă un iad care macină sufletul celui rămas în urmă până nu mai rămâne din el nimic de iubit și ajung la mine să-i mediez.

Atât de mult mi-aș dori ca oamenii să plece atunci când nu se mai iubesc, să plece la timp, sărutându-se pe frunte ca ultim rămas bun, în loc să-și spună scârbiți “adio”-uri pline de reproșuri și de ură.

Dar oamenii nu fac asta. Ei pleacă întotdeauna prea devreme sau prea târziu. Pleacă fără să spună nimic sau pleacă lăsând în urma lor o dâră lungă de nemulțumiri. Pleacă luându-ți libertatea de a iubi fără măsură, căci de fiecare dată vei deveni tot mai precaut și încrederea în cei care vor urma.

Nu pleacă sărutându-te pe frunte ca ultim rămas bun, ci pleacă lăsându-te ciobit, trădat și marcat de trecerea lor prin viața ta.

Atunci când se despart, oamenii încep întotdeauna două războaie: unul cu cel care a plecat și unul cu ei înșiși și cu durerea care a rămas acum în locul fericirii și așa ajung să intre în mediere pentru conflictul lor .

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Singurătate în 2 poate fi o posibilă mediere !

Singurătate în 2 poate fi o posibilă mediere !

Un lucru mai rău decât singurătatea sau despărțirea e singurătatea în doi. Doi oameni care nu mai au ce să-și spună sau dacă au sunt doar reproșuri, doi oameni care au uitat ce i-a apropiat și au uitat să își mai rostească vorbe frumoase, doi oameni care nu se mai iubesc dar nu au curajul să se despartă.
O relație în care unul oferă și celălalt doar primește, în care unuia îi pasă, iar pe celălalt nu îl interesează, în care faptul că adorm și se trezesc în același pat nu mai are nici o semnificație. E timpul pentru o mediere !

Compar acest tip de singurătate cu un plasture uitat pe o rană. Stă acolo zile, săptămâni, luni, ani iar sub el rana devine din ce în ce mai adâncă. Ar fi mai simplu să îl smulgem la timp. Ne-ar durea cât ne-ar durea apoi rana ar începe să se vindece și durerea am da-o uitării. Dar nu facem asta. Nu toți. Lăsăm acolo plasturele de teamă că o să ne doară. Și ne mințim că lucrurile se vor schimba, că totul va fi bine. Dar nu e așa. Ruptura e acolo, nu se mai poate lipi, nu se mai poate coase, nu se mai poate înnoda sau remedia.

Devine obositor, frustrant să vezi doi oameni singuri într-un cuplu care au o dispută tacită iar tu mediator intre acei doi oameni singuri să nu poți să-i mediezi și să le umpli golul sau să le vindeci durerea. Te obosește și te îmbătrânește.
În această postură, timpul nu îți poate fi decât dușman. Ce nu faci la timp, faci prea târziu sau niciodată iar medierea care ar fi o ultimă soluție să nu aibă sens.

Nu putem trăi aceeași viață de două ori, nu avem timp să comitem toate greșelile din lume, nu avem timp să le îndreptăm pe toate și nici timp să pierdem mediind ceva ce nu poate fi mediat.

În concluzie, nu avem timp de irosit cu oameni care nu ne vor, care nu ne acceptă și nu ne înțeleg.

E timp doar pentru iubire adevărată, pentru lacrimi de bucurie, pentru vorbe frumoase, pentru atingeri calde, pentru demnitate, pentru medierea sufletului.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Acord de mediere încheiat. Răzgândirea părților !

Acord de mediere încheiat. Răzgândirea părților !

Este posibil ca, în intervalul de timp dintre data încheierii acordului de mediere (când se întrunesc voințele părților) și data prezentării la organul judiciar în vederea”consfințirii” potrivit art. 59 alin. 2 din Legea nr. 192/2006, una dintre părți să se răzgândească și să nu mai fie de acord cu acel conținut al înțelegerii inițiale.

Eu cred că această revenire nu produce niciun efect cu privire la procedura din fața organului judiciar. Aceasta pentru că ”acordurile de mediere produc efecte între părți de la data încheierii lor,” nu a autentificării sau consfințirii înțelegerii lor – deoarece acordul de mediere este un contract supus dreptului comun. Doar dacă privesc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, alte drepturi reale, partaje, cauze succesorale, precum și în cazurile de constituire, modificare sau stingere a oricărui drept real imobiliar, și în toate situațiile în care legea impune, sub sancțiunea nulității, îndeplinirea unor condiții de fond și formă, acordurile de mediere produc efecte de la data îmbrăcării formei ”ad validitatem” în fața notarului public sau al instanței de judecată (conform alin. 4, 41 și 5 ale art. 58 din Legea nr. 192/2006).

Răzgândirea poate surveni în cazul unui acord de mediere civilă sau al uneia penale. În sprijinul opiniei mele aduc ca argument și jurisprudența existentă în materie penală. Astfel, referindu-se la „împăcarea părților” ca instituție de drept procesual penal, instanțele au decis că împăcarea trebuie să fie definitivă, în sensul că nu se mai poate reveni asupra ei din momentul exprimării voinței. Ori, dacă prin împăcare se înțelege o convenție dintre părțile procesului penal cu privire la litigiul dintre acestea, este evident că susținerile sunt întru totul valabile și pentru acordul de mediere, o formă nouă și distinctă de înțelegere a celor implicați în comiterea unei infracțiuni.

Prin urmare, în procedura consfințirii, organul judiciar este chemat să verifice acordul de mediere sub aspect formal și să se asigure că părțile l-au încheiat în cunoștință de cauză, în sensul că nu au avut consimțământul viciat. Ori, aceste aspecte se verifică prin raportare la momentul încheierii acordului și nu la momentul prezentării părților în fața organului care face verificarea. Dacă una dintre părți s-a răzgândit, acesta este un caz clasic de denunțare unilaterală a contractului (acordul de mediere fiind un contract, el are putere de lege între părți, potrivit art. 1270 Noul Cod Civil, încă de la data încheierii sale) și poate atrage răspunderea acelei părți pentru neîndeplinire, în condițiile legii civile. Deci, sub aspect penal, organul judiciar nu are decât o singură soluție: să analizeze și să ia act de voința părților existentă în momentul încheierii acordului.

Se ivește însă o dificultate în situația în care una dintre părți nu se prezintă în fața organului judiciar. Există însă temeiuri legale pentru a dispune citarea, inclusiv aplicarea unei amenzi judiciare sau chiar aducerea cu mandat a acesteia.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Un an de când ședința de informare privind medierea este obligatorie înainte de proces. Care sunt beneficiile aduse justițiabililor ?

Un an de când ședința de informare privind medierea este obligatorie înainte de proces. Care sunt beneficiile aduse justițiabililor?

În 15 februarie 2014 s-a împlinit un an de când s-a introdus obligativitatea justițiabililor de a se informa cu privire la avantajele medierii. ”Cu alte cuvinte, toți ” cei care vor să înceapă un proces pot face acest lucru doar dacă participă, în prealabil, la o ședință de informare privind medierea. În caz contrar, instanța va respinge ca inadmisibile cererile lor de chemare în judecată. Cum a influențat noua procedură mediul juridic în acest an, care sunt avantajele și dezavantajele aduse, dar și care au fost implicațiile pentru justițiabili aflați din materialul următor.

Ședința de informare privind medierea a devenit obligatorie în 15 februarie 2013, dată de la care s-a instituit obligația legală pentru părți că, anterior declanșării unei acțiuni în instanță, să se prezinte la mediator în vederea informării cu privire la posibilitatea soluționării diferendelor pe calea medierii.

Obligativitatea ședinței de informare este prevazută de Legea nr. 115/2012, care stabilește, totodată, cazurile în care trebuie urmată procedura prealabilă instanței de judecată. În plus, documentul prevede că ședința de informare este gratuită: “Pentru activitatea de informare și consiliere a părților cu privire la procedura medierii și avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu”. Mai precis, în situația în care ambele părți se prezintă la mediator, acesta nu poate pretinde onorariu pentru activitatea de informare.

Conform dispozițiilor în vigoare, în cazul în care toate părțile sunt prezente, dovada participării la ședința se va face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. În cazul în care una dintre părți refuză înscris participarea la ședinta de informare ori nu se prezintă la data fixată pentru ședința de informare, mediatorul nu va elibera certificatul de informare, ci va întocmi un proces-verbal, care se depune la dosarul instantei .

După această ședință de informare, urmează fie procedura propriu-zisă de mediere (semnarea acordului de mediere între părți și mediator, urmată de derularea propriu-zisă a procedurii, subiect pe care îl tratez într-un material amplu), fie sesizarea instanței de judecată de către reclamant.

“Introducerea informării este un început și… cam atât!”

Opinia mea este că : “Introducerea informării este un început și… cam atât! Adică ne-am ridicat de jos… și am rămas acolo!”,

Deși a trecut deja un an de când ședința de informare a devenit obligatorie, se simte nevoia unei viziuni și unei strategii noi, care să ducă mai departe acest început al implementării conceptului de mediere în societatea românească: “Mai rămâne de văzut cine și când își va asuma acest demers”.

Potrivit mediatorului, justițiabililor li s-a dat posibilitatea de a fi informați corect, de către specialiști, iar asta ar fi trebuit să constituie un avantaj de care fiecare trebuia să profite, mai ales că este cu caracter gratuit. În schimb, acest avantaj s-a pierdut pe drum.

Menționez “Faptul că reclamantul este ținut să facă dovada invitării părții adverse la informare cu privire la mediere a dus la transformarea acesteia într-o simplă formalitate de eliberare a procesului-verbal, și nu la o conștientizare reală asupra avantajelor procedurii de mediere”.

În mod normal, obligativitatea trebuia să privească ambele părți participante în conflict și, mai mult, să fie obligate să se prezinte împreună la informare, acesta fiind un prim pas către acceptarea unei căi de soluționare amiabilă a disputei lor. Cu toate acestea, solicitanții nu sunt interesați și nici măcar curioși să înțeleagă la ce e bună medierea. “Cred că mai degrabă o percep ca pe un obstacol în drumul lor către instanțele de judecată”.

Din acest motiv, susțin că, este necesară o îndelungată și susținută muncă pentru educarea oamenilor în spiritul comunicării pașnice și acceptării dialogului, deschiderii și obținerii unei soluții convenabile pentru ambele părți.

“Mai mult, oamenii nu au exercițiul deciziei asupra soluțiilor privitoare la interesele proprii, le este teamă să își asume o negociere, o confruntare față în față cu adversarul, și atunci deleagă această răspundere avocatului și respectiv judecătorului”, și mai adaug că: mediatorul are extrem de puțin timp la dispoziție pentru a reuși să îi conecteze pe cei aflați în conflict astfel încât actul medierii să își dovedească eficiența și să își arate roadele.

Un an de la obligativitatea ședinței de informare prin ochii Consiliului de Mediere este exprimată astfel:

Punctele tari și punctele slabe ale ședinței de informare privind medierea sunt:

Consider că beneficiile acestei proceduri sunt pentru societatea românească luată în ansamblu și nu pentru mediul juridic. Prevederea legislativă care a introdus obligativitatea ședinței de informare privind avantajele medierii este doar un pas intermediar până la introducerea obligativității recurgerii la procedura medierii în anumite cazuri de dispute care vor fi atent selecționate de legiuitor în viitor, în acord cu politicile europene în domeniu.

Românii vor ajunge, în timp, să ocolească din ce în ce mai des procedurile judiciare extrem de costisitoare, mari consumatoare de resurse și pline de nesiguranță, soluția instanței fiind impredictibilă, urmând să se orienteze în mod semnificativ către mediere.

Un punct slab al prevederii legislative în discuție este includerea unor nespecialiști ai domeniului în rândul celor care promovează o procedură pe care nu o înțeleg și în care nu cred.

Observ că degrevarea instanțelor de judecată, a scăzut numărul cererilor de chemare în judecată introduse în instanță drept pentru care:

Dacă s-ar realiza aceste deziderate, societatea românească ar avea de câștigat, făcând un pas mare spre normalitate. Iar starea de normalitate presupune rezolvarea disputelor în afara instanței de judecată, prin dialog constructiv. Acest lucru nu s-a realizat, însă, datorită opoziției unei părți importante a mediului juridic, parte direct interesată în menținerea actualei piețe a conflictelor, sursa importantă de venituri pe termen lung pentru aceasta și sursa de cheltuieli semnificative pentru părțile implicate în procese și pentru statul român.

Începând din iulie 2013, ședința poate fi realizată și de notari, avocați etc. Totuși, documentele eliberate de ei, care dovedesc participarea la ședința, au stârnit mai multe controverse. Am o dilemă și anume: dacă până la urmă, au ele valoare juridică, sunt acceptate în instanță sau doar certificatul de informare/procesul-verbal sunt acceptate de judecători ?

Cert este că: documentele invocate stârnesc, în mod firesc, controverse pentru cei nefamiliarizați cu domeniul medierii care, în mod nefericit, au fost incluși în categoria celor cu atribuții în acest sens.

Răspunsul l-am găsit la această dilemă, în cadrul ședinței CSM-ului din data de 10 decembrie 2013:
- categoriile de profesioniști precizați au îndatorirea de a informa părțile cu privire la existența medierii ca procedură alternativă procesului judiciar urmând ca acestea să îndrume părțile către mediator (conform art. 2 alin. 1 ind. 3 coroborat cu art. 6 Legea nr. 192/2006 și art. 21 C. proc. civ.);

- mediatorul este cel care urmează a realiza toate etapele de mediere, inclusiv procedura de informare fiind singurul profesionist abilitat să emită certificatul de informare sau procesul-verbal.\

Punctul de vedere al Consiliului de Mediere privind punerea în aplicare a art. 2 alin. (1ˆ3) din Legea 192/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea 214/2013, a fost trimis anul trecut tuturor instanțelor de judecată din țară.

Este sau nu o măsură bună introducerea obligativității ședinței de informare privind medierea? Nu reprezintă o cheltuială în plus pentru justițiabili ?

Vin și argumentez cu toată convingerea că : totul depinde din ce punct de vedere privim. Pentru justițiabili și potențiali justițiabili, măsura este benefică întrucât le lărgește orizontul cu privire la modalitățile de soluționare a conflictelor, arătându-le faptul că instanța de judecată nu este mereu calea de urmat. Pentru mediatori este o asumare (liber aleasă) de prestare a unui serviciu cu titlu gratuit cu posibilitatea reală de a îi avea în viitor ca și clienți în procedura medierii pe cei informați despre avantajele acesteia. Pentru mediul juridic este o oportunitate uriașă pe care în cele din urmă sper ca o va descoperi.

Și încă ceva, atunci când anormalitatea se confundă cu normalitatea (3.3 milioane de procese la o populație de 20 de milioane), normalitatea pare a fi de neatins. Și da, medierea este o cheltuială pentru cei interesați, însă nu în plus: medierea este cu 95% mai puțin costisitoare decât susținerea unui ciclu procesual, conform datelor oficiale făcute publice la Bruxelles în decembrie 2012.

Tina Paraschiv
www.juristcons.com

Am convingerea ca partile prefera medierea tocmai datorita caracterului confidential, rapiditatii si costurilor facile.

Am convingerea ca partile prefera medierea tocmai datorita caracterului confidential, rapiditatii si costurilor facile.

Medierea incepe sa functioneze. Va spun din propria experienta si din cea a colegilor apropiati, incepem sa avem medieri constant, nu doar cate una, din cand in cand. As numi asta un bun inceput.

Medierea se construieste. Sunt doua categorii de acorduri de mediere. In primul rand sunt acordurile de mediere care ajung in instanta si sunt validate de catre judecatori in cadrul procedurii judiciare si acordurile de mediere care rezolva problemele partilor, dar care nu necesita prezentarea la judecator pentru incuviintare si adaug ca marea majoritate a problemelor cu care se confrunta partile nu presupun efecte in raporturile cu tertii.

Consider ca singurele tipuri de litigii unde medierea produce efecte juridice in raporturile cu tertii, adica in exteriorul vietii partilor, sunt cele care privesc transferul drepturilor de proprietate in principal. Și doar aici exista obligativitatea ca acordurile de mediere sa fie incuviintate de catre instanta.

Din experienta mea pot spune ca inclusiv in partajele judiciare, care nu au ca obiect imobile, partile prefera medierea tocmai datorita caracterului confidential, rapiditatii si costurilor facile. Daca s-au clarificat raporturile dintre ei, nu au interesul sa ajunga in instanta. Pe de alta parte, ne confruntam la momentul de fata cu un conservatorism al instantelor si cu o serie de solutii care nu ne ajuta, ne creeaza discutii. Profesia de mediator este o profesie tanara, care si-a dobandit eficienta abia de la sfarsitul anului 2012, cand practic s-a contruit piata si intregul sistem legislativ in domeniu.

Progresele sunt evidente.

Sunt de parere ca medierea a avansat foarte mult in ultimul an, existand toate premisele pentru si mai mare dezvoltare in viitorul apropiat. Sunt optimista si vad cum progresam. La ora actuala cadrul legislativ construieste iar cetatenii apeleaza la mediere pentru ca sunt in primul rand nevoiti.
Exista un intreg plan de masuri legislative pus in aplicare care ajuta cetatenii sa afle ca au si aceasta alternativa, ca este utila pentru ei, ca este utila pentru creseterea actului de justitie prin degrevare si implicit a ajutat medierea sa se aseze pe piata ca o profesie utila atat pentru mediatori cat si pentru cetateni.

In ceea ce priveste modul in care institutiile au inteles sa sprijine si sa dezvolte medierea, eu cred ca se fac eforturi serioase si sustinute.

Va rog sa aveti in vedere faptul ca in momentul de fata in Romania exista o piata a serviciilor de mediere care s-a conturat abia de aproape un an. Și s-a conturat cu controversele de rigoare si cu o reglementare care nu constituie o politica publica de implementare a medierii, dar si cu eforturi ale institutiilor interesate de a-si eficientiza activitatea.

Nu trebuie uitat nici efortul Consiliului de Mediere de a crea o piata a medierii si de forma un corp profesional bine pregatit, efortul CSM de a degreva instantele, efortul Ministerului Justitiei de a clarifica rolul si continutul pregatirii mediatorului. Intr-un an de zile am reusit sa facem progrese atat de mari, sa ne asezam la masa discutiilor mai multe institutii, pentru a ne imbunatati cu totii viata.
Tina Paraschiv

Cum exploreaza procesul de mediere nevoile/interesele persoanelor in conflict ?

Cum exploreaza procesul de mediere nevoile/interesele persoanelor in conflict ?

Medierea este o metoda de solutionare a conflictelor dintre persoane, ce se fundamenteaza pe nevoi si interese. Discutiile din mediere, informatiile pe care partile le pun in discutii, intrebarile mediatorului si toata structura dialogului converg toate spre sondarea nevoilor si intereselor partilor implicate in conflict.

Odata cunoscute – nevoile si interesele fiecarei parti – medierea urca urmatoarea treapa ca proces, si anume negocierea solutiilor in lumina si prin prisma nevoilor si intereselor persoanelor. Din acest punct de vedere, negiocierea din mediere nu se desfasoara in simetria principiului do ut des facio ut facias, ci in baza “achitarii” unor nevoi sau interese ale negociatorului.

Negocierea solutiilor ori propunerilor fiecarei persoane din conflict presupune cunoasterea solutiilor si propunerilor persoanelor si baza lor de nevoi si interese. Putem spune ca negociind/discutand propunerile reciproce si complementare, persoanele din mediere isi negociaza/discuta nevoile si interesele lor personale, atat cat au fost devoalate in sedintele comune. Uneori persoanele apeleaza la sedintele private, in care prin increderea pe care au dobandit-o in persoana mediatorului, doresc ca doar acesta sa cunoasca unele aspecte mai private ori ce tin inca de domeniul secretului in cauza.

Procesul de mediere incepe prin discutarea problemei/situatiei, discutarea conflictului asa cum s-a petrecut el, si cum este perceput de fiecare din persoanele implicate. In tot acest timp, mediatorul cat si partea care asculta, noteaza elementele esentiale pentru persoana care nareaza conflictul.

A doua treapta de discutii este discutarea intereselor si nevoilor, problemelor personale incidente in cauza. A treia treapta din discutii consta in generarea optiunilor. Dupa ce fiecare parte si-a aratat propunerile sale, se trece la treapta negocierii propriu-zise a optiunilor/propunerilor. In urma negocierii, persoanele agreaza una sau mai multe solutii propuse.

In toate cazurile, pentru ca o solutie ori o propunere sa fie acceptata de catre o parte, aceasta trebuie sa satisfaca intr-un grad multumitor nevoile si interesele persoanei careia ii este adresata, altfel nu va fi agreata.

Referindu-ne strict la nevoile si interesele persoanelor implicate in conflict putem spune ca, interactiunea dintre acestea (in planul individual al fiecarei parti) la momentul ivirii conflictului, va genera, printr-o noua perspectiva, coagularea unei solutii la conflict la momentul medierii. Asadar convergenta initiala a intereselor dintre persoane a degenerat in conflict. Convergenta a generat divergenta.

Momentul divergent este conflictul propriu-zis, care difera ca durata/intensitate/tip, insa prezinta aceeasi structura de relatie intre persoane. Din momentul aparitiei divergentei, apare necesitatea unei noi convergente pentru re-asezarea persoanelor intr-o stare de normalitate. Daca nu in starea dinaintea conflictului catusi de putin, macar intr-o noua relatie cu noi coordonate.

Convergenta si divergenta au loc in baza nevoilor si intereselor persoanelor care interactioneaza. In fapt, acest dinamism relational este inerent, fiind ontologic in structura persoanei umane, persoana supusa schimbarii, in functie de diversitatea factorilor umani si nu numai, cu care zi de zi intra in contact.

Interesul meu intr-o cauza pare sa fie motiv de conflict atunci cand interesul altuia in cauza este ori acelasi ori cel putin similar si se atenteaza la satisfacerea interesului meu.

In conflictele de zi cu zi observam aceasta dualitate de interese identice ori similare privind un anumit lucru ori o anumita persoana.

Conflictul privitor la custodia comuna a fetitei de 2 ani (cu titlul de exemplu) are in componenta sa interesul fiecarui parinte de a o avea pentru el. In unele din cazurile pe care le-am mediat pana acum in acest domeniu – custodia comuna a copilului – fiecare parinte isi vroia copilul doar pentru sine, vroia sa fie doar a lui, intocmai ca un bun.

Evident abordarea era una care se impotriveste legislatiei cat si principiilor de interes personal al persoanei copilului, si a trebuit mai intai sa plec de la discutarea acestor premise si principii umane cu parintii. Conflictul ramanea in continuare deschis. Era momentul medierii.

Conflictul privitor la succesiune, pune in discutie interesul celor 4 frati (cu titlul de exemplu) in ceea ce priveste un bun anume din mostenire ori intreaga mostenire pe care fiecare o doreste intr-un alt mod. 2 vor acelasi pamant de la munte, ceilalti 2 au un conflict ce vizeaza garsoniera din cartierul Militari-Veteranilor. Asadar interesele se interpun si pare ca nu este cale de iesire. Interesul unuia exclude acelasi interes la altuia privitor la acelasi bun in discutie. Conflictul este deschis. Este momentul medierii.

Conflictul privitor la o creanta vizeaza deasemeni o dualitate de interese. Banca, Asociatia de Proprietari, o institutie de credit, (cu titlul de exemplu), doreste plata unei datorii clare. La prima vedere debitorul nu are nici o sansa de castig. Trebuie sa achite suma de 10.000 de lei, insa acesta nu are momentan resursele disponibile, situatia economica actuala si alti factori l-au adus in imposibilitatea platii datoriei. Ce e de facut ?

Creditorii doresc sa isi recupereze suma cu orice pret. Interesul lor principal este recuperarea datoriei. Interesul creditorului nu este sa nu plateasca, nici nu are cum sa se exonereze de plata unui credit, asadar el nu se eschiveaza de la plata, ci doar se afla pur si simplu in imposibilitate de plata la momentul actual. Conflictul este deschis. Este momentul medierii.

Fiecare conflict are structura de mai sus – o dualitate de interese care converg la un moment, dualitate care la un moment dat duce la individualitatea intereselor aparand situatia de divergenta – conflictul. Situatia de divergenta este o situatie normala la un moment dat, avand in vedere fluctuatiile si dinamicitatea intereselor si nevoilor noastre de zi cu zi. Este normal sa imi schimb la un moment dat prioritatile, sa imi re-prioritizez ceea ce vreau – interesele si nevoile-de la o anumita relatie. Este normal sa schimb directia, optiunea, modul de a fi.

Situatia de divergenta presupune o restructurare de relatie, prin dialog, prin mediere daca dialogul direct cu persoana in cauza este anevoios ori imposibil. In toate cazurile medierea este un coagulant mult mai forte.

In mediere, din toate discutiile persoanelor cu mediatorul, acesta trebuie sa urmareasca fondul de nevoi si interese ale partilor. Acest lucru este posibil doar si numai daca s-a construit relatia de incredere persoana din conflict – mediator. Fara aceasta relatie, medierea nu este viabila. Poate incepe, poate continua, se poate incheia prin procesul verbal de inchidere a medierii, insa medierea nu are suflul necesar succesului ei fara doza de incredere in persoana mediatorului ales.

Din practica am observat ca nu intotdeauna este usor sa afli interesele si nevoile reale persoanelor cu care vorbesti. Pe de o parte, putem avea persoane in mediere care sunt libere, deschise, vorbesc si discuta fara temeri, persoane cu un grad inalt de incredere in ele, cu o deschidere mare spre un dialog despre problema lor.

Pe de alta parte in mediere persoanele pot fi rezervate, inchise, suspicioase, sceptice. Arta mediatorului este de a le deschide pe acestea la un dialog, in beneficiul lor. Nu exista persoana care sa nu poate fi deschisa, oricat de inchisa ar fi. Un alt aspect din discutiile cu oamenii este ca deseori, cel mai greu este sa declansezi momentul deschiderii printr-un anume lucru, printr-o idee care sa ii cada bine, printr-un gest, printr-un fapt care sa dozeze incredere in discutie si sa deschida persoana spre un dialog constructiv.

In toate cazurile, in toate medierile, deschiderea discutiilor, construirea si pastrarea increderii in relatia mediator-persoana din conflict, este mediul perfect pentru sondarea si reliefarea nevoilor si intereselor reale ale fiecarei persoane. Fara aflarea acestor factori determinanti ai conflictului, solutiile negociate sunt subrede, si medierea a fost mai mult tranzactie decat mediere.

Solutiile sunt subrede deoarece nu au ca fundament satisfacerea nevoii ori a interesului de baza in conflict, chiar cu un compromis. In cele din urma, daca persoana conchide ca satisafacerea interesului sau merita unui anume compromis, inseamna ca medierea a avut rezultatul scontat, un rezultat multumitor. Conteaza enorm gradul de satisfacere a nevoii ori a interesului , grad cuantificat de insasi partea in nevoie sau cu acel interes.

Nevoile si interesele persoanelor in mediere sunt umbra tuturor discutiilor cu mediatorul. Sunt deasemeni si umbra solutiilor finale acceptate de catre parti. Atat discutiile cat si solutiile sunt sistemic angrenate cu nevoile si interesele persoanelor din conflict.
Tina Paraschiv

Oamenii au nevoie de …

Oamenii au nevoie de …

Oamenii au nevoie de iubire. Au nevoie sa se simta iubiti, au nevoie ca inima lor sa bata la unison cu inima altcuiva. Au nevoie sa simta fluturi in stomac, sa li se spuna lucruri frumoase, sa primeasca afectiune. Au nevoie de atentie, au nevoie de imbratisari calde si sincere. Au nevoie de acea siguranta pe care ti-o da doar iubirea. Au nevoie de o jumatate a lor.

Oamenii au nevoie de prietenie. Au nevoie de un suflet care sa le fie aproape si care sa-i asculte. Sa le asculte bucuriile si tristetile. Sa se bucure si sa planga alaturi de ei. Au nevoie sa nu se simta singuri, neajutorati. Au nevoie de doua maini care sa se intinda pentru ei atunci cand sunt la pamant. Oamenii au nevoie si cauta toata viata prieteni.

Oamenii au nevoie de speranta. Au nevoie sa creada ca atunci cand lucrurile merg doar prost o sa apara ceva care o sa schimbe situatia in bine. Au nevoie sa stie ca viata nu ia fara sa dea inapoi. Oamenii au nevoie de speranta pentru a continua drumul anevoios al vietii, pentru ca speranta e calea pe care mergem cautand luminita de la capatul tunelului.

Oamenii au nevoie de pace. Au nevoie sa se simta bine in pielea lor, sa fie impacati cu viata lor, cu realizarile si cu esecurile lor. Au nevoie sa se impace cu trecutul si cu ce a ramas acolo. Oamenii au nevoie sa isi simta sufletul usor si nu ingreunat de suferinta.

Oamenii au nevoie de libertate. Au nevoie sa nu se simta ingraditi, sufocati. Au nevoie sa simta ca detin controlul asupra deciziilor lor. Au nevoie sa fie ei insisi, nu niste indivizi obligati sa poarte o masca a societatii.

Oamenii au nevoie de curaj. Au nevoie sa se simta puternici. Sa simta ca pot. Ei au nevoie de curaj pentru a infrunta tot ce pare fara rezolvare.

Oamenii au nevoie de credinta. Au nevoie sa simta ca undeva, acolo Sus, cineva ii iubeste si ii ocroteste de tot ce e rau. Au nevoie sa simta ca nu le este dat mai mult decat pot ei sa duca.

Oamenii au nevoie de lacrimi de bucurie, de imbratisari calde, de gesturi tandre, de vorbe frumoase, de sinceritate, de incredere si de finaluri fericite.

Iar pentru toate astea… oamenii au nevoie de alti oameni!
Tina Paraschiv

Metodele alternative de solutionare a disputelor in Romania ! – Medierea si arbitrajul.

Metodele alternative de solutionare a disputelor in Romania !
Medierea si arbitrajul.

Arbitrajul

Fara a avea intentia sa ne pozitionam ferm in favoarea arbitrajului sau a medierii in cadrul acestui articol, statisticile sunt elocvente in sensul unei dezvoltari spectaculoase a arbitrajului ca forma alternativa de solutionare a disputelor. Din cunostintele noastre un numar de peste 400-500 dosare de arbitraj se afla pe rolul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, si un numar mai redus pe rolul curtilor de arbitraj de pe langa camerele de comert judetene.

Dimensiunea numerica si traditia dobandita recomanda arbitrajul ca fiind prima forma de metoda alternativa de solutionare a disputelor in Romania.

Arbitrajul institutionalizat si arbitrajul ad-hoc

In cadrul arbitrajului se identifica doua mari categorii, anume arbitrajul institutionalizat si arbitrajul ad-hoc, in aceste doua categorii putand intra atat arbitraje interne cat si arbitraje internationale.
Arbitrajul institutionalizat se poate desfasura sub auspiciile institutiei Curtii de Arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, caz in care partile adera la regulile de procedura ale Curtii, in vigoare la data sesizarii tribunalului arbitral.
In cazul arbitrajului ad – hoc, partile aleg regulile pe care acestia doresc sa le aplice in procedura, putand apela si la regulile prestabilite ale unui institutii de arbitraj. Spre exemplu, Regulile de procedura arbitrale ale Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei prevad, in ce priveste forma arbitrajului, ca disputele pot fi supuse unui arbitraj ad-hoc in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 335/2007, cu dispozitiile Codului de Procedura Civila, cu dispozitiile conventiilor internationale la care Romania este parte precum si cu prezentele Reguli care privesc arbitrajul ad-hoc.

Medierea

In ceea ce priveste medierea, aceasta se afla la inceputurile sale, avand in vedere ca pentru consolidarea unei astfel de metode de solutionare a disputelor este nevoie de un interval de timp mult mai lung decat s-a scurs din 2006, anul Legii nr. 192/2007 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, pana in prezent. Sapte ani pot fi suficienti pentru adoptarea, asimilarea, uzitarea unor principii, insa s-au dovedit insuficienti pentru implementarea increderii depline in aceasta metoda.

Faptul ca noile modificari aduse legii privind medierea prevad obligativitatea participarii la sedinta de mediere inainte de sesizarea instantei de judecata, reprezinta o dovada, un indiciu ca medierea capata o importanta crescuta, justificandu-si utilitatea.

Ceea ce lipseste insa medierii si, intr-o oarecare masura, tuturor formelor alternative de solutionare a disputelor, este traditia, cunoasterea si mentalitatea necesare. Dintre toate formele de solutionare, arbitrajul a dobandit cea mai mare traditie, are cea mai mare raspandire, iar profesionistii au in minte arbitrajul ca prima forma de solutionare alternativa a disputelor. Dobandirea unei traditii si a unei mentalitati inovatoare este un proces de lunga durata prin definitie. Faptul ca, in Romania, aceste forme de solutionare a disputelor nu sunt folosite la capacitatea maxima, este tocmai din cauza neintrunirii uneia dintre premisele de mai sus. Rolul de a informa, raspandi, argumenta avantajele uneia sau alteia dintre metodele ADR revine avocatilor, consilierilor, mediatorilor.

DAB – Dispute Adjudication Board

O discutie aparte comporta DAB – Dispute Adjudication Board, aceasta fiind o etapa prealabila arbitrajului, prevazuta in contractele de tip FIDIC. In randul beneficiarilor, contractorilor, angajatorilor de lucrari de constructie, tot mai multe sunt situatiile in care contractele de tip FIDIC sunt luate in considerare, prin aderarea la conditiile generale si posibilitatea partilor de a le modifica prin adoptarea unor conditii speciale.

Perioada in care contractele de tip FIDIC publicate de Federatia Internationala a Inginerilor Consultanti devenisera obligatorii pentru obiective de investitii din domeniul infrastructurii de transport de interes national, finantate din fonduri publice, dar si perioada de timp situata in afara acestei reglementari, au contribuit la schimbarea mentalitatii in mediul de afaceri din Romania, tot mai multe contracte de antrepriza fiind dupa modelul FIDIC. Partile apeleaza la mecanismul DAB cu increderea ca disputa preponderent tehnica va fi solutionata de o persoana cu pregatire si experienta indestulatoare.

Procedura DAB are insa si o continuare, in sensul ca, daca una dintre parti este nemultumita de solutia pronuntată de DAB, poate transmite o notificare partii adverse prin care exprima aceasta nemultumire, in final disputa fiind solutionata pe calea arbitrajului international.

In concluzie, cred ca ne aflam pe o linie ascendenta in ceea ce priveste schimbarea mentalitatii in sensul utilizarii tot mai dese a metodelor de solutionare alternativa a disputelor, o concluzie certa pana in prezent fiind ca, ori de cate ori am fost constransi sa aplicam una dintre metode, aceasta schimbare s-a produs. Ramane sa confirm, in calitate de practiciana, ca nu reactionez numai sub presiunea reglementarii obligatorii, ci ca voi identifica avantajele acestor metode si le voi prezenta ca atare celor interesati.
Tina Paraschiv

Medierea divorturilor si conflictelor auxiliare .

Medierea divorturilor si conflictelor auxiliare .

Mediatorul este un un manager de conflicte/neintelegeri/dispute. Existenta unui conflict intre soti privitor la o anumita problema in cadrul familiei, atat pana la momentul divortului, cat si dupa momentul divortului, poate face obiectul unui proces de mediere. Mediatorul poate fi contactat de catre soti, cand intre acestia intervin anumite probleme sau conflicte familiale referitoare la bunurile comune ale acestora, domiciliul minorilor (cand parintii sunt despartiti in fapt), exercitarea drepturilor si obligatiilor parentale, prevenirea unor fapte ale sotilor care pot dauna casniciei (diverse abuzuri), sau care pot dauna cresterii si educarii normale a copiilor minori, diverse conflicte.

Prezenta la mediator nu este in vederea unui consulting familial, ci doar in vederea gasirii unei solutii pentru rezolvarea unei anumite probleme. Toate acestea sunt conflicte ce au ca obiect drepturi de care sotii “pot dispune” asa cum este specificat in Legea Medierii, si drept urmare pot face obiectul unui proces de mediere. Problemele familiale de care este vorba, sunt conflicte familiale care pot fi solutionate la mediator inaintea divortului, in timpul divortului si ulterior divortului.

Conform art. 64 alin (1) din Legea Medierii nr 192/2006: pot fi rezolvate prin mediere neintelegerile dintre soti privitoare la: a) continuarea casatoriei; b) partajul de bunuri comune: c) exercitiul drepturilor parintesti; d) stabilirea domiciliului copiilor; e) contributia partilor la intretinerea copiilor; f) orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturile de care ei pot dispune potrivit legii.

In medierea conflictelor familiale, atunci cand exista si copii minori, pe langa principiile generale ale medierii (neutralitate, impartialitate, confidentialitate), survine inca un principiu care trebuie respectat (de catre toti participantii la mediere) pe tot parcursul procesului de mediere, si anume principiul interesului major si superior al copilului. Interesul superior al copilului, atunci cand se incepe solutionarea unui diferend familial dintre soti sau fostii soti, trebuie sa primeze si sa fie avut in vedere pe intreg parcusul discutiilor din timpul sedintelor de mediere. Orice acord al sotilor, care nesocoteste drepturile si interesele copilului minor este lovit de nulitate.

Mediatorul nu are competente in a desface o casatorie. A lua decizia de a divorta la mediator nu inseamna ca mediatorul intocmeste mentiunile de divort in actele de stare civila, etapa absolut necesara dupa decizia de a divorta. Mediatorul nu este competent in a constata – juridic vorbind – divortul. Nu poate elibera Certificatul de Divort. Rezolvarea tuturor problemelor/conflictelor/neintelegerilor legate de divort poate face obiectul medierii, nu si intocmirea actelor juridice de constatare a divortului.

Divortul inseamna in primul rand decizia de a divorta constatata de o autoritate in drept, si apoi, daca aceasta decizie este luata de ambii sotii si consemnata de autoritate, urmeaza solutionarea conflictelor legate de bunurile comune ale acestora si de custodia comuna a copilului, atunci cand este cazul.
Neintelegerile dintre soti pot fi solutionate intr-un mod eficient la mediator, care este un expert in facilitarea dialogului dintre soti. De cele mai multe ori, problemele familiale au ca si cauza lipsa comunicarii sau comunicarea defectuoasa dintre soti, a problemelor cu care se confrunta, a intereselor lor reciproce si complementare.

In unele cazuri conflictul central priveste decizia de a divorta a unuia dintre soti – acesta refuza divortul, in altele conflictul major este legat de copil si custodia acestuia. Partajul bunurilor comune este deasemeni un punct central referitor la conflictele legate de divort. Toate aceste puncte centrale pot interfera intre ele, rezultatul fiind un conflict deschis cu efecte negative iminente.

In toate cazurile, mai ales cand sunt copii minori in conflict, comunicarea si dialogul vor trebui re-consolidate, fostii soti fiind in situatia in care vor trebui sa isi reconstruiasca un nou tip de relatie intre ei pentru a avea legaturile necesare cu copilul minor. Custodia comuna este privita ca un drept superior al copilului, de o importanta majora pentru dezvoltarea psiho-sociala normala a acestuia, si ca o obligatie legala a fiecarui parinte.

Mediatorul impreuna cu parintii va sonda si va explora solutiile posibile, solutii puse in discutii de catre soti, si din toate discutiile, acestia vor alege solutia care le va multumi in cea mai mare masura. Este vorba despre programul efectiv de vizitare a copilului, de programul de vacante, de cheltuielile cu intretinerea zilnica, de educatia religioasa a copilului, de programele sportive conforme aptitudinilor copilului, de weekend-urile petrecute cu fiecare parinte, de ingrijirea medicala, de luarea deciziilor importante ce privesc copilul, etc.

In mediere decizia apartine in exclusivitate fiecarui sot, fiind analizata si discutata impreuna cu celalat sot si mediatorul. Discutiile din mediere au rolul de a stabiliza pe cat se poate relatiile dintre parinti. In orice conflict familial exista o solutie finala multumitoare pentru ambii soti. Uneori pot exista si solutii care nu necesita neaparat un compromis, ci se poate ajunge prin discutii la solutii integrative. Astfel, un avantaj major pentru un sot poate fi un interes minor pentru celelalt si in acest fel un “capat de cerere” poate fi solutionat foarte usor chiar si fara un compromis, sau cu un compromis foarte mic.

In urma unui proces de mediere privitor la divort, sotii pot lua decizia de a divorta sau de a continua casnicia. Solutionarea unui astfel de conflict prin mediere nu impune nici o solutie sotilor. Prezentarea la mediator in vederea medierii conflictului de divort poate avea ca rezultat “suspendarea” deciziei de a divorta. Poate avea ca solutie renuntarea la divort. Poate avea ca solutie divortul in anumite conditii pe care partile le accepta.

In mediere, sotii sunt liberi sa discute, sa intrebe, sa reflecteze asupra unor probleme, sunt liberi sa decida ceea ce vor si ceea ce ii multumeste.

Cand partile iau decizia de a divorta in urma medierii, ori divortul a fost pronuntat si fostii soti apeleaza la mediator doar pentru stabilirea exercitiului drepturilor parintesti, contributia parintilor la intretinerea copiilor si stabilirea domiciliului copiilor, partajul bunurilor comune, Acordul de Mediere va trebui supus incuviintarii instantei de judecata, care in baza acestuia va emite o hotarare de expedient, in camera de consiliu. Astfel, conform art 64 din Legea medierii, alin 1/1 dispune ca: Acordurile de mediere incheiate intre parti, in cauzele/conflictele ce au ca obiect exercitiul drepturilor parintesti, contributia parintilor la intretinerea copiilor si stabilirea domiciliului copiilor, imbraca forma unei hotarari de expedient. Aliniatul 2 al aceluiasi articol 64 dispune ca : intelegerea sotilor cu privire la desfacerea casatoriei si la rezolvarea aspectelor accesorii divortului se depune, de catre parti, la instanta competenta sa pronunte divortul.

Conflictele familiale solutionate la mediator au avantajul major al confidentialitatii tuturor discutiilor. Avantajele de ordin financiar sunt deasemeni considerabile atunci cand conflictul se solutioneaza prin mediere. Un avantaj major este deasemeni durata mica de timp pentru solutionare, in comparatie cu un proces judiciar.

In astfel de conflicte, stresul emotional fiind foarte mare, “costurile” emotionale vor fi foarte mari, crescand direct proportional cu perioada procesului judiciar. Atunci cand exista si un copil, suferinta emotionala a acestuia trebuie luata in considerare de catre parinti, cand acestia decid solutionarea conflictului prin mediere – prin discutii si negocierea unei solutii, ori prin instanta de judecata. In toate cazurile copilul va fi o legatura permanenta intre cei doi parinti. Acestia vor trebui sa constientizeze ca este nevoie de un nou parteneriat intre ei, in ceea ce priveste relatiile cu copilul minor.

In aceste conditii medierea conflictelor familiale legate de divort, in cadrul procesului de mediere, intr-o atmosfera de confidentialitate, neutralitate si impartialitate, va duce la solutionarea problemelor intr-un mod cat mai avantajos pentru fiecare parinte, dar si pentru copil. Este vorba de o solutionare de tip WIN–WIN-WIN pentru fiecare parinte si copil, solutionare ce in raporturile familiale este un deziderat, si in procesul de mediere, acest deziderat prinde contur si se realizeaza, dand satisfactie ambilor soti printr-o solutie reciproc multumitoare consemnata in Acordul de Mediere.
Tina Paraschiv

Avantajul medierii in materia penala: “Faptuitorul poate scapa fara inscrierea in cazier a faptei penale”.

Avantajul medierii in materia penala: “Faptuitorul poate scapa fara inscrierea in cazier a faptei penale”

Medierea, una din modalitatile legale care permit solutionarea unui litigiu pe cale amiabila, este deja aplicata cu succes in unele locuri. Deocamdata, medierea vizeaza doar procesele civile, insa procedeul medierii se va aplica si in procesele penale dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura penala. Despre toate aceste lucruri eu vad ca fiind de bun augur aplicarea dispozitiilor legale privind medierea in sfera penalului.

Obligativitatea declansarii procedurii de informare privind medierea inaintea initierii unei actiuni in instanta aplica din data de 1 august a.c. Procedura are doua parti: sedinta de informare asupra avantajelor medierii si medierea propiu-zisa. Subliniez ca doar sedinta de informare este obligatorie, nu si medierea.

In opinia mea, perspectiva medierii in materia penala va fi de bun augur atat instantelor, cat si inculpatilor. In materie penala, obligativitatea sedintei de informare privind medierea nu este in vigoare. Odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod de Procedura Penala se vor aplica si aceste dispozitii. Mai mult decat atat, se preconizeaza ca Noul Cod de Procedura Penala va inlatura intru-totul aceasta obligativitate a parcurgerii sedintei de informare privind medierea si se va merge exclusiv pe varianta medierii directe”.
Tina Paraschiv