Divorțul la mediator. Legal, discret, eficient – Q.E.D

Divorțul la mediator. Legal, discret, eficient – Q.E.D

Armonizarea permanenta a legislatiei Romaniei cu legislatia europeana ofera cetatenilor romani o suma de alternative cand este vorba despre desfacerea casatoriei. Stim cu totii despre divortul la Oficiul Starii Civile, divortul la notariat sau clasicul divort in instanta, dar mai putin mediatizat este divortul cu ajutorul unui mediator.
Cadrul legislativ:
– Mediatorul este abilitat, potrivit legii (art. 64, art. 65, art. 66 din Legea nr. 192/2006), sa rezolve prin mediere neintelegerile dintre soti privitoare la continuarea casatoriei si a tuturor celorlalte aspecte ce rezulta din decizia de a pune capat unei casnicii:
Art. 64 (1) Pot fi rezolvate prin mediere neintelegerile dintre soti privitoare la: a) continuarea casatoriei; b) partajul de bunuri comune; c) exercitiul drepturilor parintesti; d) stabilirea domiciliului copiilor; e) contributia parintilor la intretinerea copiilor; f) orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
(1^1) Acordurile de mediere incheiate de parti, in cauzele/conflictele ce au ca obiect exercitiul drepturilor parintesti, contributia parintilor la intretinerea copiilor si stabilirea domiciliului copiilor, imbraca forma unei hotarari de expedient.
(2) Intelegerea sotilor cu privire la desfacerea casatoriei si la rezolvarea aspectelor accesorii divortului se depune de catre parti la instanta competenta sa pronunte divortul.
Art. 65 Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii sa nu contravina interesului superior al copilului, va incuraja parintii sa se concentreze in primul rand asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilitatii parintesti, separatia in fapt sau divortul sa nu impieteze asupra cresterii si dezvoltarii acestuia.
Art. 66 (1) Inainte de incheierea contractului de mediere sau, dupa caz, pe parcursul procedurii, mediatorul va depune toate diligentele pentru a verifica daca intre parti exista o relatie abuziva ori violenta, iar efectele unei astfel de situatii sunt de natura sa influenteze medierea si va decide daca, in asemenea circumstante, solutionarea prin mediere este potrivita.
In urma lecturarii textului de lege, intelegem ca orice cuplu poate solicita serviciile unui mediator pentru divort si ca “mediatorul divorteaza” la fel cum avocatii infiinteaza firme sau ONG-uri sau cum consilierii de proprietate intelectuala protejeaza marci.
Fac vorbire despre acest lucru pentru a pune capat unei polemici in care anumiti filosofi ai medierii inteleg sa se exprime mai mult despre forma decat despre fondul procedurii de divort, aruncand in spatiul public informatii incorecte, atat fata de cetateni, cat si fata de procedura de mediere.
Renuntand la a face referire la avantajele incontestabile ale procedurii de divort cu ajutorul unui mediator, ma simt dator sa explic in detaliu procedura legala a divortului prin mediere.
Ce inseamna divort?
Mergem la Dictionarul Explicativ al Limbii Romane si gasim fix la pagina 312 a editiei din ’89, emisa de Academia Romana, definitia:
Divort: Desfacere pe cale legala a unei casatorii. Din latinescul divortium.
Nici nu intru bine in detalii si constat ca termenii divort si ilegal in aceeasi fraza, in conditiile in care divort inseamna desfacere pe cale legala au unei casatorii, este un nonsens lingvistic, dar, pe care il putem tolera avand in vedere faptul ca, de multe ori, obisnuinta cu termenii ne poate conduce spre pierderea sensului exact al acestora.
Mergem, mai departe, la latinescul divortium si aflam din dictionarul latin ca: Divortium denota actul prin care o sotie poate parasi sotul ei, sau prin care sotul poate respinge sotia sa.
Interesant este ca una dintre modalitatile de divort in Roma Antica era divortium bona gratia, care se traduce prin divort prin buna intelegere.
La o prima citire, divort prin buna intelegere poate fi considerat divortul prin acordul sotilor pe care il intalnim in art. 373, art. 374 sau art. 375 din NCC, articole in care nu exista nicio referire expresa la mediere. Daca expresia latina “divortium bona gratia” nu ar fi continut si termenul” bona”, as fi fost intru totul de acord. Cautarea sensului corect al ideii juridice ne conduce la Legea nr. 192/2006 care ne ajuta sa intelegem ca “bona” din expresia latina este ceea ce se poate obtine in special cu ajutorul unui mediator:
Art. 65 din Legea nr. 192/2006: “Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii sa nu contravina interesului superior al copilului, va incuraja parintii sa se concentreze in primul rand asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilitatii parintesti, separatia in fapt sau divortul sa nu impieteze asupra cresterii si dezvoltarii acestuia.
Art. 66 alin. (1) … mediatorul va depune toate diligentele pentru a verifica daca intre parti exista o relatie abuziva ori violenta, iar efectele unei astfel de situatii sunt de natura sa influenteze medierea…”.
Textul de lege de mai sus imi intareste convingerea ca, in zilele noastre, divortium bona gratia nu poate fi altul decat divortul cu ajutorul unui mediator.
Nu contest faptul ca un divort se poate obtine si cu o intelegere despre care nu avem intotdeauna garantia ca este o buna intelegere ori cu o intelegere standard, la notar sau la starea civila, la fel cum divortul din culpa, conform art. 379 NCC se poate obtine si in baza unei cereri scrise de o grefiera amabila fara sa fie nevoie neaparat de serviciile unui avocat.
Prezenta avocatului in cazul divortului in contradictoriu sau a mediatorului in cazul divortului prin acordul sotilor este garantia calitatii deciziei finale, a faptului ca felul in care se desface casatoria este unul care sa ofere liniste pentru tot restul vietii si nu un conflict perpetuu, pe viata, in care intelegerea este doar despre renunatarea la casatorie si nu una despre cum se vor raporta fostii soti unul la celalalt dupa ce nu vor mai fi impreuna. La mediator, oamenii constientizeaza faptul ca pot oricand sa renunte la a mai fi sot si sotie, dar nu pot renunta niciodata la a mai fi parinti.
De unde legalitatea divortului la mediator?
Legalitatea divortului la mediator vine de la Legea nr. 192/2006
Art. 64: (1^1) Acordurile de mediere incheiate de parti, in cauzele/conflictele ce au ca obiect exercitiul drepturilor parintesti, contributia parintilor la intretinerea copiilor si stabilirea domiciliului copiilor, imbraca forma unei hotarari de expedient.
(2) Intelegerea sotilor cu privire la desfacerea casatoriei si la rezolvarea aspectelor accesorii divortului se depune de catre parti la instanta competenta sa pronunte divortul.
Daca este nevoie, completam amintind ca hotararea de expedient este o hotarare a instantei de judecata care consfinteste invoiala partilor consemnata in acordul de mediere.
Vom intra si mai mult in detalii. Mediatorul desface casatoria? Nu! Se poate divorta la mediator? Sigur ca da! Divortul este o actiune care are un inceput, un parcurs si un sfarsit. Odata cu participarea la sedinta de mediere in care se discuta conditiile desfacerii casatoriei ne aflam in procedura de divort. Aceasta se continua cu depunerea documentatiei la instanta competenta care va emite o hotarare de expedient, fara ca partile sa fie supuse unui proces.
Divortul, asa cum am aflat din Dex, este desfacerea pe cale legala a unei casatorii.
Calea legala de desfacere a casatoriei poate incepe in biroul mediatorului, unde se stabilesc conditiile desfacerii casatoriei si se continua prin depunerea unei cereri de desfacerea a casatoriei insotita de acordul de mediere care contine conditiile desfacerii casatoriei la instanta competenta.
Putem spune, fara sa ne fie teama, ca divortul la mediator este legal si posibil? Categoric da! La ce se refera alin. (2) al art. 64 din Legea nr. 192/2006 cand spune “intelegerea sotilor cu privire la desfacerea casatoriei si la rezolvarea aspectelor accesorii divortului se depune de catre parti la instanta competenta sa pronunte divortul.”?
Putem spune ca actiunea prin care se stabilesc aspectele accesorii divortului este altceva decat procedura de divort? Consider ca nu! Cand ne exprimam public spunand daca exista divort la mediator sau nu, avem in vedere aspectele sociale, lingvistice, legale, sau totalitatea acestor aspecte?
Privind problema dintr-un singur unghi, ar insemna ca persoanele care pretind ca au divortat de fostul sot sa isi corecteze exprimarea si sa spuna ca fosta lor casatorie a fost desfacuta de un judecator si nu ca au divortat, pentru ca legal nu au puterea sa divorteze, ci doar sa solicite instantei sa pronunte desfacerea casatoriei. Insa, desfacerea casatoriei, inainte de a fi pronuntata, incepe cu un act de vointa. Iar instanta, oricat de competenta ar fi aceasta, nu poate pronunta un divort fara sa ia act de vointa ceteanului consemnata intr-un document, oricum s-ar numi acela.
Divortium, spuneam, denota actul prin care „o sotie poate parasi sotul ei, sau prin care sotul poate respinge sotia sa”. Desfacerea casatoriei se face in fapt si in drept. Odata ce doi oameni nu mai convietuiesc si convin ca vor sa puna capat casniciei in care nu se mai regasesc, sunt in plin proces de divort, fie ca au depus sau nu o cerere la un organ competent. Daca au inspiratia sa convina la mediator despre felul in care va decurge viata lor dupa desfacerea casatoriei, vor avea un avantaj, dar, ce trebuie retinut este ca divortul este o procedura socio-juridica, nu una strict juridica si ca aceasta incepe odata cu exprimarea de vointa, adica din momentul in care separatia se produce in fapt sau din momentul in care unul dintre soti se adreseaza unei autoritati cu o cerere in acest sens. Pronuntarea divortului de catre o instanta reprezinta finalizarea divortului, sfarsitul procedurii de desfacere a casatoriei, si nu divortul in sine. Convenirea tuturor aspectelor referitoare la desfacerea casatoriei in procedura de mediere reprezinta o parte a divortului, reprezinta faptul ca oamenii, stabilind in cadru institutionalizat acele detalii, parcurg o etapa a divortului, pe scurt, divorteaza la mediator.
Exista mediatori specializati in divorturi? Da! Eu sunt unul dintre acestia, iar tabloul mediatorilor contine detalii despre tipurile de conflicte in care fiecare mediator intentioneaza sa activeze. Oricand va puteti alege de pe tablou un mediator din localitatea dumneavostra specializat in litigii de familie.
De ce exista voci care au o parere diferita despre acest subiect?
In lumea avocatilor se spune ca acolo unde sunt doi jurisiti sunt trei pareri, iar in lumea mediatorilor oamenii sunt evaluati dupa interesele pe care acestia le au. Dar aceasta este o alta discutie.
Interesul meu este sa stiu ca cetatenii au cunostinta despre faptul ca divortul, procedura legala prin care se pune capat unei casnicii, poate dura o sedinta sau doua de mediere, apoi o intalnire in camera de consiliul, sau o viata intreaga cu certuri, reprosuri, traume si neliniste. Legal, casatoria se poate termina rapid si in multe modalitati. Practic, insa, depinde de felul in care fiecare dintre noi alegem ni se intample acest lucru.
Tina Paraschiv

Medierea, Solutia Eficienta !

Medierea, Solutia Eficienta
Medierea, o justitie non-judiciara ?

Medierea reprezinta o modalitate moderna si eficienta de solutionare a litigiilor dintre parti pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate impartialitate si confidentialitate, avand liberul consimtamant al partilor pentru desfasurarea intregului proces de mediere.

Medierea este un proces structurat, care are loc intr-un cadru neutru si confidential, la biroul mediatorului, din initiativa partilor. Partile sunt cele care decid daca isi vor solutiona conflictul, litigiul dintre ele, in cadrul unui proces de mediere, la un mediator ales de comun acord.

Pot face obiectul unui proces de mediere conflictele in al caror continut se afla drepturi de care partile pot dispune in mod liber, prin conventii sau alte forme prevazute de lege. Asadar, medierea poate fi folosita in numeroase conflicte sau litigii. Printre acestea enumeram litigii izvorate din raporturi civile, raporturi comerciale, raporturi familiale, raporturi penale (se pot media cazurile penale in care retragerea plangerii prealabile sau/si impacaraea partilor inlatura raspunderea penala), conflictele scolare, conflictele de malpraxis, conflictele de asigurare, conflictele ce izvorasc din raporturile de munca, conflictele din materia protectiei consumatorului, proprietatii intelectuale.

Nu se pot media conflictele din raporturile administrative, fiscale, cele referitoare la actele emise de autoritatile sau institutiile statului (plangeri impotriva acestor acte), conflictele a caror continut consta in drepturi strict personale, si nici orice alt conflict care are in continut drepturi de care partile nu pot dispune (prin conventie sau alta forma prevzauta de lege).

In instanta, partile aduc litigiul in fata judecatorului si acesta in baza unor criterii, ratiuni si legi obiective, avand si sustinerile si probele partilor, judeca cauza, dand dreptate doar uneia dintre parti. Asadar o parte iese perdanta si alta castiga. Cu toate acestea si partea care castiga, iese perdanta intr-o oarecare masura daca ne gandim la timpul si stresul care l-a platit cu acel proces.

Procesul de mediere este total diferit de procesul judiciar. In cadrul medierii partile isi conduc singuri disputa spre o solutie reciropc convenabila, avatanjoasa si satisfacatoare. Procesul de mediere se desfasoara intr-un camp de interese si noi, nu de drepturi. Cu toate acestea, chiar daca campul de mediere este un camp de interese si nevoi, aceasta nu inseamna ca nu respecta drepturile si libertatile partilor. Dimpotriva, interesele si nevoile sunt ghidate de principiile respectarii drepturilor fiecarei parti implicate in proces. Fara respectarea acestor drepturi nu se poate vorbi de un proces de mediere. Insa, procesul de mediere nu are in vedere drepturile stricto senso. In cadrul procesului de mediere campul spre care focuseaza partile si mediatorul este campul de dorinte, interese si nevoi ale partilor. Im mod mai concret, conflictul dintre parti este analizat de mediator impreuna si cu implicarea activa si efectiva a ambelor parti, este diagnosticat si, tot in cadrul procesului de mediere, se cauta reteta potrivita pentru ca conflictul sa inceteze si sa se previna reaparitia lui sau a altor conflicte cu cauza conexa.

Analiza conflictului implica analiza intereselor si nevoilor partilor deoarece acestea au fost cauze sau factori determinanti ai conflictului, factori de ordin subiectiv si obiectiv. Reteta este solutia, acordul la care partile in mod benevol ajung, in urma unui dialog si a unei negocieri in care fiecare parte urmareste sa isi satisfaca propriile interese si nevoi. Aceasta este posibil deoarece, in cazul unui conflict interesele si nevoile partilor sunt diferite, dar nu se exclud si pot fi complementare, astfel acordul este posibil in toate conflictele care pot fi supuse medierii. Daca vorbim de un proces de drepturi, ca cel judiciar, complementareitatea dispare, deoarece legea nu multumeste si nu da dreptate niciodata ambelor parti, astfel una dintre ele pierde. In MEDIERE solutia este de tip WIN WIN, ambele parti castiga si sunt multumite, deoarece interesele si nevoile lor au fost atinse intr-o masura multumitoare si satisfacatoare, prin solutia la care au ajuns sub asistenta si prin facilitarea mediatorului.

Medierea este o justitie non-judiciara deoarece partile ajung la o intelegere in cadrul confidential si neutru al unui Birou de Mediator. Este o justitie, o dreptate facuta in campul intereselor si nevoilor partilor, o dreptate bilaterala, ambele parti ale conflictului raman multumite in urma solutiei pe care impreuna cu mediatorul au gasit-o si agreat-o. Acest camp al intereselor si nevoilor partilor este campul de mediere. Iar justitia pe care singure si-o fac partile in procesul de mediere, cu asistenta si prin facilitarea mediatorului, este o justitie de durata care leaga si consolideaza relatiile dintre parti, si chiar previne aparitia sau escaladarea conflictului dintre parti. De aceea medierea este o justitie non-judiciara care are loc intr-un camp al intereselor si nevoilor partilor, in limitele si cu respectarea drepturilor lor. Si este o justitie si prin prisma faptului ca conflictul dintre ele inceteaza, partile dialogheaza din nou, relatiile se reconsolideaza; nu este aceasta cea mai mare dovada de dreptate, de justitie? Imi vine greu sa cred ca procesul judiciar face dreptate, tocmai prin prisma faptului ca neintelegerile si conflictul dintre parti escaladeaza, si creeaza intre ei o adancitura de ne-refacut, si astfel o parte, sau chiar si ambele parti raman cu impresia si sentimentul de ne-dreptate.

In procesul de mediere, mediatorul micsoreaza aceasta ruptura dintre parti, creaza punti de legatura, de dialog intre ele, si prin comunicare si deschidere spre un dialog constructiv se ajunge la o solutie a partilor, o solutie gasita de acestia sub asistenta si prin facilitarea mediatorului, o intelegere reciproc multumitoare. Cred ca aceasta este adevarata justitie si dreptate, cand sabiile au fost ingropate si partile si-au redeschis drumul spre dialog si cooperare.

Tina Paraschiv

Medierea unei negocieri comerciale !

Medierea unei negocieri comerciale

Negocierea comerciala presupune discutarea pretului, termenelor, conditiilor unui nou contract de prestari servicii ori livrarii de bunuri dintre doua sau mai multe societati/companii. Interventia mediatorului in negocierile dintre societati este des folosita in alte state, reprezentand si aducand un plus de succes considerabil partilor contractante.

Desi ne imaginam mediatorul ca fiind cel care intervine doar intr-un conflict explicit si manifest, posibilitatile de mediere sunt mult mai multe. Mediatorul desi intervine in varii conflicte dintre persoane fizice ori juridice, interventia sa si oportunitatea interventiei nu survine doar in momentul de “lupta” a partilor intr-un anumit moment. Mediatorul nu intra in arena relatiilor dintre parti doar atunci cand intre acestea conflictul escaladeaza si ajunge pana la violente, uneori chiar fizice. Functia si rolul mediatorului devin aplicabile si in sfera preventiva a conflictului, cu atat mai benefice cu cat se restabilesc cadrele care evita conflictul.

Conflictul in care este chemat mediatorul trebuie privit lato sensu. Nu doar strict ca pe o lupta acerba, o batalie. In fapt intr-o batalie mediatorul nici nu poate interveni. Gravitatea conflictului nu ii permite; ar insemna o incaierare implicarea unui mediator intr-o astfel de lupta inca in desfasurare. Astfel, mediatorul intervine ori cand lupta este pe cale sa inceapa, ori cand a inceput dar nu este intensa si permite inca dialogul, ori cand lupta este pe terminate, si partile au consumat energia fizica-combativa, fiind in impasul unei solutii la diferend si pregatite cat de cat pentru discutii.
Mediatorul este chemat in orice tip de disputa. Orice neintelegere, orice diferend poate face obiectul unei discutii la mediator, acesta fiind tertul neutru fata de situatie si interesele incidente, care da incredere partilor aflate intr-o anumita problema. Increderea in mediator se traduce ulterior medierii intr-un acord, intr-o intelegere echitabila pentru parti, atat timp cat a fost discutata si analizata cu deschidere de catre toate partile contractante, in mod onest si fara negocieri “pe sub masa”.
Medierea in negocierea comerciala pune in discutii clauzele contractuale, detalii despre partile contractante, informatii despre afacerile fiecaruia, despre perspectivele fiecarei parti care doreste sa se implice in noul contract.
Evident mi se poate spune ca pentru acest lucru firmele au juristi si avocati bine pregatiti pentru tranzactionarea contractului. Este foarte adevarat, dar mai adevarat este si faptul ca fiecare dintre acestia lupta si negociaza contractul in baza pozitiilor lor, neluand in considerare decat un maxim profit pentru compania pe care o reprezinta, in detrimentul companiei cu care negociaza. Din acest motiv multe negocieri intra in impas, si multe contracte nu se semneaza, datorita negocierilor de pozitie.

Mai mult, in negocierile directe fiecare parte implicata are suspiciunea unui adversar care vrea sa obtina mult mai mult, in detrimentul castigului sau, de aici adversitatea negociatorilor cu efect negativ in procesul de negociere. Prezenta unui tert neutru si echidistant echilibreaza raportul de forte si negocierea ar fi astfel una deschisa, libera, dand posibilitatea fiecarui participant sa isi exprime punctul de vedere, pozitia si propunerea in mod degajat si ferm.

Medierea negocierii comerciale propune partilor o negociere principiala, pe fondul de interese complementare ale societatilor implicate in negocierea unui anume contract. Medierea propune transparenta negocierii contractuale, corectitudinea negocierii, echitabilitatea negocierii. Mediatorul este tertul neutru, impartial si echidistant, care pune la dispozitia partilor o procedura transparenta dandu-le sansa unor discutii pe fondul relatiei lor contractuale, actuale sau viitoare.

Cadrul neutru oferit de mediator ofera incredere partilor in punctele de vedere negociate, in clauzele negociate, in contract per ansamblu. In medierea comerciala ce priveste demararea ori continuarea unui contract, partile si mediatorul fac o analiza atenta a intregii situatii, a tuturor aspectelor care ar putea provoca divergente ulterioare, a clauzelor, a conditiilor concrete si timpilor de executare si implementare a contractului.

Deseori transparenta unei negocieri ofera incredere partenerilor de afaceri, incredere ce duce la sustenabilitatea relatiilor contractuale si derularea contractelor in cele mai bune conditii.

Medierea unei negocieri contractuale prezinta, de asemenea, avantajul deschiderii partilor spre noi orizonturi de cooperare si colaboare. Medierea deschide astfel noi oportunitati pentru parteneri, noi optiuni de colaborare. In discutiile din mediere, partile desi vin pregatite cu anumite clauze/propuneri ori puncte de vedere, apar si se genereaza noi perspective contractuale.

Acesta este cred eu cel mai mare avantaj al medierii comerciale – deschiderea de noi perspective si largirea cadrului de business, avantaj propriu medierii deoarece doar in mediere se face o analiza a situatiei si a perspectivelor contractului. Aceasta analiza este practic o cercetare amanuntita a situatiei cu scopul de a sonda aspecte relevante pentru solutii optime.
Tina Paraschiv

Atât de mult mi-aș dori !

Atât de mult mi-aș dori !

Atât de mult mi-aș dori ca atunci când se despart, oamenii să poată pleca fără să se rănească reciproc. Să plece fără să-și frângă inimile cu cuvinte otrăvite, să nu lase în urmă un iad care macină sufletul celui rămas în urmă până nu mai rămâne din el nimic de iubit si ajung la mine sa-i mediez.

Atât de mult mi-aș dori ca oamenii să plece atunci când nu se mai iubesc, să plece la timp, sărutându-se pe frunte ca ultim rămas bun, în loc să-și spună scârbiți “adio”-uri pline de reproșuri și de ură.

Dar oamenii nu fac asta. Ei pleacă întotdeauna prea devreme sau prea târziu. Pleacă fără să spună nimic sau pleacă lăsând în urma lor o dâră lungă de nemulțumiri. Pleacă luându-ți libertatea de a iubi fără măsură, căci de fiecare dată vei deveni tot mai precaut și încrederea în cei care vor urma.

Nu pleacă sărutându-te pe frunte ca ultim rămas bun, ci pleacă lăsându-te ciobit, trădat și marcat de trecerea lor prin viața ta.

Atunci când se despart, oamenii încep întotdeauna două războaie: unul cu cel care a plecat și unul cu ei înșiși și cu durerea care a rămas acum în locul fericirii si asa ajung sa intre in mediere pentru conflictul lor .
Tina Paraschiv

Singuratate in 2 poate fi o posibila o mediere !

Singuratate in 2 poate fi o posibila o mediere !

Un lucru mai rău decât singurătatea sau despărţirea e singurătatea în doi. Doi oameni care nu mai au ce să-şi spună sau dacă au sunt doar reproşuri, doi oameni care au uitat ce i-a apropiat şi au uitat să îşi mai rostească vorbe frumoase, doi oameni care nu se mai iubesc dar nu au curajul să se despartă. O relaţie în care unul oferă şi celălalt doar primeşte, în care unuia îi pasă, iar pe celălalt nu îl interesează, în care faptul că adorm şi se trezesc în acelaşi pat nu mai are nici o semnificaţie. E timpul pentru o mediere !

Compar acest tip de singurătate cu un plasture uitat pe o rană. Stă acolo zile, săptămâni, luni, ani iar sub el rana devine din ce în ce mai adâncă. Ar fi mai simplu să îl smulgem la timp. Ne-ar durea cât ne-ar durea apoi rana ar începe să se vindece şi durerea am da-o uitării. Dar nu facem asta. Nu toţi. Lăsăm acolo plasturele de teamă că o să ne doară. Şi ne minţim că lucrurile se vor schimba, că totul va fi bine. Dar nu e aşa. Ruptura e acolo, nu se mai poate lipi, nu se mai poate coase, nu se mai poate înnoda sau remedia.

Devine obositor, frustrant să vezi doi oameni singuri într-un cuplu care au o disputa tacita iar tu mediator intre acei doi oameni singuri sa nu poti sa-i mediezi si sa le umpli golul sau sa le vindeci durerea. Te oboseşte şi te îmbătrâneşte.

În această postură, timpul nu îţi poate fi decât duşman. Ce nu faci la timp, faci prea târziu sau niciodată iar medierea care ar fi o ultima solutie sa nu aiba sens.

Nu putem trăi aceeaşi viaţă de două ori, nu avem timp să comitem toate greşelile din lume, nu avem timp să le îndreptăm pe toate si nici timp sa pierde mediind ceva ce nu poate fi mediat.

În concluzie, nu avem timp de irosit cu oameni care nu ne vor, care nu ne acceptă şi nu ne înţeleg.

E timp doar pentru iubire adevărată, pentru lacrimi de bucurie, pentru vorbe frumoase, pentru atingeri calde, pentru demnitate, pentru medierea sufletului.

Tina Paraschiv

Acord de mediere încheiat. Răzgândirea părților !

Acord de mediere încheiat. Răzgândirea părților !

Este posibil ca, în intervalul de timp dintre data încheierii acordului de mediere (când se întrunesc voințele părților) și data prezentării la organul judiciar în vederea”consfințirii” potrivit art. 59 alin. 2 din Legea nr. 192/2006, una dintre părți să se răzgândească și să nu mai fie de acord cu acel conținut al înțelegerii inițiale.

Eu cred că această revenire nu produce niciun efect cu privire la procedura din fața organului judiciar. Aceasta pentru că ”acordurile de mediere produc efecte între părți de la data încheierii lor,” nu a autentificării sau consfințirii înțelegerii lor – deoarece acordul de mediere este un contract supus dreptului comun. Doar dacă privesc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, alte drepturi reale, partaje, cauze succesorale, precum și în cazurile de constituire, modificare sau stingere a oricărui drept real imobiliar, și în toate situațiile în care legea impune, sub sancțiunea nulității, îndeplinirea unor condiții de fond și formă, acordurile de mediere produc efecte de la data îmbrăcării formei ”ad validitatem” în fața notarului public sau al instanței de judecată (conform alin. 4, 41 și 5 ale art. 58 din Legea nr. 192/2006).

Răzgândirea poate surveni în cazul unui acord de mediere civilă sau al uneia penale. În sprijinul opiniei mele aduc ca argument și jurisprudența existentă în materie penală. Astfel, referindu-se la „împăcarea părților” ca instituție de drept procesual penal, instanțele au decis că împăcarea trebuie să fie definitivă, în sensul că nu se mai poate reveni asupra ei din momentul exprimării voinței. Ori, dacă prin împăcare se înțelege o convenție dintre părțile procesului penal cu privire la litigiul dintre acestea, este evident că susținerile sunt întru totul valabile și pentru acordul de mediere, o formă nouă și distinctă de înțelegere a celor implicați în comiterea unei infracțiuni.

Prin urmare, în procedura consfințirii, organul judiciar este chemat să verifice acordul de mediere sub aspect formal și să se asigure că părțile l-au încheiat în cunoștință de cauză, în sensul că nu au avut consimțământul viciat. Ori, aceste aspecte se verifică prin raportare la momentul încheierii acordului și nu la momentul prezentării părților în fața organului care face verificarea. Dacă una dintre părți s-a răzgândit, acesta este un caz clasic de denunțare unilaterală a contractului (acordul de mediere fiind un contract, el are putere de lege între părți, potrivit art. 1270 Noul Cod Civil, încă de la data încheierii sale) și poate atrage răspunderea acelei părți pentru neîndeplinire, în condițiile legii civile. Deci, sub aspect penal, organul judiciar nu are decât o singură soluție: să analizeze și să ia act de voința părților existentă în momentul încheierii acordului.

Se ivește însă o dificultate în situația în care una dintre părți nu se prezintă în fața organului judiciar. Există însă temeiuri legale pentru a dispune citarea, inclusiv aplicarea unei amenzi judiciare sau chiar aducerea cu mandat a acesteia.

Tina Paraschiv

Un an de cand sedinta de informare privind medierea este obligatorie inainte de proces. Care sunt beneficiile aduse justitiabililor ?

Un an de cand sedinta de informare privind medierea este obligatorie inainte de proces. Care sunt beneficiile aduse justitiabililor?

In 15 februarie 2014 s-a implinit un an de cand s-a introdus obligativitatea justitiabililor de a se informa cu privire la avantajele medierii. ”Cu alte cuvinte, toti ” cei care vor sa inceapa un proces pot face acest lucru doar daca participa, in prealabil, la o sedinta de informare privind medierea. In caz contrar, instanta va respinge ca inadmisibile cererile lor de chemare in judecata. Cum a influentat noua procedura mediul juridic in acest an, care sunt avantajele si dezavantajele aduse, dar si care au fost implicatiile pentru justitiabili aflati din materialul urmator.

Sedinta de informare privind medierea a devenit obligatorie in 15 februarie 2013, data de la care s-a instituit obligatia legala pentru parti ca, anterior declansarii unei actiuni in instanta, sa se prezinte la mediator in vederea informarii cu privire la posibilitatea solutionarii diferendelor pe calea medierii.

Obligativitatea sedintei de informare este prevazuta de Legea nr. 115/2012, care stabileste, totodata, cazurile in care trebuie urmata procedura prealabila instantei de judecata. In plus, documentul prevede ca sedinta de informare este gratuita: “Pentru activitatea de informare si consiliere a partilor cu privire la procedura medierii si avantajele acesteia, indeplinita potrivit legii anterior incheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu”. Mai precis, in situatia in care ambele parti se prezinta la mediator, acesta nu poate pretinde onorariu pentru activitatea de informare.

Conform dispozitiilor in vigoare, in cazul in care toate partile sunt prezente, dovada participarii la sedinta se va face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. In cazul in care una dintre parti refuza in scris participarea la sedinta de informare ori nu se prezinta la data fixata pentru sedinta de informare, mediatorul nu va elibera certificatul de informare, ci va intocmi un proces-verbal, care se depune la dosarul instantei .

Dupa aceasta sedinta de informare, urmeaza fie procedura propriu-zisa de mediere (semnarea acordului de mediere intre parti si mediator, urmata de derularea propriu-zisa a procedurii, subiect pe care il tratez intr-un material amplu), fie sesizarea instantei de judecata de catre reclamant.

“Introducerea informarii este un inceput si… cam atat!”

Opinia mea este ca : “Introducerea informarii este un inceput si… cam atat! Adica ne-am ridicat de jos… si am ramas acolo!”,

Desi a trecut deja un an de cand sedinta de informare a devenit obligatorie, se simte nevoia unei viziuni si unei strategii noi, care sa duca mai departe acest inceput al implementarii conceptului de mediere in societatea romaneasca: “Mai ramane de vazut cine si cand isi va asuma acest demers”.

Potrivit mediatorului, justitiabililor li s-a dat posibilitatea de a fi informati corect, de catre specialisti, iar asta ar fi trebuit sa constituie un avantaj de care fiecare trebuia sa profite, mai ales ca este cu caracter gratuit. In schimb, acest avantaj s-a pierdut pe drum.

Mentionez “Faptul ca reclamantul este tinut sa faca dovada invitarii partii adverse la informare cu privire la mediere a dus la transformarea acesteia intr-o simpla formalitate de eliberare a procesului-verbal, si nu la o constientizare reala asupra avantajelor procedurii de mediere”.

In mod normal, obligativitatea trebuia sa priveasca ambele parti participante in conflict si, mai mult, sa fie obligate sa se prezinte impreuna la informare, acesta fiind un prim pas catre acceptarea unei cai de solutionare amiabila a disputei lor. Cu toate acestea, solicitantii nu sunt interesati si nici macar curiosi sa inteleaga la ce e buna medierea. “Cred ca mai degraba o percep ca pe un obstacol in drumul lor catre instantele de judecata”.

Din acest motiv, sustin ca, este necesara o indelungata si sustinuta munca pentru educarea oamenilor in spiritul comunicarii pasnice si acceptarii dialogului, deschiderii si obtinerii unei solutii convenabile pentru ambele parti.

“Mai mult, oamenii nu au exercitiul deciziei asupra solutiilor privitoare la interesele proprii, le este teama sa isi asume o negociere, o confruntare fata in fata cu adversarul, si atunci deleaga aceasta raspundere avocatului si respectiv judecatorului”, si mai adaug ca: mediatorul are extrem de putin timp la dispozitie pentru a reusi sa ii conecteze pe cei aflati in conflict astfel incat actul medierii sa isi dovedeasca eficienta si sa isi arate roadele.

Un an de la obligativitatea sedintei de informare prin ochii Consiliului de Mediere este exprimata astfel:

Punctele tari si punctele slabe ale sedintei de informare privind medierea sunt:

Consider ca beneficiile acestei proceduri sunt pentru societatea romaneasca luata in ansamblu si nu pentru mediul juridic. Prevederea legislativa care a introdus obligativitatea sedintei de informare privind avantajele medierii este doar un pas intermediar pana la introducerea obligativitatii recurgerii la procedura medierii in anumite cazuri de dispute care vor fi atent selectionate de legiuitor in viitor, in acord cu politicile europene in domeniu.

Romanii vor ajunge, in timp, sa ocoleasca din ce in ce mai des procedurile judiciare extrem de costisitoare, mari consumatoare de resurse si pline de nesiguranta, solutia instantei fiind impredictibila, urmand sa se orienteze in mod semnificativ catre mediere.

Un punct slab al prevederii legislative in discutie este includerea unor nespecialisti ai domeniului in randul celor care promoveaza o procedura pe care nu o inteleg si in care nu cred.

Observ ca degrevarea instantelor de judecata, a scazut numarul cererilor de chemare in judecata introduse in instanta drept pentru care:

Daca s-ar realiza aceste deziderate, societatea romaneasca ar avea de castigat, facand un pas mare spre normalitate. Iar starea de normalitate presupune rezolvarea disputelor in afara instantei de judecata, prin dialog constructiv. Acest lucru nu s-a realizat, insa, datorita opozitiei unei parti importante a mediului juridic, parte direct interesata in mentinerea actualei piete a conflictelor, sursa importanta de venituri pe termen lung pentru aceasta si sursa de cheltuieli semnificative pentru partile implicate in procese si pentru statul roman.

Incepand din iulie 2013, sedinta poate fi realizata si de notari, avocati etc. Totusi, documentele eliberate de ei, care dovedesc participarea la sedinta, au starnit mai multe controverse. Am o dilema si anume: daca pana la urma, au ele valoare juridica, sunt acceptate in instanta sau doar certificatul de informare/procesul-verbal sunt acceptate de judecatori ?

Cert este ca: documentele invocate starnesc, in mod firesc, controverse pentru cei nefamiliarizati cu domeniul medierii care, in mod nefericit, au fost inclusi in categoria celor cu atributii in acest sens.

Raspunsul l-am gasit la aceasta dilema, in cadrul sedintei CSM-ului din data de 10 decembrie 2013:
- categoriile de profesionisti precizati au indatorirea de a informa partile cu privire la existenta medierii ca procedura alternativa procesului judiciar urmand ca acestea sa indrume partile catre mediator (conform art. 2 alin. 1 ind. 3 coroborat cu art. 6 Legea nr. 192/2006 si art. 21 C. proc. civ.);

- mediatorul este cel care urmeaza a realiza toate etapele de mediere, inclusiv procedura de informare fiind singurul profesionist abilitat sa emita certificatul de informare sau procesul-verbal.\

Punctul de vedere al Consiliului de Mediere privind punerea in aplicare a art. 2 alin. (1ˆ3) din Legea 192/2006, astfel cum a fost modificata prin Legea 214/2013, a fost trimis anul trecut tuturor instantelor de judecata din tara.

Este sau nu o masura buna introducerea obligativitatii sedintei de informare privind medierea? Nu reprezinta o cheltuiala in plus pentru justitiabili ?

Vin si argumentez cu toata convingerea ca : totul depinde din ce punct de vedere privim. Pentru justitiabili si potentiali justitiabili, masura este benefica intrucat le largeste orizontul cu privire la modalitatile de solutionare a conflictelor, aratandu-le faptul ca instanta de judecata nu este mereu calea de urmat. Pentru mediatori este o asumare (liber aleasa) de prestare a unui serviciu cu titlu gratuit cu posibilitatea reala de a ii avea in viitor ca si clienti in procedura medierii pe cei informati despre avantajele acesteia. Pentru mediul juridic este o oportunitate uriasa pe care in cele din urma sper ca o va descoperi.

Si inca ceva, atunci cand anormalitatea se confunda cu normalitatea (3.3 milioane de procese la o populatie de 20 de milioane), normalitatea pare a fi de neatins. Si da, medierea este o cheltuiala pentru cei interesati, insa nu in plus: medierea este cu 95% mai putin costisitoare decat sustinerea unui ciclu procesual, conform datelor oficiale facute publice la Bruxelles in decembrie 2012.

Tina Paraschiv

Am convingerea ca partile prefera medierea tocmai datorita caracterului confidential, rapiditatii si costurilor facile.

Am convingerea ca partile prefera medierea tocmai datorita caracterului confidential, rapiditatii si costurilor facile.

Medierea incepe sa functioneze. Va spun din propria experienta si din cea a colegilor apropiati, incepem sa avem medieri constant, nu doar cate una, din cand in cand. As numi asta un bun inceput.

Medierea se construieste. Sunt doua categorii de acorduri de mediere. In primul rand sunt acordurile de mediere care ajung in instanta si sunt validate de catre judecatori in cadrul procedurii judiciare si acordurile de mediere care rezolva problemele partilor, dar care nu necesita prezentarea la judecator pentru incuviintare si adaug ca marea majoritate a problemelor cu care se confrunta partile nu presupun efecte in raporturile cu tertii.

Consider ca singurele tipuri de litigii unde medierea produce efecte juridice in raporturile cu tertii, adica in exteriorul vietii partilor, sunt cele care privesc transferul drepturilor de proprietate in principal. Și doar aici exista obligativitatea ca acordurile de mediere sa fie incuviintate de catre instanta.

Din experienta mea pot spune ca inclusiv in partajele judiciare, care nu au ca obiect imobile, partile prefera medierea tocmai datorita caracterului confidential, rapiditatii si costurilor facile. Daca s-au clarificat raporturile dintre ei, nu au interesul sa ajunga in instanta. Pe de alta parte, ne confruntam la momentul de fata cu un conservatorism al instantelor si cu o serie de solutii care nu ne ajuta, ne creeaza discutii. Profesia de mediator este o profesie tanara, care si-a dobandit eficienta abia de la sfarsitul anului 2012, cand practic s-a contruit piata si intregul sistem legislativ in domeniu.

Progresele sunt evidente.

Sunt de parere ca medierea a avansat foarte mult in ultimul an, existand toate premisele pentru si mai mare dezvoltare in viitorul apropiat. Sunt optimista si vad cum progresam. La ora actuala cadrul legislativ construieste iar cetatenii apeleaza la mediere pentru ca sunt in primul rand nevoiti.
Exista un intreg plan de masuri legislative pus in aplicare care ajuta cetatenii sa afle ca au si aceasta alternativa, ca este utila pentru ei, ca este utila pentru creseterea actului de justitie prin degrevare si implicit a ajutat medierea sa se aseze pe piata ca o profesie utila atat pentru mediatori cat si pentru cetateni.

In ceea ce priveste modul in care institutiile au inteles sa sprijine si sa dezvolte medierea, eu cred ca se fac eforturi serioase si sustinute.

Va rog sa aveti in vedere faptul ca in momentul de fata in Romania exista o piata a serviciilor de mediere care s-a conturat abia de aproape un an. Și s-a conturat cu controversele de rigoare si cu o reglementare care nu constituie o politica publica de implementare a medierii, dar si cu eforturi ale institutiilor interesate de a-si eficientiza activitatea.

Nu trebuie uitat nici efortul Consiliului de Mediere de a crea o piata a medierii si de forma un corp profesional bine pregatit, efortul CSM de a degreva instantele, efortul Ministerului Justitiei de a clarifica rolul si continutul pregatirii mediatorului. Intr-un an de zile am reusit sa facem progrese atat de mari, sa ne asezam la masa discutiilor mai multe institutii, pentru a ne imbunatati cu totii viata.
Tina Paraschiv

Cum exploreaza procesul de mediere nevoile/interesele persoanelor in conflict ?

Cum exploreaza procesul de mediere nevoile/interesele persoanelor in conflict ?

Medierea este o metoda de solutionare a conflictelor dintre persoane, ce se fundamenteaza pe nevoi si interese. Discutiile din mediere, informatiile pe care partile le pun in discutii, intrebarile mediatorului si toata structura dialogului converg toate spre sondarea nevoilor si intereselor partilor implicate in conflict.

Odata cunoscute – nevoile si interesele fiecarei parti – medierea urca urmatoarea treapa ca proces, si anume negocierea solutiilor in lumina si prin prisma nevoilor si intereselor persoanelor. Din acest punct de vedere, negiocierea din mediere nu se desfasoara in simetria principiului do ut des facio ut facias, ci in baza “achitarii” unor nevoi sau interese ale negociatorului.

Negocierea solutiilor ori propunerilor fiecarei persoane din conflict presupune cunoasterea solutiilor si propunerilor persoanelor si baza lor de nevoi si interese. Putem spune ca negociind/discutand propunerile reciproce si complementare, persoanele din mediere isi negociaza/discuta nevoile si interesele lor personale, atat cat au fost devoalate in sedintele comune. Uneori persoanele apeleaza la sedintele private, in care prin increderea pe care au dobandit-o in persoana mediatorului, doresc ca doar acesta sa cunoasca unele aspecte mai private ori ce tin inca de domeniul secretului in cauza.

Procesul de mediere incepe prin discutarea problemei/situatiei, discutarea conflictului asa cum s-a petrecut el, si cum este perceput de fiecare din persoanele implicate. In tot acest timp, mediatorul cat si partea care asculta, noteaza elementele esentiale pentru persoana care nareaza conflictul.

A doua treapta de discutii este discutarea intereselor si nevoilor, problemelor personale incidente in cauza. A treia treapta din discutii consta in generarea optiunilor. Dupa ce fiecare parte si-a aratat propunerile sale, se trece la treapta negocierii propriu-zise a optiunilor/propunerilor. In urma negocierii, persoanele agreaza una sau mai multe solutii propuse.

In toate cazurile, pentru ca o solutie ori o propunere sa fie acceptata de catre o parte, aceasta trebuie sa satisfaca intr-un grad multumitor nevoile si interesele persoanei careia ii este adresata, altfel nu va fi agreata.

Referindu-ne strict la nevoile si interesele persoanelor implicate in conflict putem spune ca, interactiunea dintre acestea (in planul individual al fiecarei parti) la momentul ivirii conflictului, va genera, printr-o noua perspectiva, coagularea unei solutii la conflict la momentul medierii. Asadar convergenta initiala a intereselor dintre persoane a degenerat in conflict. Convergenta a generat divergenta.

Momentul divergent este conflictul propriu-zis, care difera ca durata/intensitate/tip, insa prezinta aceeasi structura de relatie intre persoane. Din momentul aparitiei divergentei, apare necesitatea unei noi convergente pentru re-asezarea persoanelor intr-o stare de normalitate. Daca nu in starea dinaintea conflictului catusi de putin, macar intr-o noua relatie cu noi coordonate.

Convergenta si divergenta au loc in baza nevoilor si intereselor persoanelor care interactioneaza. In fapt, acest dinamism relational este inerent, fiind ontologic in structura persoanei umane, persoana supusa schimbarii, in functie de diversitatea factorilor umani si nu numai, cu care zi de zi intra in contact.

Interesul meu intr-o cauza pare sa fie motiv de conflict atunci cand interesul altuia in cauza este ori acelasi ori cel putin similar si se atenteaza la satisfacerea interesului meu.

In conflictele de zi cu zi observam aceasta dualitate de interese identice ori similare privind un anumit lucru ori o anumita persoana.

Conflictul privitor la custodia comuna a fetitei de 2 ani (cu titlul de exemplu) are in componenta sa interesul fiecarui parinte de a o avea pentru el. In unele din cazurile pe care le-am mediat pana acum in acest domeniu – custodia comuna a copilului – fiecare parinte isi vroia copilul doar pentru sine, vroia sa fie doar a lui, intocmai ca un bun.

Evident abordarea era una care se impotriveste legislatiei cat si principiilor de interes personal al persoanei copilului, si a trebuit mai intai sa plec de la discutarea acestor premise si principii umane cu parintii. Conflictul ramanea in continuare deschis. Era momentul medierii.

Conflictul privitor la succesiune, pune in discutie interesul celor 4 frati (cu titlul de exemplu) in ceea ce priveste un bun anume din mostenire ori intreaga mostenire pe care fiecare o doreste intr-un alt mod. 2 vor acelasi pamant de la munte, ceilalti 2 au un conflict ce vizeaza garsoniera din cartierul Militari-Veteranilor. Asadar interesele se interpun si pare ca nu este cale de iesire. Interesul unuia exclude acelasi interes la altuia privitor la acelasi bun in discutie. Conflictul este deschis. Este momentul medierii.

Conflictul privitor la o creanta vizeaza deasemeni o dualitate de interese. Banca, Asociatia de Proprietari, o institutie de credit, (cu titlul de exemplu), doreste plata unei datorii clare. La prima vedere debitorul nu are nici o sansa de castig. Trebuie sa achite suma de 10.000 de lei, insa acesta nu are momentan resursele disponibile, situatia economica actuala si alti factori l-au adus in imposibilitatea platii datoriei. Ce e de facut ?

Creditorii doresc sa isi recupereze suma cu orice pret. Interesul lor principal este recuperarea datoriei. Interesul creditorului nu este sa nu plateasca, nici nu are cum sa se exonereze de plata unui credit, asadar el nu se eschiveaza de la plata, ci doar se afla pur si simplu in imposibilitate de plata la momentul actual. Conflictul este deschis. Este momentul medierii.

Fiecare conflict are structura de mai sus – o dualitate de interese care converg la un moment, dualitate care la un moment dat duce la individualitatea intereselor aparand situatia de divergenta – conflictul. Situatia de divergenta este o situatie normala la un moment dat, avand in vedere fluctuatiile si dinamicitatea intereselor si nevoilor noastre de zi cu zi. Este normal sa imi schimb la un moment dat prioritatile, sa imi re-prioritizez ceea ce vreau – interesele si nevoile-de la o anumita relatie. Este normal sa schimb directia, optiunea, modul de a fi.

Situatia de divergenta presupune o restructurare de relatie, prin dialog, prin mediere daca dialogul direct cu persoana in cauza este anevoios ori imposibil. In toate cazurile medierea este un coagulant mult mai forte.

In mediere, din toate discutiile persoanelor cu mediatorul, acesta trebuie sa urmareasca fondul de nevoi si interese ale partilor. Acest lucru este posibil doar si numai daca s-a construit relatia de incredere persoana din conflict – mediator. Fara aceasta relatie, medierea nu este viabila. Poate incepe, poate continua, se poate incheia prin procesul verbal de inchidere a medierii, insa medierea nu are suflul necesar succesului ei fara doza de incredere in persoana mediatorului ales.

Din practica am observat ca nu intotdeauna este usor sa afli interesele si nevoile reale persoanelor cu care vorbesti. Pe de o parte, putem avea persoane in mediere care sunt libere, deschise, vorbesc si discuta fara temeri, persoane cu un grad inalt de incredere in ele, cu o deschidere mare spre un dialog despre problema lor.

Pe de alta parte in mediere persoanele pot fi rezervate, inchise, suspicioase, sceptice. Arta mediatorului este de a le deschide pe acestea la un dialog, in beneficiul lor. Nu exista persoana care sa nu poate fi deschisa, oricat de inchisa ar fi. Un alt aspect din discutiile cu oamenii este ca deseori, cel mai greu este sa declansezi momentul deschiderii printr-un anume lucru, printr-o idee care sa ii cada bine, printr-un gest, printr-un fapt care sa dozeze incredere in discutie si sa deschida persoana spre un dialog constructiv.

In toate cazurile, in toate medierile, deschiderea discutiilor, construirea si pastrarea increderii in relatia mediator-persoana din conflict, este mediul perfect pentru sondarea si reliefarea nevoilor si intereselor reale ale fiecarei persoane. Fara aflarea acestor factori determinanti ai conflictului, solutiile negociate sunt subrede, si medierea a fost mai mult tranzactie decat mediere.

Solutiile sunt subrede deoarece nu au ca fundament satisfacerea nevoii ori a interesului de baza in conflict, chiar cu un compromis. In cele din urma, daca persoana conchide ca satisafacerea interesului sau merita unui anume compromis, inseamna ca medierea a avut rezultatul scontat, un rezultat multumitor. Conteaza enorm gradul de satisfacere a nevoii ori a interesului , grad cuantificat de insasi partea in nevoie sau cu acel interes.

Nevoile si interesele persoanelor in mediere sunt umbra tuturor discutiilor cu mediatorul. Sunt deasemeni si umbra solutiilor finale acceptate de catre parti. Atat discutiile cat si solutiile sunt sistemic angrenate cu nevoile si interesele persoanelor din conflict.
Tina Paraschiv

Oamenii au nevoie de …

Oamenii au nevoie de …

Oamenii au nevoie de iubire. Au nevoie sa se simta iubiti, au nevoie ca inima lor sa bata la unison cu inima altcuiva. Au nevoie sa simta fluturi in stomac, sa li se spuna lucruri frumoase, sa primeasca afectiune. Au nevoie de atentie, au nevoie de imbratisari calde si sincere. Au nevoie de acea siguranta pe care ti-o da doar iubirea. Au nevoie de o jumatate a lor.

Oamenii au nevoie de prietenie. Au nevoie de un suflet care sa le fie aproape si care sa-i asculte. Sa le asculte bucuriile si tristetile. Sa se bucure si sa planga alaturi de ei. Au nevoie sa nu se simta singuri, neajutorati. Au nevoie de doua maini care sa se intinda pentru ei atunci cand sunt la pamant. Oamenii au nevoie si cauta toata viata prieteni.

Oamenii au nevoie de speranta. Au nevoie sa creada ca atunci cand lucrurile merg doar prost o sa apara ceva care o sa schimbe situatia in bine. Au nevoie sa stie ca viata nu ia fara sa dea inapoi. Oamenii au nevoie de speranta pentru a continua drumul anevoios al vietii, pentru ca speranta e calea pe care mergem cautand luminita de la capatul tunelului.

Oamenii au nevoie de pace. Au nevoie sa se simta bine in pielea lor, sa fie impacati cu viata lor, cu realizarile si cu esecurile lor. Au nevoie sa se impace cu trecutul si cu ce a ramas acolo. Oamenii au nevoie sa isi simta sufletul usor si nu ingreunat de suferinta.

Oamenii au nevoie de libertate. Au nevoie sa nu se simta ingraditi, sufocati. Au nevoie sa simta ca detin controlul asupra deciziilor lor. Au nevoie sa fie ei insisi, nu niste indivizi obligati sa poarte o masca a societatii.

Oamenii au nevoie de curaj. Au nevoie sa se simta puternici. Sa simta ca pot. Ei au nevoie de curaj pentru a infrunta tot ce pare fara rezolvare.

Oamenii au nevoie de credinta. Au nevoie sa simta ca undeva, acolo Sus, cineva ii iubeste si ii ocroteste de tot ce e rau. Au nevoie sa simta ca nu le este dat mai mult decat pot ei sa duca.

Oamenii au nevoie de lacrimi de bucurie, de imbratisari calde, de gesturi tandre, de vorbe frumoase, de sinceritate, de incredere si de finaluri fericite.

Iar pentru toate astea… oamenii au nevoie de alti oameni!
Tina Paraschiv