Cugetări – Gânduri printre rânduri !!!

Cugetări – Gânduri printre rânduri !!!

În viața fiecărui om există cel puțin o persoană care îl iubește din tot sufletul în ciuda tuturor celor care l-au făcut să se simtă neiubit.

În viața fiecărui om există cel puțin un alt om care îl admiră și care și-ar dori să îi fie alături în ciuda tuturor celor care îl fac să se simtă mic și neînsemnat.

În viața fiecărui om există oameni care îi sar numaidecât în ajutor în ciuda tuturor celor care îl doboară.

În viața fiecărui om există o vorbă bună, o mângâiere, o îmbrățișare, un gând frumos în ciuda tuturor răutăților, invidiei și vorbelor grele aruncate asupra lui.

În viața fiecărui om există măcar un secret pe care îl știe doar el în ciuda tuturor poveștilor sincere pe care le are de spus.

În viața fiecărui om există oameni care îl învață ce înseamnă prietenia în ciuda tuturor dezamăgirilor provocate de așa-zișii “prieteni”.

În viața fiecărui om există răni neînchise pe care și le bandajează mereu cum poate în speranța că ele se vor vindeca într-o zi.

În viața fiecărui om există lacrimi vărsate de fericire, de durere, de dor, de ciudă, de neputință, de pierdere, de regăsire, de toate la un loc.

În viața fiecărui om există momente în care simte că lumea întreagă e a lui, la fel cum există acele momente în care simte că nu aparține nimănui, nici măcar lui.

În viața fiecărui om există o clipă de confuzie care îl împinge către cea mai adâncă și întunecată prăpastie.

În viața fiecărui om există nopți albe și zile negre.

În viața fiecărui om există amintiri pe care ar vrea mai degrabă să le uite, dar nu știe cum.

În viața fiecărui om există cel puțin o iubire care l-a sfărâmat în piese mici pe care cu greu le-a găsit.

În viața fiecărui om există un moment în care trage linie, adună și scade, iar rezultatul nu îl mulțumește.

În viața fiecărui om există un vis pe care l-a păstrat mereu în suflet dar pe care din diverse motive nu l-a putut transforma în realitate. A rămas un vis.

În viața fiecărui om există cuvinte vii pe care nu le va uita niciodată.

În viața fiecărui om există un moment în care s-a lăsat orbit de un orgoliu nemăsurat, din cauza căruia a pierdut ceva important.

În viața fiecărui om există un alt om pe care nu l-a iertat și nu l-a uitat.
Tina Paraschiv

Comentarii închise.